– Eu aveam douăzeci și doi de ani și munceam de dimineața până seara în florărie la flamandul ăla bărbos care se dădea tot timpul la mine.
Abia așteptam să iau câteva zile libere să mergem undeva la mare să ne distrăm și noi ca toți oamenii, iar maică-sa hodoronc-tronc! hotărâse că în vacanță mergem în țară la schit. Că îl cunoștea ea pe stareț și că aranjase cu el să facă rugăciuni cu noi toți la un loc să ne unească Dumnezeu pe veci.
Îți dai seama? Îți dai seama ce tâmpită putea să fie femeia asta?
Ea, la cincizeci de ani, putea să meargă să se roage cât vrea, unde vrea, dar de ce trebuia să mergem și noi? De ce trebuia să mă duc și eu să mi le irosesc puținele zile libere printre călugării ăia puturoși și păduchioși? Iar prostul ăsta de Preacuvios al meu, o asculta pe maică-sa, în loc să fie de partea mea. Zicea că da, să mergem să stăm câteva zile la schit. Degeaba nu a fost de acord nici nebunul de Bogomir, că până la urmă a rămas bătut în cuie că o să mergem la schit. Și atunci m-am supărat și m-am enervat foarte tare și n-am mai putut să rezist, a zis ea.
Și a făcut o pauză lungă.
Era în prima noapte din a doua venire a mea și stăteam întinși unul lângă celălalt pe patul din hotelul cu arabi negricioși la recepție. Era trecut de miezul nopții când a început să vorbească despre ea. Se întâmpla rar și, atunci când se întâmpla, o ascultam cu atenție.
Cu atât mai mult cu cât Irene deja mă emoționase foarte tare cu un gest pe care l-a făcut după ce am intrat în cameră.
Eu am vrut să mă așez pe pat dar ea a spus să aștept puțin și m-a oprit cu mâna, să nu mă așez încă. A sprijinit sacoșa cu care venise la un capăt de pat și pe urmă a început să tragă lenjeria de pe pat. A scos toate cearceafurile până când nu a mai rămas decât salteaua, goală și murdară. Apoi a luat pernele și le-a scos fețele și le-a pus, grămăjoară, într-un colț al camerei. Nu înțelegeam ce face, dar știam că Irene trebuia lăsată să facă ce făcea, indiferent ce făcea. Și, după ce a pus toate așternuturile hotelului unele peste altele în colțul de cameră, s-a întors, a luat sacoșa mare de plastic de la capul patului și din ea a scos a un set de lenjerie de pat nouă și curată.
– Am adus lenjerie de pat de acasă, a zis ea, simplu, în timp ce începuse deja să îmbrace patul. Să dormim în cearceafuri curate.
M-am înmuiat ca bolnav.
Se gândise să aducă lenjerie de pat de acasă. Să fim, adică, la hotel, ca într-o casă a noastră. Mă uitam la ea cum întindea cearceaful și eram fericit. Era pricepută și casnică. Nu știu dacă am mai fost apoi vreodată la fel de emoționat ca atunci. Femeia aceasta tânără fugise de acasă, de lângă bărbatul ei tânăr, își petrecea noaptea cu mine și adusese, pentru singura noapte pe care urma să o petrecem împreună, așternuturi curate, apretate și parfumate, cu frunzulițe verzi și cireșe roșii brodate pe margini cu mâna ei.
Acum povestea.
Dar, în timp ce ea povestea și se relaxa, eu mă încordam. Cu cât ea se descărca mai mult de propria ei poveste, cu atât mă încărcam eu mai mult cu teamă.
– Știi, ăsta al meu parcă era însurat cu mă-sa, nu cu mine. Nu ieșea din cuvântul ei nici să-l tai. Făcea numai ce spunea ea, mergea cu ea peste tot, stătea seara cu ea și cu taică-su în sufragerie până târziu, mâncau, numărau banii, făceau planuri, se rugau, și când terminau, pe la miezul, nopții venea la mine în cameră și voia să facem sex. Eram și obosită, și nervoasă că stăteam ca proasta și îl așteptam și nu mai aveam niciun chef. Sau dacă făceam ceva, era doar așa, repede și încet, să nu facem gălăgie să se audă dincolo…
Am dat din cap imaginându-mi-i pe amândoi în întuneric, încercând să ajungă la orgasm pe bâjbâite, agățați unul de trupul celuilalt. Erau tineri și frumoși și ar fi trebuit ca dragostea lor să fie frumoasă.
Dar nu era.
Noi tocmai făcusem dragoste câteva ore. Irenei îi plăcea sexul. Îi plăcea mult. Dar la ea totul era discret și subînțeles. Aștepta sexul cuminte și atentă și, atunci când considera că e momentul, îl sugera, îl inducea și îl accelera. Și, în desfășurarea lui, Irene se deschidea în toate părțile ei de femeie, firesc și cu bucurie, cu gemete abia auzite. Își dădea ochii peste cap și strângea cearceafurile sau perna în pumni.
– Și ce-ai făcut? am întrebat-o eu în întunericul camerei de hotel, cu teamă de răspunsul ei, pe care îl intuiam.
– M-am culcat cu florarul.
Nu știu de ce m-a durut așa de tare. Asta se întâmplase cu ani în urmă, când Irene nu exista, și nu avea nicio legătură cu mine.
– Încă de la început mă urmărea prin florărie și mă înghesuia. Și în ziua aceea, după ce soacră-mea a zis că o să mergem în vacanță la schit, când s-a apropiat și m-a luat în brațe, nu m-am mai împotrivit și m-am culcat cu el în camera din spate. Erau niște ghivecele depozitate acolo, și un furtun verde întins pe jos, care picura.
***