El nu exista. Din el nu mai exista decât spaima. El era spaima. El în întregime, din cap până în picioare, nu mai era un om. Din cap până în picioare, era 85 de kg de spaimă care se învârteau cu repeziciune înăuntrul unei carapace de piele tumefiată în care, cândva, locuise chiar el….
Se trezi brusc, fără nici un motiv.
Era noapte.
Poate era deja mort. Trebuia să verifice. Se ridică în picioare și constată că nu îi era foame. Asta însemna că nu trecuseră multe zile de când adormise. Bâjbâi pe perete până găsi întrerupătorul și îl basculă. Camera se umplu de lumina alba a neonului. Rămase nemișcat, cu mâna pe întrerupător. Trebuia să găsească ceva să facă cu el însuși altfel ar fi putut rămâne zile întregi cu mâna pe întrerupător. Nausicaa stătea la masă, așezată pe scaunul de fier și se uita pe cartea de acolo, fără să o fi deschis-o. Dar, pe masă, în afară de carte, se mai vedea acum ceva. Ceva ce nu existase în momentul în care el adormise. Era un pachet înfășurat în celofan. Ținea încă mâna pe întrerupător nehotărât dacă să facă drumul până la masă să vadă despre ce era vorba. Își dădu seama că nu putea să își trăiască restul vieții rezemat de perete ținând în mână un întrerupător
