– Și, de ce mă, jigodia dracului, ai luat toți banii cu tine? Î? Zi? De ce i-ai luat?
Cele două mașini erau oprite una lângă cealaltă, chiar în dreptul tomberoanelor dintre blocuri, pline până la refuz cu resturi împuțite. Țoți venea dintr-o parte, Don Stephano, împreună cu Nausicaa, Jinia și cu Juan de Simio, din sens opus și acolo se întâlniseră și s-au oprit, una cu botul spre răsărit, cealaltă cu botul spre apus. Uite-l, uite-l pe Titi, izbucnise ea ca turbată când îi văzuse mașina venind către ei. Să oprești, să oprești că trebuie să vorbesc neapărat cu el! Ahhhh, să vezi ce-i fac!
Don Stephano oprise și la fel făcuse și Titi.
Mașinile erau trase atât de aproape una de alta acum încât dacă vreunul din ei ar fi vrut să coboare nu ar fi avut loc să deschidă portierele. De aceea fiecare își lăsase în jos fereastra laterală din dreptul lui și își vorbeau acum prin geamurile deschise.
– Ce bani, fă? întrebă Țoți calm de la volanul mașinii lui proaspăt spălată la spălătoria de pe malul Canalului.
Fuma una din țigările lui preferate și părea, probabil din cauza umbrei din mașină, și mai închis la culoare decât de obicei. Avea o cămășuță galbenă cu mâneci scurte, apretată și călcată, care contrasta puternic cu mâinile lui păroase ca de maimuță. Îi stătea bine și asta probabil că o exaspera și mai mult pe Jinia. Urlă la el prin geamul deschis.
– Te-ai ferchezuit, ă, futu-ți gura mă-ti de borât! Ai furat toți banii și acum te duci la gagici, nu?, ă? Că Jinia-i tâmpită, ea e bună doar de vită, să muncească pentru tine ca nebuna. Să vezi tu ce-ți fac! Să vezi tu ce-ți fac, repetă ea ridicând pumnul la el prin fereastră.
Și chiar încercă să deschidă portiera din spate acolo unde stătea dar nu reuși din cauza spațiului strâmt dintre cele două mașini. Țoți dădu două ture la manivelă și, pentru orice eventualitate, ridică puțin geamul din dreptul lui. Din cauza tomberoanelor pline cu gunoaie și a căldurii, aerul mirosea a hazna. Nausicaa, pe scaunul de alături, în una din fustițele ei scurte, se uita calmă la Titi, ca și cum nu l-ar fi cunoscut pe omul acela. Doar Juan Simio, din spate, de lângă Jinia, îl mai înjura și el, încet, imitând-o pe maică-sa, ronțăind niște biscuiți cumpărați de Don Stephano. Imaginația lui lingvistică era însă extreme de săracă, mânca-l-ar mama pe el de deștept. Da, ce mamă, ăsta a fugit cu banii noștri? Să vezi ce îi trag una când mă fac mare! Al dracului….
– N-am luat, fă, niciun ban, zise Domnul Țoți calm.
În momentul acela, Juan Simio trase un vânt puturos și sonor. Don Stephano și Nausicaa se întoarseră simultan spre el, cu dezgust.
– De la biscuiți, explică el și arătă cu mâna spre pachetul de biscuiți din care mâncase mai mult de jumătate după care continuă netulburat să plescăie. Mai trase unul, mai încet, dar la fel de puturos.
– Cum nu ai luat mă, borâtura dracului? Cum nu ai luat? Păi unde sunt, mă, banii? țipă ea ca scoasă din minți și scuipă, cu toată puterea, pe fereastra deschisă, spre Titi.
Flegma nu îl nimeri însă pe Țoți ci se opri la câțiva centimetri de el. Atârna acum pe tabla mașinii în apropierea parbrizului. Probabil că dacă l-ar fi nimerit pe el, Domnul Țoți nu s-ar fi enervat la fel de tare. Vederea flegmei pe mașina lui însă îl duru cumplit. De aceea, lăsându-și mustața să îi cadă cu tot cu obraji în jos, mormăi ceva într-o limbă pe care Don Stephano își dădu seama că nu o înțelege și, tremurând de nervi și de mânie, porni motorul. Fără să se mai uite decât înainte, demară în trombă schelălăind sălbatic din pneuri.
– Futu-l în gură să-l fut de borât! înjură cu patimă în urma lui Jinia căutându-se cu mâini tremurânde după țigări. A fugit cu banii mei.