Vașco venea dintr-o familie de credincioși nazarineni din Ucraina, care se așezaseră acolo cu mulți ani în urmă după ce străbunicul lui, Boris Bogomir, gonit de persecuțiile guvernului bolșevic, își pusese vodca și restul de avere într-o căruță cu boi și plecase în pribegie.
A găsit un loc bun printre oamenii de pe firul acela de apă din munți, și tot acolo și-a găsit și o femeie frumoasă, pentru că nici el nu era urât.
S-a așezat acolo și și-a făcut casă.
Și a avut copii mulți și nepoți și mai mulți care și-au făcut case și gospodării alături de români pe firul de apă limpede care șopotea printre brazi. Tatăl lu Vașco era nepot de al lui Boris și se apropia acum de cincizeci de ani. Era bețiv, scandalagiu și bătăuș și tot satul îi știa de frică. Și la fel îi era și Irenei frică de el. Schilodise vreo doi cu bătaia și scăpase de pușcărie doar pentru că șeful de post îi era văr de-al doilea și s-a înțeles cu ăia bătuți să nu facă plângere la judecătorie în schimbul a doi purcei de fiecare. Când se îmbăta, era bai. Nu-l puteai stăpâni. Vai și amar de cel pe care îi cășuna. Dacă se auzeau oale trântite și găini cotcodăcind speriate în curtea lui Bogomir, știai că s-a îmbătat Vasili.
Și poate că familia lui Vașco și a celor trei frați ai lui s-ar fi dus cu totul de râpă dacă nu ar fi fost maică-sa, să o adune la un loc și să o țină legată cu o mână de fier. O româncă neaoșă și muncitoare care parcă se născuse anume ca să aducă curățenie și ascultare pe unde trecea. Mai curată în casă și mai dichisită la umblet, mai credincioasă și mai cu frica lui Dumnezeu ca ea, nu găseai femeie în sat.
Își luase băieții sub aripa ei și îi ducea de mână duminica la biserică pe toți patru, îmbrăcați cu haine curate, tunși frumos și dați cu ulei de păr mirosind a levănțică. Iar băieții o iubeau și o respectau și nu îi ieșeau din cuvânt.
Iar dintre toți cei patru băieți, Vașco era cel mai ascultător și cel mai mămos. Când mergeau la biserică, îngenunchea alături de maică-sa și rămânea pierdut cu ochii pe pereți sau pe tavan unde vedea îngeri zburând, sfinți martiri cu capetele tăiate pe care îi plângeau fecioare și patriarhi cu bărbi până la genunchi. Și nu de puține ori în stânga lui, la fel îngenuncheată, vedea o fetiță cu fundițe prinse în codițe împletite. Era Irene, care duminica venea cu tatăl ei la biserică și se uita hipnotizată la preotul în haine negre care făcea semne cu crucea în toate părțile. Și asculta vrăjită ce citea preotul dintr-o carte, fără să înțeleagă nimic.
Iar mai târziu, după ce s-a încărcat pe de-a-ntregul cu fervoarea religioasă a maică-si, în timp ce Irene a mers la oraș și a făcut o facultate de ținut conturi și de vândut mărfuri, Vașco a făcut seminarul teologic și s-a făcut el însuși preot.