Încet, încet, zgomotul se stinge în urma lor, de parcă cineva ar fi tras un fermoar închizând în spatele lui terasa, estrada și dansatorii. Merg toți trei tăcuți pe aleea tăiată cu maceta printre eucalipții hotelurilor pe care acum jungla turistică și-a scos în noaptea de rubin la plimbare fauna ei dungată în curcubeul textil. E seară cu lună galbenă plină și agitația multicoloră a stațiunii aduce aminte de un imposibil război vesel în care combatanții abia așteaptă să-și înmoaie puterile trupului, să se dueleze în cântece deșuchiate sau în suspine noptatece, să-și frângă vigoarea sub roata unei bune dispoziții generale de la sine înțelese. Curentul electric a devenit lumină roșie sau albastră, literă sau firmă pâlpâitoare care cheamă spre atrăgătoare bătălii în ritm de dans și aromă de mâncăruri fripte sau băuturi fine știind că în întunericul coborât din cer ca o cupolă uriașă de circ, numerele cele mai interesante și mai așteptate abia de acum încolo urmează. Marea a rămas undeva în spatele hotelurilor, unită cu cerul în întuneric, la fel cum e unită cu el ziua în albastru. A rămas uitată, pentru că ea este o ocupație diurnă, clipocitul ei mai răsună doar în urechile adolescenți romantici și ale bătrânilor elegiaci, gustul ei îl mai poți prinde pe alocuri din aer distilat în izul de sărătură și alge care atârnă deasupra stațiunii în ghirlande răsucite care pot fi culese cu nările.
Femeia Agnes se întoarce dintr-o dată către el.
– You know what, mister Bebe?
– Poftim? face Don Stephano, luat prin surprindere.
– You know, Fleur and I, we’ve just thought we could have a lovely night together… Făcu o pauză pentru a privi spre Femeia Fleur care dădu aprobator din cap. Îi puse ușor mâna pe umăr. We’re inviting you to come to our hotel.
– La hotel?! întreabă Don Stephano surprins.
– Yes, mister Bebe, we’d like you to join us for a drink în the hotel, spune Femeia Fleur. We could make better use of the nigh if we were together… zice și zâmbește cu un soi de subînțeles.
– Îhî.
– And there’s this other thing: you’re repeating a word which is rather common to us: Nepal, continuă ea. I have no idea what you mean but we’ve recently been there. I mean to Nepal. We’ve got a tape with Nepalese music which I think you might enjoy!
Cu jumătate de cap mai înalt decât ele, Don Stephano le privește de la înălțimea unui platou himalayan. Femeile așteaptă răspunsul. El pare că reflectează, că nu a înțeles. Fața lui radiază electrostatic. Don Stephano e un tip suplu, chiar subțire.
– Muzica? întreabă el neîncrezător.
– Yes, mister Bebe, music!
– Nepal?!
– Yes, mister Bebe, Nepal!
– La hotel? și arată cu mâna spre hoteluri.
– Yes, mister Bebe, în the hotel !
Pare că se gândește la ceva. Ezită. E târziu. Orice ar fi făcut, Dulcineea trebuie că la ora asta a adormit. Sunt stele multe pe cer, se aude undeva la dreapta marea clipocind. Se destinde brusc și spune:
– O.K. doamnele mele. Atunci să mergem la hotel. Să mergem în Nepal să vedem ce-i cu el.
Și schițând cu amândouă mâinile gestul de a le cuprinde după corp, ceea ce nu făcu, puse femeile în mișcare.