Capitolul 51

Când ajunseră în Pampaneira se făcuse deja după amiază și era la fel de cald ca și în orășelul din care plecaseră dimineața. Vârful cheii atingea metalul încuietorii încastrată în ușa garsonierei. Holul era întunecos iar mâna îi tremura.

Bâjbâi nesigur.

Nausicaa aștepta calmă și nemișcată ca el să descuie. Avea puși pe nas niște ochelari de soare exagerat de mari pentru fața ei mică deși holul era întunecos și în mod normal nu ar fi avut nevoie de ochelari de soare. Dar trebuia să se potrivească cu o icoană din mintea ei de femeie tânără.

– Aici e? întrebă ea încet.

– Da, aici este, răspunse el la fel de încet introducând din nou cheia în cantul pe care urma să alunece. Încuietoarea apărea și dispărea repede. Exista fracțiuni de secundă apoi, pentru alte câteva fracțiuni de secundă, nu mai exista. Apoi iar exista. Apoi iar nu mai exista. Apoi iar exista. Pentru fracțiuni de secundă cheia exista. Apoi, pentru alte fracțiuni de secundă nu mai exista. Dispărea chiar în timp ce el o împingea. Dar nu dispărea în încuietoare. Dispărea în altă parte. Nici medicii și nici fizicienii nu știau unde. Apoi iar exista. În sfârșit, existând, cheia alunecă înăuntru pe cantul ei chiar în momentul în care Marinacos trecu în fugă prin mintea lui Don Stephano. În sfârșit răsuci cheia.

Încuietoarea cedă cu un scârțâit. Împinse ușa și o deschise. Un miros de preșuri umede și de lenjerii stătute îi izbi pe amândoi.

 Intrară într-un hol îngust și întunecat din care se deschideau alte trei uși înguste. Una spre baie, una spre bucătărie și una spre cameră. Lăsă sacoșele pe hol și intră în cameră. Nausicaa îl urmă îndeaproape cu ochelarii încă pe nas. Uitase de ei. Era o încăpere mică și plină de igrasie. Aproape că simți un tremur, ca de frig. În dreapta, lipită de perete, era o canapea acoperită cu o cergă de lână mițoasă și aspră cu un model în dungi de-a latul ei. Alături era o măsuță scundă unde, pe un mileu brodat cu multă vreme în urmă de chiar mama lui Don Angelo, se găsea un telefon vechi care nu mai funcționa. Privi emoționat canapeaua cântărindu-i în minte lungimea și lățimea și calculând poziții în care el și Nausicaa ar fi putut încăpea în ea împreună. Se întoarse cu gând să o privească în ochi însă chiar atunci Nausicaa părea preocupată de titlurile cărților din raftul de pe peretele opus. Se aplecase să le citească mai îndeaproape și făcând asta, punând mâinile pe raft și aplecându-se înainte, își împinsese fundul înapoi. Maieul i se ridicase puțin și îi dezgolea o bandă de piele în jurul taliei.

– Ia uite, exclamă ea cu o bucurie copilărească. Pe asta am citit-o și eu.

 Și spunând asta, extrase dintre cărți una albastră și începu să o răsfoiască cu interes.

 Merse la fereastra și o deschise.

Căldura după amiezii veni peste el ca o apă.

Afară, în stânga, începea pădurea răcoroasă de brazi. Privi în jos. Niște copii se jucau cu o minge în fața ușii de intrare. Privi în sus. Soarele atinsese cu partea de jos a discului vârful cel mai înalt de munte și se sudase acolo făcându-se una cu pământul.

Inspiră.

Sunt un om fericit! își zise.

Se sprijini cu coatele de pervazul ferestrei. De acolo se vedea lumea. Închise ochii. Sub pleoape începu să se deruleze modelul acela repetitiv de puncte albe și roșii care alunecau în sus, către frunte.

Cât sunt de fericit. Toți cei pe care îi iubesc sunt în viață. Toți pe cei care îi urăsc sunt în viață. Toți cei care îmi sunt indiferenți sunt în viață. Și mai presus de toate astea, eu însumi sunt în viață. Temperatura este potrivită pentru a mă dezbrăca, aș putea să îmi dau cămașa jos de pe mine și să mă simt potrivit de cald, să mă simt potrivit de nemulțumit văzându-mi începutul de burtă. Sunt fericit iar Nausicaa este în viață. Ce temperatura potrivită pentru dragoste este pe planeta asta, își zise el ținând în continuare ochii închiși și plutind pe valul de căldură potrivită care îl luase cu el și îl unduia pe dioptrii lui multipli dându-l peste cap într-o roată imensă de carnaval. Nu, nu mă supără scâncetul de nou născut în maternitate și nici bocetul femeilor care își îngroapă cunoscuții sau rudele în cimitirul ortodox de lângă maidanul cu ciulini înfloriți. Cât sunt de fericit! Doamne, cât sunt de fericit. Mă simt bine. Am renunțat de mult să mai fumez iar lumea întreagă răsună în mine ca un taraf de tamburine fiecare lucru în parte urmându-și corect melodia proprie. Mă simt atât de bine încât sunt fericit.

Sunt cel mai fericit om de pe pământ.

Dorința de a o atinge pe femeia asta tânără din camera în care mă aflu acum este o mare fericire. Mendeleev habar nu avea că descriind tabloul elementelor făcea cel mai romantic lucru posibil. Mendeleev, Bravo bunicuțule! Tabloul tău, cea mai prețioasă lucrare de artă, în ea e vizibilă cu ochiul liber pentru orice neghiob de pe lumea aceasta formula magică a dragostei și a fericirii.

Deschise ochii.

Remanența modelului geometric de puncte roșii și albe făcu ca ele să mai fie încă vizibile suprapuse peste munții depărtării. Reveni planând neatent în fața ferestrei. Își ridică coatele de pe pervaz și se întoarse spre cameră.

Nausicaa își scosese în cele din urmă ochelarii iar acum răsfoia cartea pe care o scosese de pe raft. Se uita prin paginile ei cu o curiozitate proaspătă, de parcă chiar atunci ar fi vrut să o recitească de la un capăt la altul.

Făcu un pas către ea.

Mai făcu unu.

Era la doi pași de ea.

Ea păru însă că nu observă apropierea lui. Don Stephano îi privi părul roșu, strălucitor de la șamponul cu care se spălase în dimineața aceea. Buzele groase și încă strălucitoare în umbra încăperii. Genele ei arcuite care se zbăteau neliniștite în timp ce răsfoia paginile. Bărbia mică și frumos rotunjită. Gâtul arcuit în continuarea căruia, sub tricoul mulat strâns pe trupul ei tânăr îi creșteau țâțele mari și rotunde. Făcu încă un pas atras de decolteul adânc din tricou. Acolo se termina gâtul și începeau să crească sânii umflați. Era la un pas de ea. Simți cum mâna i se ridică singură din umăr și se apropia de umerii Nausicăi. Simți cum tot trupul îi era cuprins de un tremur rapid și de o dorință stranie și irepresibilă.

Trebuia neapărat să o atingă pe Nausicaa.

Trebuia neapărat să o atingă.

Trebuia neapărat să o atingă.

***