La telefon Nausicaa îi dăduse instrucțiuni să o aștepte în parcarea din spatele blocului. Don Stephano trăsese acum mașina pe platforma betonată și o oprise chiar lângă bordură. În stânga, la vreo doi metri se vedea un pisoi mort de curând. Grijuliu, Don Stephano coborî din mașină, îl luă de coadă și îl aruncă într-un tomberon.
Pleca cu Infanta Nausicaa la munte.
Era un eveniment capital.
În seara precedentă se uitase îndelung la propria-i față în neonul din baie și la propriul lui cap, la ochi, la nas, la urechi. Neonul de deasupra oglinzii îi lumina puternic fața, virând-o spre violet. Trecu apoi, conștiincios și dedicat, la executarea unei toalete intime atente care îl amuza la fel de mult cât îl și emoționa. Își tăie unghiile de la mâini și, lucru nou pentru el, așezat pe marginea canapelei, le pili cu una din pilele diamantate înguste și lungi cu care își ascuțea pe vremuri creioanele chinezești.
Băgă apoi tălpile în apă fierbinte și își tăie unghiile de la picioare pe care, din nou pentru întâia oară, le rotunji cu același instrument util. Unghiile de la picioare trebuiau să fie foarte îngrijite și curate. Femeile se uitau la unghii și pantofi. Nu putea ști în ce poziție puteau să îi ajungă picioarele. Nu era, adică, exclus ca Nausicaa, într-o situație mai neobișnuită, să ajungă să îi vadă unghiile de la picioare de la mică distanță. Își frecă cu atenție călcâiele, până ce acestea rămaseră roz ca fundul unui nou-născut. După care luă mașina electrică de tuns și foarfecile și, trecând din nou în baie, își aranjase cu multă grijă barba și toate celelalte fire de păr de pe gât și de pe lângă urechi. Smulse chiar din sprâncene două fire lungi care stăteau în sus, rebele, și care precis ar fi indispus-o pe Nausicaa dacă le-ar fi văzut.
Apoi se examină în oglinda care acoperea jumătate din peretele băii. Pectoralii, deși altădată frumos conturați, se lăsaseră de ceva vreme și mai degrabă semănau acum cu niște țâțe mici de femeie. Umerii i se măriseră iar gâtul i se îngroșase. Oare femeilor le plac bărbații cu gâtul gros? I-ar fi plăcut să aibă gâtul subțire și să poarte la cămașă cel mult numărul 38, așa cum purta pe vremea când studia în bibliotecile din Castillia și când polemiza în persană și în ivrită prin făgădăurile și locantele Cordobei cu frații lui întru credință. Acum însă purta 52. Când i se îngroșase oare gâtul? Nici nu știi când ți se îngroașă gâtul, își spusese el privindu-se cu atenție în oglindă și pipăindu-se pe sub bărbie. Te culci seara cu un gât normal iar dimineața te trezești cu unul gros. Se palpase pe burtă și își prinsese între degete un fald de piele și grăsime. Făcea un pliu micuț mai jos de buric. Fu dezamăgit de evoluția scăpată de sub control a propriului său corp. Te culci slab și te scoli gras, își zisese el examinându-și în continuare fesele și coapsele. Apoi, cu o grijă pentru partea aceea a trupului de care nu își mai amintea să fi dat dovadă vreodată, își tunsese cu îndemânare excesul de păr din jurul penisului și își toaletă zona cu o pedanterie pe care nu și-o cunoștea. Iar lucrul acesta, prin toate gândurile, amintirile și fanteziile pe care i le stârni în minte, îl făcu să se simtă foarte bine. Confortul acela trecuse apoi în somn iar din somn trecuse mai departe, în dispoziția excelentă în care se trezise de dimineață.
Se simțea acum așa cum nu se mai simțise de multă vreme. Se simțea un bărbat puternic și norocos care avea mult mai mult viitor în față decât trecut în spate. Își luase cu el pantalonii de piele și pantofii sport cu care va escalada înălțimile. Își pusese în portofel un teanc gros de pesetas iar într-un buzunar secret își strecurase câțiva escudos de argint și câțiva dubloni de aur, pentru cazuri urgente, neprevăzute. Se parfumase iar acum purta o cămașă fină de bumbac de culoarea cerului de dimineață. Făcuse plinul iar acul indicator de la benzina stătea drept în sus, arătând către cer. Avea tot ce îi trebuia.
Doar Nausicaa mai trebuia să apară.
Și în cele din urmă, Nausicaa apăru. Și nu oricum.
Când păși afară din scara blocului, Don Stephano nici nu o recunoscu. Purta o fustiță scurtă până la jumătatea coapsei, neagră, strânsă pe fund iar în picioare avea pantofii ei negri cu vârful ascuțit și cu toc dreptunghiular, elegant. Și părul, o ho ho, părul îi era roșu și tăiat drept, la baza gâtului. În sus purta un tricou, tot roșu, mulat pe abdomen și pe sâni, decupat rotund la gât, pe care scria ceva, mic, într-o limbă străină. Buzele îi sclipeau, roșii. Unghiile proaspăt făcute cu ojă, străluceau și ele, curios, în aceeași nuanță de roșu ca cea a mașinii. Arăta ca un model de prin revistele de modă.
Era orbitor de frumoasă.
Și mergea cu el la munte. Câteva zile!
Combinația dintre roșu și negru împreună cu chipul și trupul ei frumos era amețitoare. Dar în același timp, i se păru lui Don Stephano, îmbrăcată total nepotrivit pentru destinația pe care și-o aleseseră. Ce îi venise oare să se îmbrace așa? Foarte impresionat și emoționat, Don Stephano sări repede din mașină, o salută zâmbind și îi luă cele două pungi mari de plastic umflate și grele pe care le avea în mână. Deschise portbagajul și le puse acolo.
– Ți-ai vopsit părul, zise el când intrară amândoi în mașină iar Don Stephano se pregătea să pornească motorul.
– Da. Îți place? întrebă ea trecându-și mâna prin păr și răsfirându-l puțin ca să se vadă mai bine.
Era un motiv bun ca să o privească atent de aproape.
– E o nuanță de roșu care te prinde foarte bine, spuse el uitându-se în părul ei cu o atenție exagerată.
Dar ce culoare nu ar fi prins-o bine pe Nausicaa? Răsuci cheia în contact, porni motorul și plecă din parcarea pustie din spatele blocului plină de hârtii și de resturi către Pampaneira iubirii și a dezmățului, însoțit de un sentiment fabulos de așteptare și bucurie.
Dar, în același timp, și de unul supărător, neclar și coroziv de delict. De parcă, plecând cu tânăra Nausicaa spre răcoarea munților, ar fi făcut un lucru imoral și ilegal pe care cineva urma să îl contabilizeze și pentru care urma, mai devreme sau mai târziu, să dea socoteală și să plătească.