Încep să văd că unele lucruri nu sunt întotdeauna ceea ce par să fie și asta mă face să nu mai știu ce să cred.
Deși arată într-atât de bolnav încât ar trebui internat imediat în spital, domnul Udar bea din paharul lui de vin și râde cu poftă ca orice om sănătos acum când stau cu toții la masa din bucătărie și vorbesc. Cel mai mult vorbește tata și dă din mâini când spre stânga când spre dreapta așa de tare încât aștept cu teamă să văd dacă se lovește cu vârfurile degetelor de pereți. Cred că expune o doctrină. Oricine poate să vadă că o bucătărie mai mare sar potrivi mai bine cu ideile lui și cu toate corecțiile severe pe care le are el de făcut lumii în care trăim. Dar nu știu de unde se pot lua bucătării mai mari. Și tata și domnul Udar sunt doar în maieurile albe din dotare și în pantalonii cenușii de uniformă de gardian la pușcărie și sunt transpirați de parcă ar fi alergat foarte mult. Domnul Udar a adus o damigeană cu vin roșu ca acuarela mea din care mai am numai foarte puțin și toți sparg din semințele de floarea soarelui pe care le-am cumpărat eu de la aprozarul de lângă centrala termică. Pe masă e un morman de coji.
Sufăr foarte tare. Cred că sunt foarte bolnav.
Nu m-au gonit încă. Stau pe taburetul de lângă aragaz și dau din picioare pentru că nu ajung la pământ cu tălpile. Sunt bolnav, cred. Nu mai pot să mănânc. Nu mai pot să alerg. Nu mai vreau să merg la Insulă. Norocul meu cel mai mare este că mama mă iubește și mă leagănă și mă alintă și adorm cu mai puțină frică de animalele cu solzi de sub pat. Dorm de mai multe ori pe zi. Nu dorm mult. Dorm puțin și când mă trezesc sunt speriat. Sar repede din pat și mă duc să mă uit afară pe geam. – Ca să vezi domnule, ce bestie! Ce bestie ordinară! face tata îngrozit.
Este extrem de scandalizat. Dintr-un motiv teribil. Precis va acuza o nedreptate sau va aduce în discuție un caz grav de trădare a idealurilor.
– Și nu e de azi de ieri! Ăhă, treaba mergea de mult. Păi de ce, tovarăși, să acceptăm așa ceva? Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Cum? Cum? Cum s-a putut întâmpla sub nasul nostru fără să ia nimeni nicio atitudine?
Domnul Udar nu pare să fie la fel de scandalizat ca tata. Râde pe sub mustață și bea din pahar. Doamna Udar are părul proaspăt coafat și fumează. Își trece mâna prin păr cu atenție, să vadă dacă e așezat egal peste tot, perfect. Telefon a trecut clasa. E într-a cincea.
– Și, zi așa cumetre, au prins-o asupra faptului! zice ea.
– Păi, au prins-o, tu-i sâmbăta mă-si de curvă! N-am spus eu întotdeauna că muierea asta e o cățea care nu are ce căuta în unitate? Ba am spus! Și la ședințe am atras atenția că unele dintre cadre nu se comportă cum ar trebui. Și la învățământul politic. Păi nu se vedea după ea ce hram poartă? Păi cu fuste din alea se vine la serviciu, crăpate? Și cu ciorapi cu dungă? Și boită în halul ăla la ochi și pe buze? Păi ce-i aici, tovarăși? Grădină cu îngeri? Saivan de căprioare? Asta e pușcărie, tovarăși! PUȘ- CĂ- RI- E!! Aici se face educație la criminali și la hoți, nu vii să-ți arăți curul și să dai din craci ca-n America!
Se lasă o clipă de liniște și suspans în care se privesc unii pe alții.
Înseamnă că tata a fost în America!
– Dar să fim corecți, avea cur mișto, cumetre, zice domnul Radostene. Ce-i al ei e al ei!
Și râde iar pe sub mustață.
Doamna Udar se întoarce brusc, mirată, spre soțul ei:
– Dar tu de unde știi, mă, ce cur avea asta? Te uiți după curul femeilor? Asta faci tu la pușcărie?
Domnul Udar mormăie ceva. Bea vin.
– Avea pe pizda mă-si, asta avea! zice tata, și mai pornit. N-avea educație și morală comunistă, asta n-avea! O năpârcă veninoasă care mânca sistemul pe dedesubt. O curvă ordinară! A făcut toată pușcăria de râs. Păi să te uiți la ei dimineața când îi numără să îi scoată la muncă cum rânjesc toți deținuții și își dau coate. Ce autoritate să mai ai? Poți să mai pretinzi ascultare? Și codoșul ăla de Ouă Prăjite de la Cadre a mai și propus-o pentru primă luna trecută. Auzi! Să-i mai dea și bani!
Nu prea înțeleg despre ce este vorba dar dacă plec dincolo și rămân singur, mi se face frică. De când cu Sanusa, mi se face frică din orice. Așa că prefer să stau aici, pe scaunul verde de lângă aragaz și să ascult povestea asta despre nu știu ce și nu știu cine.
– Dar de unde au prins ei firul? Că trebuie că ceva s-a auzit de undeva, zice doamna Radostene.
– Ehe, aveau pe unu în celulă cu Sanitaru, așa au prins-o. Că boul ăsta de sanitar s-a lăudat. Că face și drege. Și ăsta care stătea cu el s-a cerut într-o zi la raport și i-a spus comandantului ce-i spunea Sanitarul. Că știi cum e, dacă aduci servicii unității, poate să îți mai reducă din pedeapsă. Și l-a dat în gât pe banditul ăsta de Sanitar! Iar Bomba-n Nisip a ordonat să-i urmărească în tura de noapte. Și i-a prins!
Doamna Udar e contrariată.
– Care bombă în nisip?
– Boul ăsta de comandant, zice tata. Stă toată ziua în birou cu curul în scaunul ăla plin cu bășini, nemișcat ca o bombă în nisip. Nu face nimic, doar dă din deget și ia de cinci ori bani cât iau eu! O putoare!
– Lasă, cumetre, că e băiat bun, zice domnul
Radostene. Altul ne-ar fi frecat de ieșea untul din noi. Așa, mai la ralanti…
Bucătăria s-a umplut de fum. Tata tușește dar chiar și tusea lui sună ca un îndemn revoluționar. Mie îmi place revoluția pentru că revoluția înseamnă când e mai bine dar acum sunt bolnav. Nu îmi mai place nimic.
– Mai lasă-le dracului de țigări, cumătră, că m-ai omorât!
Dar Doamna Udar nu dă niciun fel de atenție acestui amănunt. Dă fumul într-o parte, își palpează cu atenție părul să vadă dacă îi este în continuare aranjat perfect și îl întreabă curioasă pe tata:
– Dar ce făceau, ce făceau cumetre, că voi ăștia din Comitet ați discutat cazul și știți cel mai bine. Lu’ prostul ăsta al meu, și arată cu țigara spre Domnul Radostene, nu i-a spus nimeni nimic, că nu e membru de partid. Că n-a fost în stare.
– Nu e chiar așa, zice cam fără curaj Domnul Radostene.
Dar nimeni nu îi dă niciun fel de atenție.
– Ăăăă, păi ce făcea curva asta ordinară e penal la maxim, zice tata. Ea e, vezi doamne, doctoriță, și pușcăria trebuie să aibă douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru un doctor prezent la cabinet, în caz că se întâmplă ceva pe secție. Că mai înghite vreunul vreo linguriță sau își bate cuie în cap, sau se taie pe mâini cu arcurile de la pat. Sau își mușcă nasul unul la altul. Îi apucă nebunelile și urlă și se mutilează. Mai e câte unu care se dă cu capul de pereți până și-l sparge. Mai moare câte unul. Și trebuie să ai pe cineva acolo să constate. Să-i dea o aspirină sau să-i pună sulfamidă, să-l coasă și să-l trimită mai departe. Sau pe pizda mamii lor, ce mai trebuie acolo. Și doctorul trebuie să aibă un sanitar, dintre hoți, să îl ajute în caz de ceva. Nu poți să nu ai doctor pe secție că îți fac raport la Direcție! Și pe urmă vin jmecherii ăia de la Direcție pe care nu îi încape centura de grași și te verifică! Ehe, ce bandiți sunt ăștia, ce știți voi!…
– Așa, și asta ce a făcut?
Tata ezită puțin. El de obicei nu bea vin dar atunci când se întâmplă să o facă, se înroșește foarte tare la față și devine foarte sensibil. Ezită puțin. Se vede că suferă intens. Se uită la mine și își caută cuvintele. Apoi lasă să îi scape din piept un oftat prelung și zice încet și grav de parcă ar jeli.
-Întreținea relații!!!
Și, spunând asta, lasă capul în jos, rușinat, de parcă cineva din familia noastră ar fi comis o faptă insuportabil de urâtă.
Se face liniște.
– Aha… face Doamna Radostene. Păi, cu cine?
Tata e scandalizat:
– Cu banditul ăla de Sanitar, cum cu cine?!
Își recapătă vigoarea și dezgustul revoluționar. Ridică din nou capul și face din deget arătând, nu știu de ce, către masă:
-În unitate, înțelegi? Chiar în unitate! Oftează din nou prelung apoi repetă: ‘Tu-i sâmbăta mă-si de cățea, auzi, întreținea relații în unitate cu un deținut! Să-i iei gâtul, nu alta!
Doamna Udar stinge țigara în scrumiera improvizată. Nu îl slăbește pe tata nicio clipă din ochi.
– Unde, pe masa din cabinet?
– Ei, și tu, măi cumătră acum, ești prea de tot, zău! zice mama întorcându-se spre Doamna Udar cu reproș.
– Ia pleacă, mă, de aici, zice dintr-o dată tata și se uită spre mine. Hai, du-te dincolo și uite-te la televizor, că de-aia am făcut rată și v-am luat!
Și, pentru că eu încă nu m-am ridicat, adaugă sever:
– Executarea!
Mă ridic și merg în camera cealaltă. Mă așez pe canapea sub tabloul de nuntă al lui tata și al mamei și stau așa, de parcă aș aștepta să adorm. Nu îmi trebuie nimic. Nu mi-e foame, nu mi-e sete. Nu mai vreau să mă mișc. Eu sunt un foarte bun prinzător de muște. Am viteză mare și știu cum trebuie să le abordez dar acum nu am niciun chef să prind musca asta. Îmi forțez ochii ca să îmi pot vedea vârful propriului meu nas. O muscă se plimbă pe nara mea stângă. Ușa spre bucătărie a rămas deschisă.
– Ehei, parcă numai pe masă, zice tata. Ne-a spus Ceistul cu amănunte, ca i-au urmărit noaptea prin geam. Au făcut pândă. Cabinetul medical e în secția de la parter și au putut să îi urmărească din curtea pușcăriei. Au pus o schelă și i-au urmărit. Nici nu te duce mintea, măi cumătră. Nici nu te duce mintea, auzi, de ce e în stare femeia!
– Aoleu, cumetre, dar ce făcea? o aud pe Doamna Radostene.
Se face liniște. Apoi se aude din nou tata:
– Curva asta se dezbrăca în curul gol și rămânea numai cu bluza pe ea. Hoțul de sanitar și el. Și se jucau. Se alergau printre rafturile de medicamente. El pe ea sau ea pe el. Zburdau și chicoteau. Auzi, printre medicamentele statului din care trebuia să ne facem noi sănătoși! Și când îl prindea ea, hap, se arunca cu gura în aia a lui dintre picioare. Și trăgea din ea în genunchi, trăgea, trăgea printre medicamente. Și când o prindea el, hop, o dădea cu curul în sus și o lingea în aia ai de făcea curva ca toate alea. Și pe urmă o trântea pe masă cu curul la bec, și dă-i, și dă-i, și dă-i!
– Aoleu, cumetre, zău, chiar așa? Exact cum am visat eu. Albine cu pește mare! Și jos, scarabeu!
– Ptiu, drace! o aud pe mama.
Și râsul Domnului Radostene.
– Ce bandită, domnule, ce bandită! Și prostul ăla de bărbat-su o aștepta acasă să vină săraca de la servici! Huo! face tata, indignat de moarte. Apoi îl aud strigând cu vocea lui care mă bagă de multe ori în sperieți:
– La zeghe!!!
Și mi-l închipui roșu de mânie și de indignare, transpirat și transfigurat, gata să dea verdicte capitale și să le pună în aplicare pe un butuc însângerat în mijlocul bucătăriei chiar el, cu mâna lui.
Dar mie îmi e rău. Stau lungit pe canapea cu ochii în tavan și acolo pe tavan o văd pe Sanusa și pe Tutunaru. Mă văd și pe mine în fața lor, tremurând cu vioara la gât și dând cu arcușul la întâmplare peste corzi. Tutunaru stă în continuare pe bolovan. Sanusa e în genunchi între picioarele lui cu mâinile sprijinite pe nisip și face cu pula lui mare, sub ochii mei, chiar lucrul acela îngrozitor despre care povestește tata în bucătărie. Iar Tutunaru geme și, în soarele care ne arde pe toți, se uită la mine prin ochelarii lui groși de sticlă albă și, în timp ce eu trag cu arcușul peste coarde, el mă dirijează cu degetul arătător, ca la concert…