Și apoi s-a întâmplat un lucru aiuritor, pe care nu mi l-aș fi închipuit niciodată. Seara târziu, Irene a intrat din nou și mi-a scris:
– Mi-am făcut rezervare la avion. Mâine la 14.15 aterizez la Nargo. Să mă aștepți, te rog, la aeroport. Nu pot să te las singur. Femeia aceasta va veni peste tine. Înnebunesc! Înțelegi?
Și oricât de extravagant și de necrezut părea lucrul acesta, a doua zi Irene a venit în țară fără niciun fel de bagaj, cu mâinile în buzunare, cu o eșarfă albastră la gât și cu o poșetă de umăr. Era foarte îngrijorată. Își luase liber o zi de la slujba pe care o avea atunci, la hotelul unui rus care avea o soție cu un cap mai înaltă ca el, și venise să se convingă că între mine și Partenia nu se întâmpla nimic. Am așteptat-o siderat la aeroport și
am dus-o acasă ca într-un vis din care îmi era teamă că am să mă trezesc dacă mă uitam în altă parte decât la ea.