Desenez.
Stau la măsuța de la capătul patului și desenez pe o pagină din caietul pe care l-am găsit pe masă. Nu știu de ce, dar mi se pare foarte important să desenez un cap de om.
Așa că fac un oval care ar fi țeasta. În partea de jos îl îngustez și aceea ar fi bărbia. Trebuie să fiu atent să nu rup vârful moale al culorii pentru că în salon nu am voie să am niciun obiect ascuțit și pe urmă nu mai am cu ce să o ascut. În locul ochilor am să fac două cercuri, tot cu roșu. Incandescent. Mai jos, în loc de nas, pe care nici nu știu dacă l-aș reuși, am să fac două cerculețe care vor reprezenta nările. Cu negru. Și mai jos o linie ondulată. Gura. Mă depărtez un pic de foaie să îl privesc mai de departe. Da, e bine. Apoi mi se pare că omul acesta nu trebuie să aibă păr iar țeasta să îi lucească, ca și cum ar fi de metal. Dar nu de orice fel de metal. De aur. Iau galbenul, portocaliul și roșul și le amestec puțin câte puțin până când țeasta începe să strălucească de parcă chiar ar fi de aur. Dau cu degetul pe hârtie ca să amestec și să omogenizez mai bine culorile. Parcă ar fi un ou imens de aur, cu ochi și cu nas și cu gură. Aproape că e gata. Dar mi se pare că trebuie să îi mai fac ceva. Nu știu ce. Ah, da, îmi vine o idee. Din țeasta asta trebuie să iasă niște săgeți subțiri, ascuțite la vârf. Cu ce culoare? Am să le fac cu toate culorile. Și negre, și albastre, și verzi, și galbene, și violete. Unele mai lungi și unele mai scurte. Și se desfac din craniu în toate direcțiile, ca razele unei explozii. Da, da, da…
Salonul ăsta are pereții goi și uscați, gălbui, la fel ca praful drumurilor de țară în soarele de vară. De pe ei, când deschizi ușa brusc, se desprind solzi mici, mai subțiri decât hârtia,. Eu sunt singurul obiect decorativ din salon.
Dar acum mai am unul.
Rup cu atenție foaia pe care am desenat capul de om din cotorul gros al caietului și o agăț de singurul cui care se vede bătut în toți pereții. Se bălăngăne puțin în dreapta și în stânga apoi se oprește, dreaptă. Fac un pas în spate să mă depărtez ca să o cuprind mai bine cu ochii și mă declar mulțumit. Îmi place. A ieșit bine. Mai fac un pas în spate. Și încă unu. Mă trântesc pe spate pe patul meu de fier și mă uit la desenul meu atârnat pe perete. Îmi place.
Nu știu ce să mă fac în viață. Dacă nu reușesc să zbor, aș putea să mă fac pictor.
Sau ceva care încă nu s-a inventat.
***