Capitolul 61

– Vrei să mergem în septembrie o săptămână în Mozambic? mă întreabă Partenia. Am găsit niște bilete ieftine la un hotel de patru stele, chiar lângă o plajă cu palmieri. Și să știi că, lângă hotel, e o cherhana care servește pește proaspăt prins din mare, prăjit în pesmet și scufundat în mujdei de usturoi cu mărar și piper, cum ți-am făcut eu odată când am luat crap proaspăt de la magazinul ăla de pește de lângă intrarea în piață.

De unde știa ea că lângă hotelul acela din Mozambic este o cherhana în care servesc pește scufundat în mujdei de usturoi cu mărar și piper, habar nu aveam. Dar dacă spunea Partenia asta, așa trebuie că era.

Să merg în Mozambic?!

Partia este un scamator și un magician al propriei vieți.

În insula în care trăiește ea, are deja un soț, șofer pe camion, o fiică nervoasă vopsită blond, care visa pantofi stiletto de la unsprezece ani, și un băiat simpatic de 19 preocupat de drone și ezoterism.

Și toți locuiesc în aceeași casă închiriată, căreia îi împart cheltuielile în mod egal. Niciunul dintre ei, nu trebuie nici măcar să bănuiască că ea ar avea un iubit cu care, din când în când, se întâlnește prin aeroporturi sau prin insule.

Nu știu ce le spune, nu știu cum se organizează, nu știu cum de are curajul, dar reușește să le aranjeze pe toate în așa fel încât, o dată la câteva luni să evadeze din insula ei și din familia ei și să ajungă la mine în Nargo să îmi facă sarmale și chiftele, ardei umpluți și ciorbițe. Sau prin vreo altă țară, pe care o alege ea după ce se uită pe tot felul de hărți, iar eu trebuie să țopăi apoi din aeroport în aeroport pentru a ajunge exact, și la timp, în camera de hotel pe care o rezervă ea, cine știe pe unde, prin internet.

Ca anul trecut când a pus degetul pe Albufeiras și mi-a spus să o aștept acolo, în Portugalia, vreo câteva săptămâni.

Și pentru toate acestea, are mereu cardurile la îndemână și plătește întotdeauna numai ea.

***