Aș vrea să nu se întâmple!
Să nu se întâmple nimic din ceea ce simt că o să se întâmple. În mine locuiește și altcineva în afară de mine. Un animal fantast. Este cel care locuiește peste tot în mine și care e tot numai ochi, numai alertă, numai teroare. Și așteaptă, carnivor, flămând și tăcut, încordat ca un arc de pistol, să tragă.
Se întâmplă!
Este joi seara.
Este ora șapte.
Am intrat în barul din parc.
Sunt surprins și, vag, deziluzionat. Mă așteptam ca locul acesta să fie ceva luxos, scump și rafinat așa, cum mi-am închipuit mereu locurile și gusturile în care Melinda sar simți în largul și în statutul ei. Dar aici nu sunt decât vreo patru sau cinci mese și tot localul care seamănă mai degrabă cu o cabană turistică de la munte decât cu vreun restaurant rafinat. Tot interiorul este dintr-un lemn care nici nu știu dacă s-a uscat, iar pereții, barul, mesele și scaunele sunt greoaie și de prost gust. E urât dar asta nu are nicio importanță deoarece toate acestea îmi oferă un avantaj nesperat. Doar două mese sunt ocupate de consumatori și doar la una din ele, cea de lângă fereastră, o masă de două persoane, stă singur un bărbat brunet, gânditor, care pare să aștepte impacientat pe cineva. Din câte știu Melinda a rămasa acasă să o ajute pe Alura să își îndrepte părul cu placa pe care i-a cumpărat-o acum două zile după ce au văzut împreună reclama de la televizor.
Fără îndoială că ăsta trebuie să fie individul.
Da! Exact cum mi-l imaginasem. Proaspăt bărbierit, cu nasul ușor acvilin, cu sprâncenele groase și cu părul negru, lucios, ca de țigan, pieptănat cu grijă într-o parte. Are pe el o cămașă albă și un pulover subțire din lână fină de culoarea cafelei prăjite. Stă într-o postură căutată, picior peste picior, lăsat pe speteaza scaunului într-o poză relaxată, de parcă localul ăla ar fi al lui personal, și fumează de parcă știe că în timpul ăsta îl filmează cineva pentru rubrica de matrimoniale a unei transnaționale de țigări.
Ăsta trebuie să fie cel care arată bine!
Mă apropii.
Lângă masa lui mai este o masă mică de două persoane, neocupată. Acolo mă duc și mă așez anonim, fără să atrag atenția. Mă fac comod și încerc să par relaxat și chiar reușesc pentru că bărbatul dement care locuiește în mine și care a ieșit acum la suprafață ca o erupție, știe și poate să facă absolut orice din mine. El este un om de știință de excepție și un artist care e preocupat intens de frumos în formele lui cele mai delicate și indescifrabile, și de exactitate în formele ei etalon. Bărbatul dement din mine este un bărbat care nu se teme de nimic, care poate ucide, fura, lupta, sacrifica și care, din motive pe care el și le construiește și argumentează singur, poate omorî oricând sau nemuri pe oricine. Sau îi poate ceda o parte din avere.
– Buna seara! Cu ce vă servesc?
A apărut o fată în blugi decolorați, cu ochii micșorați de nesomn, obosită și plictisită. Trebuie să comand ceva scump, să fac impresie. Mă uit la vinul pe care îl bea brunetul care îmi fute iubita și zic, pe jumătate încă întors spre masa lui:
– Un Cotras demisec. Și o apă minerală.
– Atât?! zice ea de parcă aș fi comandat prea puțin.
Probabil că ea a băut mult mai mult în noaptea care tocmai a trecut.
– Atât! Și un pahar cu picior!
Pleacă și în urmă aerul mișcat de trupul ei amestecă mirosul de bucătărie cu cel de mosc evaporat din părul lucios al bărbatului. Se uită la ceas. Scutură țigara în scrumieră cu o eleganță căutată, conștient că cineva l-ar putea vedea făcând lucrul ăsta, și aprecia.
A trecut un sfert de oră. Mă uit la bărbatul din fața mea și încep să o văd pe Eleea așezată cu picioarele puțin desfăcute, în genunchi cu curul ei fabulos întors spre mine, în fața părintelui Maccabi luându-i-i în gură tija lui tare și fierbinte și sugând cu putere din ea de parcă ar vrea să o scoată din rădăcină. Aud plescăielile și văd bulbucii de salivă pe care îi face atunci când tija părintelui intră și iese udă din gura ei și îi văd plăcerea lui sălbatică, periculoasă, de pe față. Doar că Eleea, într-un trucaj cinematografic foarte reușit, își schimbă rapid chipul și trupul cu cel al Melindei iar părintele Maccabi, deși își păstrează pata neagră de pe cur din naștere, nu e altcineva decât bărbatul ăsta negricios. Sau, poate, nici măcar nu e argint? Bărbatul ăsta anonim și incult îmi fute femeia mea in gură.
Femeia mea, pe care o iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine însumi, stă în genunchi crăcănată acolo pe podea în lumina galbenă a după amiezii, și, fără un motiv anume, suge din pula acestui bărbat doar pentru că i se pare ei că arată bine. În curând o să îi sugă sperma. O să o înghită! Și o să îmi vină mie cu ea acasă. Așa arată oare bărbații care arată bine? Asta e femeia mea? Fără de care eu nu mai știu cine sau se sunt? Asta e? O curvă dezmățată, răscrăcărată pe dușumea, în gură cu pula groasă și impersonală a unui țigan care îi freacă gingiile și cerul gurii cu ea? Atunci eu ce sunt? Eu cine sunt? Ce sunt eu dacă ea este asta? Eu când mă fac mare o să mă mărit cu un negru, a zis odată, pe nepusă masă Alura stând în fața oglinzii, nehotărâtă dacă să își descheie doi sau numai unul din nasturii de la gât ai bluzei acum că se ducea să se joace de-a baba oarba. Se uita să vadă cât i-au mai crescut sânii în una din oglinzile pe care le-m montat. Se uita din față. Apoi se întorcea puțin din profil. Își trăgea umerii înapoi ca să își reliefeze mai bine sânii. Își împingea fundul înapoi să vadă dacă i-a mai crescut între timp și dacă e rotund, ca al maică-si. Le plac negricioșii, deși eu sunt mai degrabă alb. Și el m-a observat pentru că din când în când se uită spre mine. Poate că mă cunoaște, poate că ne-a urmărit și m-a văzut intrând cu Melinda în scara blocului. În discursurile lui, tata ne-a povestit atâtea despre pușcărie, despre deținuți și despre gardieni încât știu totul despre năravurile de acolo. O să fie o bagatelă să mă obișnuiesc. Știu cum să te ferești să nu te violeze în primele zile. Știu cum să îl depistezi pe cel care suge pula în celulele mari și când și cât te costă. Știu când ai dreptul la pachet sau la vorbitor, cât ți se poate reduce din pedeapsă dacă ai purtare bună sau îi dai pe alții în gât la ofițerul de serviciu sau direct la comandant… Cu o mână mai îmi torn în pahar iar cu cealaltă pipăi instinctiv buzunarul interior al jachetei în care am pus, în tocul lui de piele neagră, imprimată în relief cu doi porumbei care se pupă, briciul chinezesc.
Briciul pe care nu l-am folosit niciodată până acum. Nici eu, nici altcineva. Briciul meu, nou nouț, care, cu o mișcare pricepută, poate despica gâtul unui om dintr-o parte în alta, ca la o găină!
Se uită la ceas, scutură iritat țigara în scrumieră.
A băut mai mult de jumătate din sticla lui de vin și, după cum începe să își strângă lucrurile, mi-e teamă că se va ridica și va pleca. E momentul să i-o iau înainte. Mă ridic de la masă, îmi iau paharul cu mine și mă îndrept către masa lui ca un consumator turist, vrăjit de locuri, deja amețit de băutură, căruia i s-a deschis pofta de vorbă și nu are cu cine. La început nici nu mă observă. Doar după ce mă așez pe scaunul celălalt al mesei ridică ochii uleioși îngustați de alcool și face o grimasă de mirare. Poate chiar nemulțumire.
– Se poate? zic.
Nu, nu corespund cu ce gândește el despre un comesean de teapa lui. Totuși, dă din mână ca și cum l-a apucat un acces brusc de generozitate și dezgust – Stai jos, zice el.
Apoi, după ce aruncă o privire la ceasul de pe telefonul scump așezat ostentativ pe masă chiar lângă bricheta de argint, zice la fel de ostentativ:
– Și așa parașuta asta văd că nu mai vine.
Și îmi face loc să mă așez.
– Ți-a tras clapa? Întreb ca și cum ne-am cunoaște de când lumea.
– Eh…. face el și dă din mână în semn că nu are nicio importanță.
Și iar bea din pahar.
– Și eu trebuia să mă întâlnesc cu cineva, zic. Dar cred că am luat-o-n freză că văd că nu a mai apărut.
Și mă uit de jur împrejur ca și cum aș putea încă să o văd pe cea pe care o așteptam. Se uită și el. Asta ne creează un fel de solidaritate de bărbați insuficient respectați care prin acest afront de nesuportat, capătă anumite drepturi comune, suplimentare.
– S-o fut în gură! zice el și face iar un gest de silă cu mâna ca și cum nici măcar fututul adânc în gură al acestei femei, care este din întâmplare, femeia pe care o iubesc eu, nu ar mai fi fost ceva care să îl satisfacă în mod deosebit.