Femei care nu pot fi fericite

Femeile care nu pot fi niciodată fericite sunt un grup restrâns de femei pe care specia le-a izolat dintr-un capriciu sau dintr-o neatenție și care pe mine mă emoționează foarte tare.

Și nu vorbesc despre femei care nu sunt fericite într-un moment sau altul al zilei, sau al anului sau al vieții lor, pentru că au o supărare sau alta. Nu! Eu vorbesc despre femei care nu pot fi fericite NICIODATĂ!

Femei a căror nefericire definitivă face deja parte din fizionomia lor de zi cu zi.

Femeile acestea sunt femei care își încep fericirea, dar pe care nu o pot și nu o știu niciodată duce până la capăt. Nici zâmbetul nu și-l duc niciodată până la capăt. Adică încep să zâmbească și, ajunse la mijlocul zâmbetului, simt cum, dintr-o dată, nu mai au motiv să îl ducă mai departe.

Și la fel încep toate celelalte lucruri normale pe care apoi le abandonează însă la jumătate pentru că li se par, brusc, anormale.

Ele nu au puterea să contrazică cu voce tare pe nimeni și de aceea de cele mai multe ori se opresc la jumătatea argumentației și renunță, lăsând impresia că își dau seama că au greșit, deși ele renunță tocmai pentru că știu că au dreptate.

Și, deși pot fi orbitor de frumoase, ele nu se coafează cum trebuie, nu se machiază și nu se îmbracă în așa fel încât să strălucească printre ceilalți doar pentru că, dintr-o nefericire fundamentală, ele nu suportă să deranjeze exagerat cu frumusețea lor pe cei din jurul lor.

Printr-o lege a compensației care însă, paradoxal, în cazul lor devine de fapt o lege crudă și nedreaptă, femeile acestea sunt de cele mai multe ori orbitor de frumoase și au un trup dumnezeiesc de frumos. Dar nu frumoase în sensul frumuseților consacrate de coperțile a tot felul de reviste de cosmetice, stupide ca și hârtia pe care sunt desenate. Femeile care nu pot fi niciodată fericite au o frumusețe a lor, care nici măcar nu le apare mereu pe chip.

Sunt elegante și tăcute, sunt educate, sunt dureros de sensibile și, dacă te uiți la ele fără să te pricepi, ai spune că sunt la fel de fericite sau nefericite ca toate celelalte femei. Doar ele știu însă, chiar dacă nu toate și nu întotdeauna conștientizează lucrul acesta, că sunt născute cu o incapacitate definitivă a fericirii.

În rest, nu se deosebesc foarte mult de celelalte.

Ar vrea și ele să fie fericite, ar vrea și ele să facă exact ce fac toate celelalte femei, ar vrea și ele să poată să se bucure de toate lucrurile mărunte ale vieții de zi cu zi, și pentru asta ajung de multe ori să facă gesturi nesăbuite, sau chiar să pară nebune sau infractoare.

Eu le recunosc imediat.

Nu le caut și în ultimă instanță, nici nu mi le doresc, dar adevărul este că atunci când văd o femeie despre care știu că nu poate fi niciodată fericită, simt în piept o tresărire dureroasă și amplă, ca atunci când primesc vestea că cineva cunoscut îmi e pe moarte.

Nu știu de ce rezonez așa.

Nu știu de ce mă tulbur așa de tare și așa de adânc când văd un astfel de chip de femeie. Și mai ales, nu știu de ce femeile acelea îmi devin deodată necesare și, mai ales, de neuitat.

***