Îi venea să urineze și nu știa deloc cum urma să facă lucrul acesta.
Privi în jurul lui pentru a vedea dacă îi vine vreo idee încercând să nu își miște capul ci doar globii oculari. Dar asta nu îl făcu cu nimic nici mai inventiv și nici mai inteligent. Îi accentuă doar și mai mult nevoia de a urina. Trebuia neapărat să meargă la toaletă și simțea că nu se va mai putea ține mult. Se gândi că își va da drumul pe el. Că va urina adică acolo în pat peste cearceafuri. I se făcu rușine și frică. Don Stephano își dădea seama că nu mai avea scăpare. Urma să își dea drumul pe el chiar acolo în pat, în pijama. Jetul de urină îl ustură pe canalul pe care trebuia să iasă și îi venea să plângă de ciudă și de neputință. Cât de stranii fuseseră cele două zile petrecute la Pampaneira!…. Dumnezeule, cât de stranii, își zise el privind pe tavan la trupul ei gol așezat în genunchi pe podea și simțind că în următoarele clipe va da drumul primelor picături de urină. Simți o usturime dureroasă. Închise ochii copleșit de rușine și de groază gândind-se cum vor arăta pijamalele și cearceafurile lui după ce va urina. Își dădu drumul. Urina ieșea acum din el. Se auzea și un mic gâlgâit. Tată lumea din salon probabil că se uitau la el și râdeau pe sub mustață. Nu urină mult dar lui i se păru o eternitate. Apoi, când i se păru că terminase, își duse încet mâna pe sub cearceafuri între picioare să vadă cât de mare era rușinea. Dar, ciudat, nu simțea nicio umezeală. Nicio căldură. Nimic nu era ud. Nici pijamalele și nici cearceafurile. Se neliniști pentru că lucrul acesta nu se potrivea cu nimic din ceea ce învățase la orele de fizică, de chimie sau de fiziologie. Își lăsă mâna mai jos, îngrijorat. Își pipăi penisul și tresări. Ce dracu’? Ce dracu era asta? Ce era tubul acela? Se sperie groaznic. Ce se întâmplase cu penisul lui? Simți că se îngălbenește. Ce dracu’ se întâmplase cu penisul lui? O frică paralizantă îl inundă brusc ca un leșin. Ce îi făcuseră? Îi tăiaseră penisul?!