Eleea icnește de câteva ori și se împinge cât poate de tare în vintrele părintelui.
El se ține cu mâinile de mijlocul ei și o trage cu atâta putere încât fesele ei rotunde și tari se turtesc pe abdomenul lui neobișnuit de atletic pentru un om care își petrece zilele făcând-și cruci cu o singură mână. Gem amândoi iar părintele s-a dezarticulat și din gura lui ies porțiuni de cuvinte pe care nu le înțeleg. Acolo, pe marginea mesei, are loc sub ochii mei o demonstrație majoră a atracției universale a corpurilor cerești. Eleea geme tare, tare, părintelui îi curg din gură cuvinte lichefiate cu care își vorbește plăcerea, mie, ascuns în compartimentul întunecat al șifonierului, mi s-a sculat bărbăția într-o erecție atât de puternică încât pielea nu o mai încape și stă să plesnească. Iar în buzunar îmi sună în continuare telefonul vibrând și atingându-mi, cu partea care vibrează, regulat și repede capul umflat al penisului. Atingerea asta mă excită într-un mod straniu, de parcă cineva de la distanță ar încerca să mă masturbeze cu telefonul.
Părintele ejaculează!
Eleea geme, tare, înfundat, cu gura închisă.
Apoi lasă capul să îi atârne și respiră adânc cu gura deschisă. Părintele gâfâie și se extrage. Se întoarce, se uită în jur cu un fel de curiozitate stranie apoi pășește prin cameră cu pantalonii în vine, cu membrul umed încă în erecție și iese. Aud ușa de la baie. Eleea e așezată pe marginea mesei cu picioarele desfăcute, cu părul atârnându-i pe umeri răvășit. Se uită spre dulap. Se uită spre mine. Brusc, îmi zâmbește. Telefonul vibrează în continuare pe capul penisului meu. Eleea se ridică de pe marginea mesei, trece pe lângă dulap și îmi șoptește:
-Încă puțin…
Apoi dispare și ea pe hol. O aud strigând, detașată:
– Hai, Michi, că te așteaptă lumea la vecernie. Și ieși mai repede că vreau și eu!
Se aude ușa de la baie. Probabil că Michi a ieșit imediat. Eleea îi dă un alt ordin scurt pe o voce autoritară, străină:
– Coboară și așteaptă-mă la mașină. Vin și eu imediat!
Se aude ceva foială în hol și apoi ușa de la ieșire deschizându-se și închizându-se. Michi a luat-o în jos pe scări.
Eleea vine și îmi deschide ușa de la dulap. E încă cu părul dezordonat de ceea e tocmai se întâmplase, cu un fald ar rochiei ridicat, cu sânii ieșiți aproape cu totul din rochie.
– Haideți, puteți să ieșiți.
Și îmi face semn cu degetul ca atunci când chemi la tine pe cineva.
Suntem în hol. Eleea își aranjează rochia pe ea, își trece mâna de câteva ori prin păr, se uită la mine direct, simplu de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic interesant. Își ia câteva scame rămase pe talie.
– Acum mă grăbesc puțin pentru că trebuie să ajung la timp la biserică. Mai avem două ședințe. Mâine puteți veni ceva mai devreme?
– Da, de ce nu?
Nu am nimic special de făcut. Oricum, ce fac eu nu contează pentru nimeni.
– Foarte bine, spune ea. Dar s-ar putea ca mâine să dureze ceva mai mult. Or să mai vină două fete, Amalia și Melinda. Avem Kusa.
KUSA?!!! KUSA?!!! KUSA….
– Ce aveți?! întreb pătruns, brusc, de o senzație dureroasă de ireal.
– Kusa. O să vedeți. Apoi, aranjându-și tivul rochiei, drept, adaugă: mâine la patru. Dar va trebui să veniți în altă parte, nu aici.
Și spunând asta îmi întinde o hârtie împăturită pe care o avea pregătită mai dinainte. E adresa de mâine.
– Ah, și da, onorariul va fi, evident, mai mare decât cel de azi.
– Bine doamna Eleea, zic și deschid ușa.
Cred că se întâmplă ceva grav cu organele mele interne. Cu inima. S-ar putea să am un atac ce cord?
Totuși, am numai 46 de ani. Kusa?! Mâine avem Kusa?!
O iau la fugă în jos pe scări.