Își petrece ziua cu o mitralieră atârnându-i grea în spinare, încărcată cu cartușe de război cu cap de cupru. La brâu are un pistolet negru și lucios, uns cu ulei special, prins în centura lată și plină de catarame și ținte de fier.
Este alert și ager, purtător de moarte și expus în fiecare clipă morții. Ochii lui mici și galbeni i se mișcă în cap ca două insecte rotunde, necontrolate. În picioare poartă cizme de piele, înalte până sub genunchi, negre și grele, prăfuite, întărite la bombeuri și tocuri cu blacheuri de metal care, când calcă, scrâșnesc pe pietriș, și cu ele în picioare patrulează printre oameni care l-ar dori mort. Și care l-ar putea omorî în fiecare clipă.
La televizor emisiunile muzicale îi trezesc interesul doar dacă cântăreața are rochia prea scurtă sau dacă nu îi convine cum se mișcă pe scenă.
– Ia uite și la asta cum dă din cur!
Apoi, după ce analizează atent cum dă din cur cântăreața, întinde un deget spre ea și, scos din sărite că aceasta încă nu a încetat cu prostiile, i se adresează direct, ca de la un prezidiu care poate indica destinații penale:
– Huoooo! La sfeclă!
Însă continuă să se uite la televizor chiar și după ce trimite cântăreții și balerinii la sfeclă. Doar că el nu poate sta așezat oricum atunci când se uită la televizor. Accesul, chiar și numai simulat, la gradele militare superioare îi este la fel de trebuincios ca și aerul și de aceea, chiar și în intimitatea sufrageriei noastre mici și înghesuite din orășelul de la poalele munților, el se comportă precum generalii și marii comandanți de oști în momentele cruciale din istoria popoarelor. Caută și găsește instinctiv pozițiile care i se potrivesc cel mai bine cu gloria care încă nu i s-a acordat.
Trântit picior peste picior într-o postură marțială pe canapeaua veche care ocupă aproape în întregime peretele cu tabloul de nuntă din sufragerie, precum marii comandanți de armate la încheierea marilor armistiții, copleșit de greutatea deciziilor pe care încă nu le-a luat dar la care se gândește neîncetat, el se uită cu interes numai la știri și se enervează și îi înjură pe cei răspunzători pentru faptul că știrile se repetă. El vrea mereu știri proaspete. Sufletul lui tânjește după catastrofe și dezgusturi recente și multe, asasinate nerezolvate cu sânge închegat pe pereți și dușumele năclăite și aburinde, spargeri de apartamente în care locuiesc bătrâni singuri neajutorați și bestialități feroce cu intestine pe covor care să îi confirme ceea ce, apocaliptic și intens, continuu și responsabil, gândește el despre lume.
Este tatăl meu.
Tatăl meu e gardian la pușcărie și este mult mai sever
Tata e atât de mare și puternic încât poate să omoare un elefant sau un rinocer cu un singur pumn, dacă vrea.
Dar eu tot mai plec de acasă fără să le spun unde mă duc. Pentru că, la vârsta mea, cum știe orice băiat, am și eu treburile mele de făcut!