Ziua a patra, seara
Pe la jumătatea lui august, când venisem prima dată la Irene, m-am cazat două nopți într-un hotel plin cu arabi negricioși care vorbeau între ei tare și răspundeau yes, yes, yes la orice întrebare le puneai.
Prin fața hotelului treceau două linii de tramvai, trei linii de troleibuze și o mie de mașini pe minut.
Toate clănțăneau, ambalau, frânau, claxonau. La etajul doi, într-o cameră cu ferestrele la stradă, eram goi într-un pat și dragostea noastră se amesteca cu vacarmul pe care îl făcea acolo orașul. Nu mă săturam să o privesc când mergea la baie, sau când își împrospăta rujul, sau când își aranja bretonul care o sâcâia peste măsură. Avea în ea o știință înnăscută de a evita să își arate corpul în așa fel încât, dezgolindu-se doar fragmentar în cele din urmă Irene devenea infinit mai atrăgătoare. Și de atunci am rămas cu pofta aceea de a o vedea umblând dezbrăcată.
Dintr-un pahar sau două cu vin, mă ia o tulburare plăcută. Dacă beau și după tulburarea aceea, încet-încet trec dintr-o specie în alta și mă transform într-un animal bântuit de imagini bizare, care spune lucruri bizare și care, în cele din urmă, face lucruri bizare. Și primul lucru care mi se întâmplă, este că îmi pierd orientarea în spațiu și în timp. Nu mai știu nici unde sunt, și nici când sun și asta duce mă face uituc și confuz.
Îmi amintesc, totuși, că băusem o sticlă de Chablis și că, după sticla de Chablis, Irene mai căutase prin dulapurile din bucătărie și mai găsise o sticlă cu vin, adusă din țară. Când moțăiam eu la soare la capătul lumii și visam în vitrina nopții, ea, împacheta o sticlă cu vin pe care urma să îl bem împreună la câteva mii de kilometri depărtare
Și mai băusem ceva, dar nu mai îmi aminteam ce.
Pe urmă lucrurile nu mai erau chiar atât de limpezi.
Îmi amintesc că, în timp ce încă mâncam din mâncarea pe care ea o cumpărase de la un bufet și pe care o pusese în farfurii mari pe masă, Irenei i-a venit dintr-o dată o idee care mi s-a părut foarte bună. Rămâne cu furculița suspendată la jumătatea drumului spre gură și zice:
– Știi ce?
Mă gândeam că poate a găsit vreun os prin mâncare și s-a rănit.
– Ce? o întreb.
Ea se uită spre tavan și zice gânditoare:
– Am eu o rochiță foarte scurtă cu care cred că mi-ar sta bine la ora asta. Oare să mi-o pun?
Să își pună o rochiță scurtă?! Eram eu într-atât de norocos?
– Da, Irene, du-te și schimbă-te!
Ea m-a privit complice. Și, ca să îi dau de înțeles că eram cu totul de acord cu ce punea la cale, i-am făcut cu ochiul și i-am șoptit, ca și cum puneam la cale o acțiune conspirativă în care era nevoie de discreție:
– Și nu îți mai pune chiloți pe dedesubt.
Și chiar m-am uitat în jur ca și cum aș fi zis ceva ce nu se cuvenea. Bine că preacuviosul își luase altarul cu sfinți și icoane, pentru că, altfel, sfinții la care se închina el ne puteau auzi și pârî. Chiar așa m-am gândit.
Prostește.
Ea a dat din cap în semn că da, așa o să facă și s-a uitat la mine lung. Complicitatea ei tăcută la depravarea mea, m-a stârnit într-un fel nou, necunoscut până atunci. Și din cauza asta mi s-a părut că a trecut o eternitate până să meargă în dormitor, să își dea jos ce avea deja pe ea, să își caute rochița și apoi să vină cu ea în fața oglinzii din living să înceapă să se aranjeze.
Sunt un obsedat sexual, m-am gândit. Da, da, sunt un obsedat sexual. Dar asta nici nu era chiar așa de rău.
– Ei, cu ce ruj mă placi?
E în fața oglinzii, desface cutia metalică în care stau unul lângă altul, rujurile în cutiuțe argintii, și începe să se uite prin ele.
– Ar trebui unul mai de culoarea pielii, nu?
– Da, zic eu, ca și cum m-aș fi priceput.
Și a început să probeze rujurile.
Nu știu câte au fost. Multe. Irene stăpânea foarte bine știința rujurilori. Rujul trebuia să se asorteze cu lumina, cu culoarea rochiei, cu dispoziția și mai ales, mai ales, cu imaginea pe care o purta ea în minte despre sine. Cu rujul pe buze, aa trebuia să fie și în realitate la fel de frumoasă cum era în imaginația ei. De fapt, și mai frumoasă. Și pentru asta trebuia să găsească rujul potrivit pentru clipa aceea.
– Să te dai cu un ruj pe buze nu e o treabă chiar atât de simplă, să știi, zicea ea în timp ce își lungește gâtul înspre oglindă să se vadă de aproape și rotunjindu-și gura ca să întindă rujul uniform pe buze.
– Știu, zic.
– De unde știi? Te dai și tu?
– E o știință, zic. Tu și cu cei de la NASA ce vă mai pricepeți.
Ea nu dă nicio atenție ironiei mele și își continuă pantomima în oglindă. Se întoarce din când în când spre mine să vadă dacă sunt de acord.
– Ei, cum ți se pare?
– E bine, ziceam eu.
– Nu ar trebui o nuanță mai deschisă, totuși?
– Ba da.
Și pantofii și-i schimbase. Linia carâmbului și a tocului veneau atât de bine în continuarea pulpei încât păreau mai degrabă o prelungire anatomică a piciorului. Mi-am amintit de florar dar am refuzat să mă gândesc la el. Irene făcea toate pregătirile acestea savante doar pentru mine. Făcea acum un spectacol din ea însăși doar pentru a-mi face mie pe plac. În lumina mișcătoare a lumânărilor care pâlpâiau, este enigmatică și fermecătoare.
De aici mai departe, îmi amintesc mai puțin și mai confuz ce se întâmplase. Dar știu că frumusețea ei m-a lovit peste ochi ca un vânt fierbinte. Se uita la mine îmbujorată de vin și de așteptarea implicită ca eu, iubind-o, să îi confirm că este cea mai frumoasă.
M-am ridicat de pe scaun și dintr-un pas am ajuns lângă ea. M-am lăsat în genunchi. Când s-a așezat pe scaun, rochița i s-a tras în sus pe coapse și i le-a dezgolit până la șolduri. M-am uitat în ochii ei și i-am pus mâinile pe genunchi. Una pe un genunchi, una pe celălalt. I-am împins în lateral și i-am depărtat. Ea știa ce urmează și s-a uitat la mine fără să zică nimic, încordată. Mi-am aplecat capul în față și l-am băgat între picioarele ei până am ajuns cu obrajii pe carnea de pe interiorul coapselor. M-am frecat cu barba de ele în sus și în jos. Ea a gemut și mi-a pus mâinile pe cap, a desfăcut picioarele și m-a împins în sus, între ele, până când, frecându-mă cu obrajii de carnea din partea interioară a coapselor, am ajuns cu gura acolo pe unde se intra în ființa Irenei. Pe vulva ei.
Care mirosea a Irene.