Orașul în care locuia acum Irene e la fel plin de biserici, în care să îngenunchezi ca să te salvezi, pe cât este plin de femei cu picioarele desfăcute puse, dezbrăcate, direct în vitrine, pe care să le consumi contra cost și să te pierzi; de bărbați blonzi înalți și rozalii lipsiți de pigmenți cărora abia de le cresc câteva floace rare pe obraji și de bărbați negri buzați cu palmele albe, cu părul creț și cu ochii lucioși, ca scoși dintr-un ulei de mașină, ars. În magazine mici te servesc bărbați scunzi și iuți care se uită la tine cu ochii oblici și îți vorbesc cu ț din buze subțiri, și bărbați cu bărbuțe rare și ascuțite ca cele de țap cu capul pe jumătate înfășurat în turbane albastre sau albe incredibil de mari în raport cu capul lor mic.
Totul este aici culoare, zgomot și vânzoleală.
Totul este comerț, căutare, pierdere, câștig și talmeș-balmeș. Străzile sunt coridoare cu magazine pe stânga și pe dreapta lor care nu se mai termină niciodată. Pe deasupra vâjâie avioane și pe dedesubt huruie metrouri. Orașul fierbe la orice din zi sau din noapte și totul este nou și diferit, totul este în mișcare și ademenitor!
Nu e ușor să vii, femeie tânără dintr-un sat de munte dintr-o țară săracă unde știai toate rosturile, în inima acestui animal de pradă care cu un milion de mâini îți dă și cu un milion de mâini îți ia, și să rămâi dreaptă pe picioarele tale. În stânga cu un soț preot pătruns de credință iar în dreapta cu o soacră cuvioasă, întreprinzătoare și cu mână de fier.
În sinea ei, Irene știa că se măritase prea devreme dar, în același timp, îi convenea să fie măritată.
Avea statut, cum spunea ea.
Iar statutul de femeie măritată îi dădea siguranță și o punea sub protecția unui bărbat al ei, și al clanului din care venea bărbatul acela. Și, pe lângă aceasta, o punea și la adăpostul unui sistem de legi făcute de oameni anume ca să apere familia și interesele ei.