Astăzi marea e plată.
Aerul stă pe loc.
Timpul stă pe loc.
Organele din mine stau și ele pe loc. Albastrul e uniform și intens și e atât de liniște încât liniștea se aude exact cum se aude marea într-o cochilie uriașă de melc pe care o duci la ureche.
Uneori plâng din nimic.
Privesc cerul senin în amiezile fierbinți de vară trântit, ca și acum, pe vreo plajă și îmi vine să plâng. Iar apoi îmi vine să râd. Dar nici nu râd, nici nu plâng, stau doar așa și mă uit înspre cer. Însă în sufletul meu senzațiile se dezvoltă și se derulează exact de parcă prin ochi mi-ar curge lacrimi iar buzele mele ar zâmbi. Așa sunt eu, alcătuit din lumi alternative. Asta mă face să îmi dau seama cât de puțin mă cunosc și cât de straniu și de dificil este să fiu eu însumi, acesta care sunt. Cât de puțin mă înțeleg și cât de vagă și aproximativă este conștiința identității mele. Iar de aici până la senzația că eu nu sunt cu adevărat eu, nu mai este decât un pas.
Traumă.
Ce era traumă în viața mea și ce nu era traumă? Care era firescul meu și care era adaosul toxic al întâmplărilor în care, peste ani, m-au aspirat alții?
Nu știu.
Noaptea trecută a bătut vântul tare și marea a făcut valuri mari care au ajuns până aproape de intrarea în cort. Auzeam apa cum fâșâia înaintând pe nisip și apoi retrăgându-se. Acum marea s-a liniștit. Norii s-au risipit. A ieșit soarele și cerul este din nou albastru de la un capăt la altul. Am deschis toate fermoarele să intre aerul și lumina și am ieșit să fac o tură până la apă, proaspăt și pofticios. Am ridicat brațele și m-am întins până mi-am auzit niște oase trosnind. Am făcut câțiva pași. În stânga, pe nisip, am văzut un obiect care ieri nu fusese acolo. M-am apropiat să văd ce este.
Ciudat! Era o paletă de tenis de masă, adusă de valuri. Am zâmbit. Marea adusese peste noapte o paletă de tenis pe care mi-o aruncase mie pe nisip. Am mai dat o dată cu piciorul și am mișcat-o din nisipul în care se prinsese. Pe urmă m-am aplecat și am luat-o. Părea aproape nouă. Am întors-o pe o parte și pe alta. Avea o față de cauciuc roșu și o față de cauciuc albastru.
Exact cum era și paleta lui Pelarto.
Am luat-o și am aruncat-o pe undeva prin cort.