Încă nu am murit, mi s-a părut numai.
Nu sângerez și nu mă ustură. Tremur și stau drepți în fața lui la fel ca în fața domnului Predesso când îmi face observații. Deksi nea spus să ne ferim de azteci pentru că sunt foarte cruzi și sângeroși și omoară oameni ca să mulțumească soarelui nu mai țin minte pentru ce. A citit el într-o carte. Pentru că de la soare se coace porumbul, mi se pare. Ar fi foarte rău dacă Tutunaru e aztec pentru că ne va smulge inimile de vii și mă va durea foarte tare.
Ah, ce prost am fost, mai bine mă duceam la examenul de vioară! Spuneam că mă doare capul și nu pot să cânt, poate mă credeau. Sau mă bandajam la o mână și le spuneam că am căzut și m-am zgâriat și nu pot să cânt că mă doare. Domnul Predesso mar fi crezut, sunt sigur, după ce a văzut corzile rupte. Tutunaru se așază într-o scobitură a bolovanului ca pe un scaun și cu spatele se reazemă de piatra fierbinte. Lasă cuțitul să îi alunece în nisip apoi o apucă pe Sanusa de subsuori cu amândouă mâinile, o ridică prin aer ca pe o păpușă de câlți și o așază pe piciorul lui. E foarte puternic. Sanusa exclamă ceva în timp ce călătorește prin aer apoi, după ce aterizează cu fundul pe piciorul lui stâng, chicotește. Bucile ei s-au mulat pe mușchiul lung al coapsei lui. Tutunaru o ia cu mâna stângă după umeri ca într-un gest părintesc și dintr-o dată, priviți de unde sunt eu, seamănă cu un tată și o fată care, de pe fotoliul din sufragerie, se uită împreună la televizor. Doar că Sanusa nu se uită la niciun televizor. Se uită la Tutunaru și îl examinează cu o curiozitate pe care eu nu pot să o înțeleg. Se uită la umerii și la pieptul lui acoperit cu păr negru și creț, răsucit în bucle mici. Mai mici decât cele blonde ale doamnei Radostene.
– Ce mult păr ai! exclamă ea încet.
– Ți-au crescut țâțe, se vede, spune Tutunaru ca un răspuns la ce a spus ea despre păr.
Dinții lui fac un zgomot neobișnuit când vorbește. De fapt când vorbește, dinții nici nu ar trebui să se atingă. Dar ai lui se ating. Și asta îmi face și mai multă frică.
Sanusa a început să balanseze din tălpi de parcă ea și Tutunaru s-ar cunoaște de când lumea. Se simte în largul ei pe piciorul lui. Pare ca într-un joc în familie. El se uită la ea de aproape și dintr-o dată face ceva care mă sperie și mai tare. Scoate toată limba afară, cât poate el de tare, și o ține așa. Are o limbă mare și lată, albicioasă. Nu face nimic cu ea, doar o ține dreaptă, afară din gură, ca pe o broască mare, belită de piele, fără picioare. Nici nu clipește! Doamne, cât aș vrea să adorm! Nu știu ce înseamnă toate lucrurile astea. Dar Sanusa nu se sperie deloc, strâmbă doar puțin din colțul gurii și îl întreabă:
– Pot să pun mâna puțin pe părul de pe pieptul tău?
Să pună mâna pe părul lui de pe piept? Îl iubește pe Tutunaru? Dar eu am crezut că mă iubește pe mine. Numai pe mine!
Tutunaru dă de câteva ori, tare din cap dar nu spune nimic. Rămâne cu ochii la ea, cu limba scoasă toată afară, dreaptă și tare.
Toate astea mă amețesc și aș vrea să adorm. Să vină mama să mă învelească și să mă sărute pe obraji. Sanusa întinde mâna și îi atinge părul de pe piept. Tutunaru își bagă înapoi limba în gură, o umezește cu salivă, apoi deschide gura și o scoate iar. Înțepenește din nou în poziția aceea. Sanusa îi atinge părul cu vârful degetelor. Apoi prinde curaj și își trece de câteva ori palma peste părul de pe pieptul lui, încoace și încolo, ca și cum șiar trece-o prin iarbă. Mi-e foarte frică. Tutunaru nu face nicio mișcare dar scoate din gât niște sunete care nu seamănă cu nimic din ce am mai auzit. Și când scoate sunetele astea pieptul îi tresaltă scurt în sus și în jos.
Se vede prin conturul chilotului cum se mișcă ceva în ei. Nu poate fi decât puța lui. Adică, pula. Începe să îi crească acolo în chiloți și să se umfle, i se mărește și se ridică. Soarele bate direct peste pieptul lui plin de păr și pe spatele meu și umerii Sanusei. Mă uit hipnotizat la chiloții lui sub care i se mișcă pula. Sunt murdari și pătați și pentru că sunt uzi, pânza din care sunt făcuți atârnă grea și de aceea se mulează în jurul pulii lui și o conturează exact. Oh, doamne, lucrurile astea sunt pentru oameni mari, nu sunt pentru copii! Se uită fix la Sanusa, la fel cum făcea în tufe când se uita fix la femeia care spăla covoare pe Fundație. Își bagă limba la loc în gură, închide gura și își suge obrajii de parcă ar avea în gură o bomboană din aceea care se topește greu. Mie nu îmi plac alea. Cu o mână o ține pe Sanusa pe după umeri, iar pe cealaltă o duce încet între picioare și se pipăie acolo căutând ceva cu buricele degetelor. Știu cum arată pula lui pentru că i-am văzut-o. O să o scoată oare afară din chiloți? O să o scoată în fața noastră? Ce o să se întâmple? Ce o să se întâmple?
Ce o să se întâmple cu noi?
Ah, cât de mult aș vrea să adorm!
***