Pe urmă, lumea așa cum o cunoșteam eu, a dispărut și în locul ei a apărut o lume care arăta la fel dar pe care nu o cunoșteam.
– Dacă tot am închiriat mașina asta, hai să mergem astăzi și la Fesno. Știu eu acolo un măcelar care are cea mai bună carne de sarmale. Și luăm de la el și costiță de ciorbiță, și ceafă și spată pentru jumări. Îți plac jumările?
Dar ea nu mai așteaptă răspunsul meu pentru că este sigură că îmi plac jumările. Oprește într-o parcare.
– Hai să intrăm aici la magazinul ăsta chinezesc să luăm mai întâi caserole cu capac, ca să am în ce să le pun. Pentru sarmale luăm caserole mai mari. Albastre. Sărmăluțele în foi de viță stau cel mai bine în caserole albastre. Albastru deschis, nu închis. Le place lor așa. Pentru ciorbița de perișoare, luăm verzi, mai mici, cu capac etanș, să fie de o porție cât mănânci tu o dată. Ardeii umpluți îi punem în caserole roșii, că îi închid cu o rondelă de morcov, ca să se asorteze și tu când deschizi congelatorul imediat le deosebești și știi care e ciorba și care sunt ardeii. Fiecare în culoarea ei. Îți iei ce vrei tu și o pui cinci minute la microunde. Se încălzește și o mănânci frumos cu pâinică și te saturi. Și pe urmă caserola poți să o și arunci, ca să nu trebuiască să o mai speli.
Și intrăm la magazinul chinezesc.
– Ia uite, ce bună e strecurătoarea asta și tu n-ai strecurătoare. Cum strecori tu macaroanele după ce le fierbi? Pune-o în cărucior.
– Am strecurătoare, zic.
– Nu e bună, am văzut-o, pune-o pe asta în cărucior. Și tu nu ai oală mare. Ne trebuie o oală mare, să știi. Două. Două oale. Una în care să fierb sarmalele și una în care să pun carnea la topit. Aragazul tău are patru ochiuri, numai bine încap. Vaaai, și neapărat condimente! Îți place cu coriandru? Și cu dafin?
Un chinez se uită la noi prin ochii lui oblici din spatele tejghelei. Partenia e absorbită total de această cauză la care a aderat cu toată ființa și dă din fund nervoasă printre rafturi. Trece de la obiectele de bucătărie la cele de curățenie, la cele de baie, la cele de lenjerie de pat. Analizează, pipăie, miroase, pune mâna pe lucruri, le ia de pe rafturi, le întoarce, le pune la loc.
– Uite, ăsta e un mop bun pentru gresia de la tine. Se stoarce automat, nu te mai chinui. Ne trebuie detergent de vase, de geamuri și de parchet. Am văzut eu pe aici și un spray pentru uși și unul pentru aragaz și robinete. Uite, au și Aroxol pentru țânțari, că la tine nu știu de unde vin atâția țânțari și te mănâncă noaptea. Tu nu simți?
– Pe mine nu mă mușcă țânțarii, zic.
– Eeee, nu te mușcă! Ba te mușcă, că tu ai carnea dulce, știu eu.
Ieșim. Din cauza ninsorii, orașul nu se vede prea bine.
– Să-ți pui mânușile, zice.
Îmi pun mânușile. Ninge cu fulgi mici, într-o parte.
– Ce frumoasă e iarna! exclamă ea și țopăie de două ori. Nu?
Dau din umeri. Nu știu. Nu îmi place. Ea deschide portbagajul si aranjează cu atenție înăuntru tot ce a cumpărat.
– Să mergem să luăm ouă și făină. Și ulei și zahăr și lapte. Să îți las o tavă cu cremă de zahăr ars că știu că îți place. Plăcinta vrei să o fac cu brânză dulce și stafide sau cu mere rase și gutui?
– Cu brânză.
Plecăm. Partenia conduce cu atenție. Și-a vopsit părul în negru lucios si si-a dat buzele cu un roșu intens. Are un profil frumos și pare mai tânără decât este. Cabina s-a umplut cu parfumul ei dulce, de fructe.
– Doaaamne, ce de lume! exclamă ea la intrarea în supermarket.
Și mergem împreună cu ceilalți printre alimente și decorații de Crăciun care se aprind și se sting peste tot.
– Două cofraje cu ouă ne ajung. Să nu uităm de zahăr vanilat și praf de copt. Și apă minerală. Cozonac nu mai fac, că n-o să am timp, cumpărăm gata făcut. Și nu luăm portocale, că sunt acre. O să luăm mandarine că sunt dulci. Luăm mandarine, da? Și bomboane de pom, de ciocolată.
Dau din cap că are dreptate și că e bine așa. Că da, o să cumpărăm cozonac gata făcut și mandarine în loc de portocale.
– Aaa… exclamă ea! Ia uite!
Am ajuns la raftul cu globuri colorate și strălucitoare, lumânări răsucite, artificii, beteală argintie, Moș Crăciuni de vată și trenulețe pentru bradul de Crăciun. Partenia a luat câte un glob în fiecare mână și țopăie fericită. Se alintă. Apoi alege globuri și beteală, steluțe și becuri, fulgi de zăpadă de vată și un Moș Crăciun cu sac. Bate din palme fericită.
– Aoleu, era să uităm de usturoi! Și boia iute!
E decembrie și ninge cu fulgi mici. E frig. Și frigul mă pătrunde ușor.
– Să-ți pui mânușile, îmi aduce ea aminte când ieșim.
Îmi pun mânușile. Cu limba ajung la câțiva fulgi opriți pe mustață. Au altfel de gust decât apa. Dar ei nu îi place cum îmi stă fularul. Vine și mi-l aranjează mai bine, să nu îmi intre zăpada la gât. I se pare că nici căciula nu îmi stă cum trebuie și mi-o trage mai bine peste urechi.
– Mai mergem și la Fesno să luăm carne și cârnați și pe urmă acasă, să ne apucăm de treabă. Bine?
– Bine, zic.
– Și de la Fesno luăm și varză acră, că au în butoaie.
– Bine.
– Ia uite cum s-a pus zăpada pe mașinăăă… exclamă și se bucură la fel cum fac copiii.
– Hai, zic.
– Da, hai să mergem că o să fie multă treabă de făcut. Să știi că în noaptea asta nu o să dorm deloc.
Și râde, bucuroasă, la gândul că va fi multă treabă de făcut și că nu o să doarmă deloc. Și se suie în mașină și plecăm prin fulgii mici de zăpadă care bat în parbriz să luăm carne de porc și varză acră, slănină și cârnați de la măcelarul pe care îl știe ea.
Ninge și e frig. Urăsc iarna. Urăsc frigul. Urăsc zăpada.
Peste zece zile e Crăciunul.
***