În seara aceea am adormit simțind cum mă schimb.
A doua zi dimineață în mine se născuse și se mișca un alt bărbat, pe care îl chema ca pe mine, dar care era fantast. Era înăuntrul meu dar putea să iasă oricând la suprafață, ca o erupție a mea însumi pe propria mea piele. Toată fața lui era doar ochi și tot trupul lui era o fierbințeală. Era om de știință și artist, interesat doar de exactitate și de frumos în formele lor maximale.
Și din dimineața aceea eu, cel exterior pe care îl vedea lumea pe stradă sau în supermarket, devenisem doar o proprietate exterioară, vizibilă, a celui din interior care o descoperea, construia, o iubea și o proiecta neîncetat peste propria lui viață pe Irene. Eu, cel vizibil, pe care lumea îl putea vedea pe stradă sau în supermarket, eram doar forma în care el, cel din interiorul meu, putea, atunci când era cazul, să râdă sau să lăcrimeze.