A doua zi, Irene s-a tuns.
Preacuviosul era un băiat frumos și nu avea deloc o figură de prost. Avea fruntea înaltă și un păr sârmos, care, fără să fie șaten, de la depărtare părea, mai degrabă, șaten. Doar când îl priveai de aproapeă îl priveai de aproape, vedeai că părul îi era un amestec de gălbui și violet care îl făcea ireal.
Mi se părea înalt.
Era, adică, cel puțin la fel de înalt ca și mine, numai că el avea o suplețe care îl făcea să pară mai înalt.
Și era și normal să fie așa pentru că Vașco nu avea decât douăzeci și nouă de ani. Era, adică, de aceeași vârstă cu Irene, din același sat cu ea și multă vreme fuseseră la aceeași școală din munții lor din nord. Se despărțiseră numai când ea plecase să studieze administrație publică iar el să facă seminarul. Avea ochii exact ca două migdale, puse orizontal sub arcade. Doar că migdalele lui erau verzi și cristaline, iar arcadele de deasupra lor erau proeminente și veneau în față ca niște streșini de os, acoperindu-i globii oculari în adăposturi sigure, unde puteau să clipească în voie.
Că nu avea nu avea deloc păr pe față și că doar dintr-o aluniță din colțul drept al gurii îi ieșeau două fire lungi, nu îi scădea cu nimic aerul bărbătesc.
Ziua, Vașco îi ținea uneori locul părintelui Metodiu în biserică. Noaptea însă, își punea pe el o salopetă dichisită și lucra ca șofer pe un camion greu. Trăgea de un volan mare prin cartiere mărginașe de unde colecta deșeuri pe care le ducea la un centru de colectare din afara orașului.
Conducea și făcea socoteli.
Pe lângă banii pe care îi punea vineri în pușculița pe care so administra maică-sa, avea nrevoie de niște bani cu care să îi cumpere Irenei o bicicletă cu coarnele de fibră de carbon și cu cadrul de titan. Irenei îi plăcea foarte mult să meargă cu bicicleta pe aleile din parc. Să ocolească tufele de tuia și rondurile de petunii, încălțată cu adidași noi și îmbrăcată în pantaloni negri mulați pe picior.
– Dacă o să vin vreodată pe la tine în țara ta, ai să ai unde să mă găzduiești? o întrebam eu la început pe Irene.
Știam că e măritată. Îmi trimisese poze în care apărea alături de Vașco, dar în mine se nășteau viziuni absurde și pofticioase de viitor.
– Te oprești la Pisica Galbenă și de acolo găsim noi un loc și pentru tine.
Dar eu eram falit. Nu aveam nicio slujbă și niciun venit stabil și locuiam la trei mii de kilometri depărtare. Ea mergea în fiecare duminică la biserică, se spovedea regulat și era măritată cu un popă care nopțile conducea un camion.
Cât despre Pisica Galbenă, nu mi s-a părut important să o întreb nimic. Am zis că e o cârciumă din cartier.