Când nu o țin în brațe, chiar dacă e lângă mine, Irene îmi lipsește la fel de mult ca și atunci când este la trei mii de kilometri depărtare.
Ca și acum.
A intrat în baie de jumătate de oră și nu știu ce face acolo. Au început să se stingă lumânările parfumate. Afară s-a întunecat. Zilele de noiembrie sunt scurte și trec repede. Cred că își mai aranjează părul. Mi s-a făcut dor de ea și nu am timp!!! Au trecut deja două zile!
Iese din baie și vine spre mine ca și cum vrea să facă o reclamație. Rămâne în picioare în fața mea și pune încet, dar ferm, ca și cum tocmai pronunța o acuzație gravă:
– Să știi că mă doare.
– Ce te doare, bobule de orez?
Dau să îi prind mâna ca să o trag lângă mine. Dar ea își trage mâna înapoi și, arătând cu degetul arătător în jos, spre picioare, spune simplu:
– Pizda.
– Păi de ce te doare pizda, bobule, o întreb eu la rândul meu, de parcă era vorba de o înțepătură la degetul mic.
Ea se uită la mine ca la un retardat, cu care nu poate să înțeleagă cum de s-a încurcat.
– Păi de la fututul tău, îmi explică ea. M-ai futut prea mult. Și ai pula prea mare! Face o scurtă pauză și adaugă: Să știi că eu nu pot să fac față la cât îți trebuie ție. Trebuie să îți găsești pe altcineva, să știi!
Se alinta.
De parcă eu puteam să îmi închipui viața fără ea!
Cât despre pulă, cum spunea ea, mă născusem cu ea între picioare, trăisem cu ea între picioare, așa o știam și așa mi se părea normal să fie. Bărbații, se nasc cu ea și o tratează ca pe ceva de la sine înțeles. Și o folosesc pentru ce le trebuie lor. Nu știu dacă e mare sau mică. Doar femeile știu cel mai bine diferențele dintre una și alta, pentru că au văzut mai multe.
Apoi mă întreabă, ca o reclamație amicală:
– De ce mă tot ții tu tot timpul în brațe și vrei mereu să mă fuți?
Aproape să mă bufnească râsul. Dau din umeri. Nu știam răspunsul corect dar puteam să aproximez.
– Pentru că dincolo de îmbrățișare, începe singurătatea.
Zice cu tonul unei fetițe care se smiorcăie.
– Și cred că mi s-a rupt ceva pe undeva… și arată în jos, între picioare.
M-am simțit imediat vinovat.
Ea era fragilă iar eu era o creatură mare. Văzusem pe policioara din baie un tub de cremă vaginală anti inflamatorie pe bază de nitrat de fenticonazol. Mi-a plăcut dintotdeauna să rețin denumirile acestea absurde ale substanțelor farmaceutice. Cuvinte care nu ar trebui să existe, dar există. M-am dus în baie, m-am spălat bine, bine, bine pe mâini cu apă și săpun, am luat tubul, am ieșit, am luat-o pe Irene de mână și am dus-o în dormitor.
Ea s-a lăsat în voia mea ca un copil.
Am trântit-o pe spate pe pat, i-am tras pantalonii de pe ea, i-am depărtat genunchii si, cu nasul între picioarele ei, am petrecut cea mai mare parte a serii examinând-o îndeaproape și ungând-o cu atenție prin locurile în care mi se părea că se înroșise mai mult decât normal. Ea stătea cuminte, cu picioarele desfăcute, eu o ungeam, o masam și îi spuneam povestioare despre oamenii pe care îi cunoscusem. Chicotea din când. Îi plăcea mult să îi spun povești. Spunea că sunt cel mai bun povestitor din lume. I-am povestit, cu multe detalii picante, despre Oikenia, bibliotecara de la facultate, care, după ce făcuse dragoste ore întregi cu mine și cu Miriam, o poloneză tânără care avea carnea așa de tare încât, dacă nu erai atent puteai să îți rupi degetele pe ea mângâind-o, îl visase în noaptea aceea pe Dumnezeu și apoi își schimbase viața, pentru totdeauna, în cel mai neașteptat mod.
, Irene îmi lipsește la fel de mult ca și atunci când este la trei mii de kilometri depărtare.
Ca și acum.
A intrat în baie de jumătate de oră și nu știu ce face acolo. Au început să se stingă lumânările parfumate. Afară s-a întunecat. Zilele de noiembrie sunt scurte și trec repede. Cred că își mai aranjează părul. Mi s-a făcut dor de ea și nu am timp!!! Au trecut deja două zile!
Iese din baie și vine spre mine ca și cum vrea să facă o reclamație. Rămâne în picioare în fața mea și pune încet, dar ferm, ca și cum tocmai pronunța o acuzație gravă:
– Să știi că mă doare.
– Ce te doare, bobule de orez?
Dau să îi prind mâna ca să o trag lângă mine. Dar ea își trage mâna înapoi și, arătând cu degetul arătător în jos, spre picioare, spune simplu:
– Pizda.
– Păi de ce te doare pizda, bobule, o întreb eu la rândul meu, de parcă era vorba de o înțepătură la degetul mic.
Ea se uită la mine ca la un retardat, cu care nu poate să înțeleagă cum de s-a încurcat.
– Păi de la fututul tău, îmi explică ea. M-ai futut prea mult. Și ai pula prea mare! Face o scurtă pauză și adaugă: Să știi că eu nu pot să fac față la cât îți trebuie ție. Trebuie să îți găsești pe altcineva, să știi!
Se alinta.
De parcă eu puteam să îmi închipui viața fără ea!
Cât despre pulă, cum spunea ea, mă născusem cu ea între picioare, trăisem cu ea între picioare, așa o știam și așa mi se părea normal să fie. Bărbații, se nasc cu ea și o tratează ca pe ceva de la sine înțeles. Și o folosesc pentru ce le trebuie lor. Nu știu dacă e mare sau mică. Doar femeile știu cel mai bine diferențele dintre una și alta, pentru că au văzut mai multe.
Apoi mă întreabă, ca o reclamație amicală:
– De ce mă tot ții tu tot timpul în brațe și vrei mereu să mă fuți?
Aproape să mă bufnească râsul. Dau din umeri. Nu știam răspunsul corect dar puteam să aproximez.
– Pentru că dincolo de îmbrățișare, începe singurătatea.
Zice cu tonul unei fetițe care se smiorcăie.
– Și cred că mi s-a rupt ceva pe undeva… și arată în jos, între picioare.
M-am simțit imediat vinovat.
Ea era fragilă iar eu era o creatură mare. Văzusem pe policioara din baie un tub de cremă vaginală anti inflamatorie pe bază de nitrat de fenticonazol. Mi-a plăcut dintotdeauna să rețin denumirile acestea absurde ale substanțelor farmaceutice. Cuvinte care nu ar trebui să existe, dar există. M-am dus în baie, m-am spălat bine, bine, bine pe mâini cu apă și săpun, am luat tubul, am ieșit, am luat-o pe Irene de mână și am dus-o în dormitor.
Ea s-a lăsat în voia mea ca un copil.
Am trântit-o pe spate pe pat, i-am tras pantalonii de pe ea, i-am depărtat genunchii si, cu nasul între picioarele ei, am petrecut cea mai mare parte a serii examinând-o îndeaproape și ungând-o cu atenție prin locurile în care mi se părea că se înroșise mai mult decât normal. Ea stătea cuminte, cu picioarele desfăcute, eu o ungeam, o masam și îi spuneam povestioare despre oamenii pe care îi cunoscusem. Chicotea din când. Îi plăcea mult să îi spun povești. Spunea că sunt cel mai bun povestitor din lume. I-am povestit, cu multe detalii picante, despre Oikenia, bibliotecara de la facultate, care, după ce făcuse dragoste ore întregi cu mine și cu Miriam, o poloneză tânără care avea carnea așa de tare încât, dacă nu erai atent puteai să îți rupi degetele pe ea mângâind-o, îl visase în noaptea aceea pe Dumnezeu și apoi își schimbase viața, pentru totdeauna, în cel mai neașteptat mod.
***