Publicat pe Lasă un comentariu

PARTEA ÎNTÂI – Capitolul 1

                Îmi plăcea apa, dar îmi era suficient să plutesc doar câteva minute pe spate lângă mal, unde marea era mică și caldă.

                Plutind, mi-a venit în minte întâmplarea aceea de acum câțiva ani cu Claudia. Sau cum o chema. Stăteam în fața calculatorului și flirtam cu ea pe internet. Nu mai știu exact ce spusesem dar, din senin, Claudia a început să-mi povestească cum se dezbrăca în fața oglinzii când rămânea singură acasă. Cum își desfăcea nasturii de la bluză și își scotea sânii pe deasupra sutienului, cum îi cuprindea cu mâinile și începea să și-i mângâie. Trecea peste sfârcuri cu podul palmei în sus și în jos și îi frământa și gemea. Pe urmă își ducea o mână pe burtă în jos și o băga pe sub betelia fustei. Iar de acolo cobora pe sub elasticul chiloților, înăuntru, în triunghiul acela dintre picioare, și se atingea.

A fost atât de neașteptat ce îmi spunea, încât partea masculină din mine a zvâcnit sub birou și a rămas țeapănă ca un lemn. Nu era decât un text care se derula pe ecran, dar eu citeam și mă încărcam cu o dorință absurdă, acută și imediată, de a o poseda pe femeia care îl scria. Știam că era imposibil dar pulsul mi-o luase razna, mă invadase un val de căldură și îmi auzeam inima în urechi și peste tot în corp. Citeam hipnotizat și așteptam ca din monitor să iasă o femeie care să îmi facă acolo pe loc, pe birou, toate poftele. Iar după ce Claudia, sau cum o chema, mi-a spus că, după ce își scotea chiloții, se așeza cu picioarele desfăcute pe un scaun în fața oglinzii ca să se vadă în timp ce se atingea acolo cu degetul, am avut un orgasm care m-a speriat la fel de mult pe cât mi-a și plăcut.

Aici, lângă mal, apa e caldă și numai bună de bălăceală. Marea e dreaptă, ca o hârtie lucioasă, și cerul e albastru și gol de la un capăt la altul. Nicio încrețitură pe albastrul apei și nicio scamă de nor pe albastrul cerului. Doar eu sunt de altă culoare în tot albastrul care mă înconjoară.

Am zâmbit din nou, amintindu-mi de Claudia, sau cum o chema, și am mai înotat puțin. Prin comparație cu ce se întâmpla acum, întâmplarea aceea părea o glumă nevinovată.

***

Scrie un comentariu