Capitolul 9

Am patruzeci și cinci de ani. Melinda are treizeci și șapte.

Ne-am mutat de ceva vreme împreună și trăim în miezul unei povești de dragoste grozave. Cel puțin așa cred eu. De ce sunt însă mereu cuprins de tremurul acesta nefiresc care mi s-a instalat în toată ființa și de ce neliniștea aceasta chinuitoare îmi circulă ca o fierbințeală prin tot corpul, nu înțeleg. 

Și mi se face din ce în ce mai frică…   

 Ar trebui să fie, de fapt, exact invers. Să mă simt în deplină siguranță, închis ermetic în dragostea care crește ca un nufăr alb, imaculat, în sufletul meu. Prin urmare ar trebui să mă trezesc dimineața îmbătat de norocul de a începe ziua alături de femeia asta frumoasă pe care o iubesc. Însă, în loc să fac asta, eu mă trezesc dimineața inutil de devreme și, după ce mă ridic brusc de pe pernă ca într-un exercițiu de alarmă militară, rămân pe marginea patului încovoiat, de parcă aș duce ceva greu pe umeri.

Stau în întuneric și o ascult pe Melinda cum respiră.

Trag în piept aerul încărcat cu mirosul corpului ei și mă încarc de el. Indiferent de momentul zilei sau al nopții, trupul ei e mereu fierbinte și are în el o vibrație secretă care mă amețește. De aceea căldura și moliciunea elastică a pielii ei îmi accelerează ființa într-un mod de neînțeles și mi-o înfierbântă. O doresc tot timpul și peste tot. Ziua și noaptea. Dimineața, peste zi și seara. Acasă sau în mașină. Pe trotuar sau în supermarket. Aș iubi-o mereu. Și dacă uneori nu se poate, mâna și dorința trebuie să mi se mulțumească cu exteriorul trupului ei și atunci îi urmează formele, curbele, temperaturile, trecând cu o nerăbdare bolnăvicioasă de la umăr la fesă, de la sfârc la abdomen, de la genunchi la călcâi, de la un sân la altul. Degetele o caută în lungul și în latul trupului gândind singure, autonom, pentru a se convinge că Melinda există cu adevărat lângă mine și că nu pleacă nicăieri de acolo. Că rămâne în patul pe care mă aflu și eu chiar și atunci când se întoarce pe partea cealaltă sau când se dezvelește și aruncă așternuturile într-o parte, către suportul de televizor. Fiecare mișcare a ei în pat este un eveniment important. Istoric, atmosferic, imaginar. Ploaie, stoluri de berze rotindu-se în înalt, cutremure de pământ, inundații, valuri mici încrețind suprafețele calme ale lacurilor de munte… Iar eu tresar de fiecare dată și mă emoționez ca și cum tocmai aș fi martorul evenimentelor de care vorbesc, în toată amploarea lor reală.   

Nu știu cât stau așa. Cinci minute. Zece minute. E întuneric. Este prea devreme ca să mă ridic dar în același timp mi se pare deja prea târziu ca să mă mai întorc în pat. Îmi masez fruntea cu degetele ca și cum mi-aș desprinde o crustă tare formată în timpul nopții și bâjbâi desculț pe parchet după papucii din piele de capră. Îi trag, îi încalț și mă ridic. Locuim în apartamentul pe care Melinda l-a cumpărat cu ceva timp în urmă de la un inginer bătrân și libidinos care îi rânjea din niște dinți de plastic ieftini și strâmbi printre care saliva, în timp ce vorbea, i se umfla în balonașe lipicioase.

După vreo două săptămâni când am găsit, uitată în una din debarale, o pereche de pantofi de damă cu ștrasuri și lănțișoare, am înțeles de ce inginerul ne-a dat numai două cartele de interfon de la intrarea în scara blocului, în loc de trei. Fără îndoială, o cartelă rămăsese la iubita lui secretă care își uitase condurii fermecați în debara. Ca urmare a acestui amor secret eu rămân mereu fără cartelă pentru că pe una o ia Melinda iar pe cealaltă Alura. Nu e grav, dar e supărător. Aici pe holul ăsta am montat eu două oglinzi înalte acum câteva săptămâni ca să te vezi în ele de sus până jos și poți să te aranjezi după cum îți place. M-am gândit că suprafața lor va face holul să arate mai mare decât este deja.  Și chiar așa s-a și întâmplat. Dar nu mi-am închipuit nicio clipă că ele vor deveni locul în care Alura, fetița de doisprezece ani a Melindei, își va petrece, studiindu-și chipul și corpul cu o îngrijorare bolnăvicioasă și o admirație idolatră,  o bună parte din timpul pe care îl petrece prin casă.  

Trec prin hol și intru în baie.  

Mă uit atent în oglindă.

Nimic nu este clar între mine și Melinda.