Deși nu s-a mai emis de multă vreme niciun document oficial, Deksi a insistat să avem mereu la îndemână ceara de sigilii pentru a putea, dacă va fi cazul, să anexăm teritoriile nou cucerite pe o bază legală, prin edict, la fel ca regele Spaniei sau ca regina Angliei.
Eu duc cuiele și ciocanul, cleștii, praștia, arcul de frasin și ceara roșie pentru sigilii. Cuțitele mari stau de obicei fie la Mișko, fie la Dede fie, în mod excepțional, la Deksi care le folosește mai mult în scopuri științifice și de cercetare. Într-un mod cu totul de neînțeles ei prind și peștii cei mai mari la undiță, ca și cum peștii care vin pe sub apă și se aliniază în dreptul momelilor ar ști a cui este fiecare momeală și, prin urmare, care se cuvine căruia dintre ei. Cei mari mușcă la Mișko, la Jeos, la Dede, la Dumi, la Deksi. Cei mai mici la Pinu și la mine. Eu prind tot timpul numai pești mici. Dede numai pești mari, de la o palmă în sus. Desigur că îl respect, chiar dacă are multe coșuri roșii pe față și e urât. Este mai mare și la înălțime și când am fost odată la el acasă am văzut că are frigider. În frigider poți să faci o găleată de înghețată din aia bună. Noi nu avem frigider dar cred că o să ne cumpărăm. A zis tata că o să facă o rată și o să ia frigider.
Ieșim dintre copaci.
Aici prundișul malului înaintează până în albia râului iar apa este așa de mică încât putem să trecem de pe un mal pe altul în picioare. Deksi a spus că asta este o cataractă, ca pe Nil. Eu credeam că o cataractă este ceva când te dor dinții. A văzut el într-o carte. Iar bucata asta mare de beton care iese din mal și intră în apele râului ca un crocodil pătrat este o fundație. Nu înțeleg cuvântul fundație dar am văzut de multe ori în expedițiile noastre că pe Fundația asta vin femei de la Pepinieră, cu săpun și perii de sârmă și spală covoarele în vâltoarea cataractei. Le întind pe betonul mâncat de apă ca pe o dușumea, își suflecă rochiile, se lasă în genunchi și le săpunesc de la un cap la altul. Apoi, cu părul strâns la spate și desculțe, le freacă îndelung, în patru labe, până ce covoarele sunt cuprinse de clăbuci și de spumă albă.
Acum apa râului a scăzut și a dezgolit Fundația de tot. E un pătrat mare de beton, înnegrit de jur împrejur de o rugină formată din alge mărunte și vietăți mici fixate de beton pentru totdeauna. Pe ea e acum o femeie tânără, așezată pe vine, cu părul negru și lung care îi atârnă, ud, într-o parte. Spală. E aplecată și freacă cu o perie covorul roșu întins peste fundație. Are brațele și umerii dezgoliți. Rochia îi este udă și e lipită de șolduri și de coapse.
– Hai să stăm puțin, zice Mișko. Să stăm puțin aici.
Dede nu e de acord.
– Păi de ce să stăm aici? Nu mergem la Insulă?
– Ba da, dar să stăm puțin aici, decide Mișko.
Și se oprește.
Ne oprim cu toții pe malul râului, aproape de apă, și ne așezăm pe pietrele rotunjite ale prundului. În fața noastră, la numai câțiva metri, femeia aceasta tânără întinsă în patru labe, cu rochia udă din cap până în picioare și lipită de corp, freacă cu putere. Are brațe puternice și albe și la fel îi sunt și pulpele de la, albe și pline. Două vrăbii își scutură penele pe buza apei ciripind tare una către cealaltă. Sub rochie țâțele îi atârnă și i se bălăngăne încoace și încolo. Nu o deranjează deloc că ne-am oprit acolo și că ne uităm la ea. O să facem multe azi. Cel mai bine ar fi să doborâm un copac și să îl culcăm peste apă ca să sărim de pe el și să facem stropi. Sau să facem un baraj ca să blocăm peștii. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, mă uit în sus. Ca și dimineața când mă trezesc, simt cum circulă prin mine un fel de neliniște. O comandă. O urgență. Poate că așa cresc. Nu știu ce este dar o simt sub forma unei nevoi de a face ceva. De parcă, așezându-mă, ceva a rămas nefăcut. De parcă locul ăsta deschis, cu apă, cu iarbă, cu cer senin și cu un soare care invadează tot ochiul, e un început pentru altceva pe care trebuie să îl fac. De aceea mă ridic din nou în picioare. Sunt în picioare dar nu am ce altceva să fac.
Dau cu piciorul într-o piatră. Așa. Și mă așez din nou.
Acum e mai bine.
Da, e mai bine.
Mult mai bine!