– Kiva, eu am să mor, să știi! Iar mă doare ficatul.
Știm cu toții că tata este foarte bolnav și că o să moară. Poate nu chiar săptămâna viitoare, dar, oricum, curând. Îl doare ficatul dacă mănâncă carne de porc iar dacă mănâncă fasole scăzută, îl înțeapă fierea. Acestea sunt organe din om. Copiii nu se îmbolnăvesc niciodată și din cauza asta în loc să îmi fie milă de domnul Udar de la parter, care este și el tot gardian la pușcărie și pare foarte bolnav, mai mult îmi este frică de el. E negru la față și are mereu ochii roșii pentru că fumează țigări foarte proaste, așa cum spune tanti Guinevere, soția lui cu părul făcut permanent în bucle foarte mici, care de fiecare dată când urcă până la noi să bea o cafea i se plânge mamei de țigările puturoase pe care le fumează soțul ei. Tanti Guinevere are țâțe foarte mari și bluze strânse pe corp. Mama este dintr-un sat de câmpie unde sătenii, schimonosiți de muncă și tutun răsucit în foiță de ziar, nu pot pronunța astfel de nume și de aceea îi spune Elvira. Are unghiile foarte frumos aranjate, lungi, roșii, strălucitoare și umblă în sus și în jos pe scara blocului în papuci de casă albaștri și pufoși și într-un halat roz strâns pe corp. Asta te face să crezi că toată scara cu patru etaje este o singură casă în care locuiesc familii înrudite. Nu știu câți ani are Tanti Udar dar e bine că există deoarece are un băiat cu un an mai mare decât mine pe care îl cheamă Telefon cu care, deși nu am voie să mă joc pentru că el a rămas un an repetent, eu, totuși, în secret, mă joc.
E prost și face numai ce îi spun eu.
Copiii îi spun Telefon pentru că a furat odată un telefon de la școală din biroul unui portar și domnul director Forrga, un bărbat înalt cu tunsură și purtare milităroase care se trezește dimineața direct în interiorul costumului său albastru impecabil, cu cravata vișinie țeapănă la gât, cu o față amenințător de serioasă și insuportabil de neiertător, dădea din degetul arătător și avertiza că îl duce la școala de corecție. Școala de corecție este ceva foarte rău. Acolo te bagă într-o cameră întunecată unde te bate cineva, nu se știe cine pentru că are mereu o mască neagră pe față, cu o curea cu țepi peste umeri și peste bucile curului de dimineața până seara iar noaptea intră în dormitor niște draci cu cinci coarne de oțel înroșit care te mușcă cu dinții lor scârboși de gât. Și de puță. Pe toți ne-a trecut un fior de groază la auzul cuvintelor acestea cumplite. Mai ales la gândul mușcăturii de puță. Domnul Forrga ni-l arăta cu arătătorul pe Telefon ca pe un mulaj de ghips de la orele lui de biologie și îi prevestea un viitor sinistru încărcat cu pușcării și cu oprobiu. Noi tremuram de frică pentru că de fapt cuvintele acelea ne erau adresate nouă, celorlalți. Totuși, timpul a trecut și nu l-au mai dus nicăieri pe Telefon. E tot cu mine în clasă, stă în ultima bancă cu Rike, un alt repetent. Și tanti Udar fumează dar ea are un sortiment de țigări căruia îi este foarte credincioasă și care, fiind scump, îl face de multe ori pe tata să cadă pe gânduri când te aștepți mai puțin și să se întrebe de unde or fi având ăștia bani.
Atâția bani!
– Îl vezi prost pe Udar da’ banditu’ ăsta să știi că-i plin de bani. Îți spun io! zice el foarte serios. Ăsta are bani de undeva!
– Poate primește ea, din Germania, zice mama fără să își ridice ochii din andrelele cu care împletește un pulover pentru mine.
– Păi de ce să primească ea din Germania? întreabă nemulțumit tatăl meu din poziția din care, aplecat peste chiuvetă, deșurubează un robinet care nu se mai închide bine.
– Știu și eu… O fi având pe cineva care îi trimite, mai zice mama, deranjată de insistența cu care tata o anchetează despre niște bani care nu sunt ai ei.
Apoi nu mai spune nimic, își vede mai departe de împletit dând din andrelele lungi în sus și în jos ca o libelulă mecanică din aripi.
Tatăl meu nu poate niciodată să tacă prea mult atunci când are pe cineva în preajma lui. Trebuie să se audă.
Mă vede pe mine.
– Unde te zgâiești, mă, pe geam? N-ai lecții?
Mă uitam la Sanusa.
Stă singură pe bancă.