Acum trecea pe lângă Dulcineea pe holurile instituției cu inima cât un purice și nu îndrăznea să o privească mai mult de o clipă. Lăsa ochii în jos, rușinat, chinuit de ceea ce-și închipuia că gândește despre el. Își dăduse, care va să zică, în petec! Ăsta îmi era Don Stephano! O jigodie! Un mitocan care profită de mine! Un curvar! Se culcă cu proasta aia de la țară care habar nu are să se îmbrace și pe urmă vine la mine să îi fac eu ciorbă și piure! Îl omor!
Opeliculă subțire și transparentă de apă venea repede la vale pe geamurile ferestrei. Un păianjen gras, cenușiu, se retrase într-o adâncitură a canatului și dormea. Rămase în cadrul ferestrei privind prin perdeaua cenușie a ploii depărtările întunecate de apă. Simți o arsură în stomac. Văile și coastele line, pe alocuri frânte, pe alocuri goale ca osul omoplat, rămăseseră același. Podul, apa, dealurile line sintactizau distanțele. Și cum stătea el în cadrul ferestrei, planând lin peste depărtări, dintr-o dată, peste toate, prin ploaie trecea Dulcineea, din profil, grăbită și preocupată. Trecea stând de fapt pe loc. Făcea pași grăbiți, pe loc, pe o bandă rulantă de aer care nu o lăsa să înainteze. Însă nu părea să-i pese câtuși de puțin de lucrul acesta. Și nici ploaia nu o deranja.
Îl cuprinse o emoție dureroasă. Da, se vor despărți. Da, o va pierde pe Dulcineea și Dulcineea îl va pierde pe el. Se vor depărta. Ea va pleca, el va pleca. În urma lor, cortine după cortine, perdele după perdele, ploi după ploi, păduri după păduri. Ce o să facă atunci? Va rămâne aici, singur în conacul acesta pe jumătate prăbușit și se va învârti prin camera Marelui Stelaj, fără rost, ca un gândac laolaltă cu ceilalți gândaci. Va ameți. Viața lui fără rost. Majoritatea principiilor erau de acum verificate. Se simți dintr-o dată atât de singur, atât de abandonat în casa aceea peste care ploua, încât ochii i se umeziră. Nici măcar nu era ceva măreț în toate astea. Nici măcar nu era un erou. Nu era decât un gândac. Un gândac care mișuna prin propria lui casă împreună cu alți gândaci, cu păianjeni și furnici.
Plecă de la fereastră.
În mod normal, acum era timpul să îi scrie Dulcineei o scrisoare.