Capitolul 11Nu mai știa să se trezească corect din somn dar trase cu coada ochiului alături și o văzu pe Dulcineea dormind pe locul ei preferat, la margine. Se dezvelise și în umbra dormitorului, albastră din cauza perdelei, dormea pe burtă, cu un picior îndoit și cu brațele dezgolite pe pernă. Își aminti cât de bine era să se trezească și să intre direct în bucuria unei dimineți luminoase și limpezi de vară. În sfârșit, păși jos din pat. O mișcare violentă. Trase speriat piciorul înapoi. Motanul miorlăi și o zbughi prin ușile deschise în sufragerie iar în urma lui, în timp ce întorcea capul să vadă dacă nu cumva o trezise pe Dulcineea, Don Stephano trase o înjurătură adresată felinelor mici în general și lui Iko în special. Pe perna ei verzuie de lângă pat, Selli pufni de câteva ori pe nas. Dulcineea dormea liniștită în aceeași poziție de basorelief aztec, albăstrită de lumina care pătrundea prin perdele..
Era bine. Lumea era la locul ei.
Intră în bucătărie.
Era bine. Se împăcaseră. Iarăși.
Puse apă în ibric, îl puse pe foc, apoi spălă cele câteva farfurii rămase de la masa de seară și, fredonând, le aranjă în suportul de vase de pe marginea chiuvetei.
Spălă linoleumul cu T-ul și reveni în sufragerie. Se așeză în fotoliu. Își lăsă privirea în jos și ochii îi căzură pe ușița mică, întredeschisă, a compartimentului măsuței. Plin de hârtii. Scrisori, însemnări, lucruri care se strâng într-o viață de om. Numai gândindu-se la ideea care-i trecuse prin cap fu cuprins de un tremur nervos. Să caute prin ele? Să nu caute? Era șapte și un sfert. Dacă nu era deranjată, Dulcineea putea să doarmă până la ora nouă, poate chiar zece. Dar dacă, dintr-un motiv oarecare, se trezește mai devreme și îl surprinde căutând prin hârtiile ei? Brr, Don Stephano, cuprins de teamă, rușine, vinovăție și curiozitate deschise larg ușița.
Așteptă nemișcat.
Dulcineea se contrazicea deseori și din cauza aceasta Don Stephano avea uneori senzația clară că ea minte. Că îi ascunde ceva. Că se ascunde. Că povestește lucrurile, atâtea, puține, câte le povestea, le spunea într-o altă lumină decât cea în care se desfășuraseră ele cu adevărat. La dracu! Ce se întâmpla de fapt între el și femeia aceasta? Întinse hotărât mâna și luă o hârtie, pe cea de deasupra. Degetele îi tremurau atât de tare încât rândurile inegale săltau și alergau în toate părțile, de parcă le-ar fi citit din fuga calului. Din cauza emoției nu desluși nimic. O scrisoare de la cineva. Oarecare. O citi totuși până la capăt. O puse jos și luă o alta. Alt scris. Luă o alta. “Draga mea Olga…” Citi mai departe … Niște prostioare. În piept inima îi bătea ca un animal speriat. Cuprins de o nouă panică, mânat imparabil de curiozitate și teamă, începu să scotocească mai repede oprindu-se numai la hârtiile în care recunoștea scrisul mărunt, rotund și puțin unduit al Dulcineei. Foi disparate. Calcule. Adunări, scăderi, sume de bani rezultate în urma diverselor cheltuieli, încasări. Calcule minuțioase. Rețete gastronomice. Modele de pulover. Totul era interesant și semnificativ, însă neconcludent. Tresări. I se păru că o aude pe Dulcineea învârtindu-se în pat. Încremeni. Într-adevăr Dulcineea se mișca. Zgomotul încetă. Simți că nu mai suportă tensiunea aceea și se hotărî să le dea naibii de hârtii și să-și vadă de treabă. Începu să strângă scrisorile și foile încercând să le aranjeze înapoi cât mai bine astfel încât Dulcineea să nu își dea seama că umblase prin ele. Le puse una peste alta. Totuși, nu aceasta părea să fie ordinea corectă. Le mai amestecă puțin și chiar atunci îi căzură ochii pe o foaie pe care nu o citise. Părea o listă. O citi la repezeală aproape fără să vrea:”14,30 – 15,00 – plimbat pe mal, ținut de mână . 15.00 – început D: A+C 16.00 – mers dincolo 16.00 – 18.00 admirat 20.00 – 21.00 trântă. 21.00 – 23 film. ” Don Stephano nu pricepu nimic însă se neliniști brusc. Se neliniști în așa hal încât avu impresia că o să îi pleznească urechile. Reciti atent cele câteva cuvinte încercând să prindă un fir. Din cauza valului de sânge care i se urcase în cap, avea impresia că nici nu mai vede. Reciti încă o dată. Încă o dată. Încă o dată. “Admirat… admirat, trântă, film. Trântă!” O clipă, avu senzația că se sufocă. Ce dracu! Trântă! Adică cum trântă ?… Adică trântă două ore?
Când veni din bucătărie cu ceainicul aburind și îl puse pe măsuța dintre fotolii, ceasul din perete arăta ora nouă și zece. Se duse în dormitor.
– Eea, fetiță, e vremea să te scoli. Hai să mâncăm, zise încet aplecâdu-se spre ea.
Ea se ridică și se duse, bâjbâind ca un om orb, spre baie. Închise ușa în urma ei iar Don Stephano, rămas fărăea, simți brusc că nu are ce face cu sine. Se apropie de pat, o dădu jos de pe cearceaf pe Selli, care grohăi speriată, și se întinse pe locul în care dormise Dulcineea peste noapte. Patul era cald și scobit. Se așeză și se potrivi în adâncitura aceea ca într-o covată. Inspiră norul de particule care plutea în dormitor. Trântă! În paștele mă-si!
Sări brusc în picioare și, trecând spre sufragerie pe lângă ușa băii, strigă ușor iritat:
– Eea, dacă nu te grăbești, o să se răcească și ceaiul și cafeaua!
Se așeză pe fotoliu și se zbârli la motanul care se ghemuise în fotoliul de vizavi. Motanul rămase impasibil. Netezi fața de masă netezită deja ridicând câteva firimituri căzute din coșul de pâine.
În sfârșit, Dulcineea ieși din baie. Își masa în continuare fața cu o cremă care îi înroșea obrajii și îi făcea să lucească. Văzu masa pregătită și zâmbi bucuroasă. Zise cu un glas de copil:
– Stepho, mi-e o foame!…
El îi zâmbi, amețit de toate emoțiile dimineții aceleia, și, cu sentimentul că pregătind micul dejun făcuse un lucru trebuincios și util, îi făcu semn să se așeze.