Publicat pe Lasă un comentariu

Du-te și mai miroase o dată

Eu când mă duc la plajă, parchez mașina cu botul în niște boscheți, să stea la umbră.

Am în ea vreo zece butelii de gaz din alea mici, rezerve pentru primusul pe care îmi fac cafeaua dimineața, și mi-e frică să nu explodeze dacă le las în soarele ăsta criminal de iulie.

Și, recunosc, trebuie să fiu mai atent cu mașinile. După ce m-am dat cu una peste cap anul trecut la nord de Dunăre, în România, asta mai îmi lipsea acum, să îmi explodeze o mașină și în Bulgaria, să mă fac de râs și la sud de Dunăre.

Așa că, după ce mă hurducăi vreun kilometru și jumătate prin gropile de pe un drum nisipos care șerpuiește în lungul plajei, trag la un moment dat de volan la stânga și intru, cum spuneam, în niște tufe care cresc sălbatice în sălbăticia asta de pe malul mării.

Pe urmă îmi iau cearceaful, umbrela și scaunul pliant și merg de mă întind ca un pacient grav pe nisip. E un soare grozav la bulgari. Să tot zaci.

Și așa am făcut și ieri. Mi-am băgat mașina cu botul adânc în boscheți și am venit pe plajă.

Dar eu sunt un tip teritorial și nu mi-a convenit deloc să văd că, chiar lângă locul în care îmi puneam eu de obicei cearceaful, erau acum parcate două motociclete din alea negre și mari, ca în filmele apocaliptice cu motocicliști pletoși, tatuați și răi care fumează ciuperci halucinogene, vorbesc în doi peri și terorizează șoseaua.

Iar lângă motociclete, întinse pe ceea ce părea un cearceaf, zăceau dezbrăcate la popoul gol, două domnișoare care spuneau cu voce tare bancuri. Presupun că spuneau bancuri pentru că râdeau de se prăpădeau și în ceea ce spuneau ele, revenea foarte des cuvântul pula.

Frumușele. Românce.

Ce era să fac? Nu puteam să le dau eu afară de pe plajă. Doar am inventat o înjurătură complicată, în minte desigur, pentru că eu nu înjur în prezența femeilor, la adresa la toți ăștia de alde Kawasaki, Yamaha, Harley Davidson, Ducatti et company, am trecut civilizat pe lângă ele și m-am întins resemnat pe cearceaf la câțiva metri mai încolo, pe spate, cu mâinile sub cap, cu ochii închiși și cu soarele bulgăresc pe burtă.

Eram, de vreo jumătate de oră, cuprins pe de-a-ntregul în raze ca un bebeluș înfășat în lumină, și mai-mai că era să adorm în clipocitul valurilor când, chiar deasupra capului meu, aud dintr-o dată:

– Domnu, mă scuzați că vă deranjez. Dumneavoastră sunteți cu Matizul galben?

Matizul Galben?! Era ceva în neregulă cu Matizul Galben? Nu era bine că era galben? Da, eu eram domnul cu Matizul Galben. Deschid ochii. Deasupra mea, chiar lângă soare, era capul uneia dintre motocicliste care acum scotea fum pe gură. Vreau să spun, fuma.

– Da, eu sunt, zic, pe jumătate nervos, pe jumătate amuzat de figura ei. Ce e cu Matizul?

– Vedeți că a fost prietena mea pe acolo și a văzut că ați lăsat farurile aprinse, zice ea și trage tare din țigară.

Am crezut că mor!

Am lăsat farurile aprinse?! OMG! Nu, nu nu! Asta nu! Asta nu! Dacă farurile erau aprinse însemna că mi se descărca bateria și dacă mi se descărca bateria nu mai puteam să pornesc mașina. Și dacă nu mai puteam să pornesc mașina, rămâneam toată pierdut pe acolo, al nimănui… Doamne, de ce mi se întâmplă oare lucrurile astea numai mie? De ce, doamne?

Am țâșnit brusc în picioare și, așa în curul gol cum eram, am luat-o la fugă nebun peste nisipuri.

M-am înțepat în niște mărăcini, m-am julit pe niște pietre pe care, din cauza vitezei cu care fugeam, nu am mai avut timp să le evit cum trebuia, și am ajuns la Matiz. Mă rugam, dă Doamne să nu se fi descărcat bateria de tot și să mai pornească motorul! Dă doamne să nu rămân cu ea printre nisipuri, ca ultimul prost din Bulgaria! Să mă dea soră-mea dispărut și să apar la știrile de la ora cinci, să zică lumea, ia uite, iar a dispărut domnul Ciucă!

A durat o eternitate până am reușit să descui portiera.

Am intrat în mașină, am băgat cheia în contact tremurând și am răsucit-o, așteptând cu inima cât un purice să văd ce se întâmplă. Mașina a tușit de câteva ori. Apoi a mai tușit de câteva ori și a pornit. M-am înmuiat dintr-o dată de fericire si m-am lăsat pe speteaza scaunului ca un balon proaspăt dezumflat.

Am stat așa o vreme, fericit de parcă inhalasem ceva, apăsând inconștient din când în când pedala de accelerație, ca într-un vis mecanic. Motorul mergea, bateria se încărca, soarele bulgăresc strălucea, viața era frumoasă.

O, mama mia, la vita e bella!

Dacă aș fi fost fumător, acela era momentul în care să-mi aprind o țigară. Dar eu nu fumez.

M-am întors pe plajă alt om. Când am trecut pe lângă cele două motocicliste, care acum, când nu râdeau, sugeau fiecare din câte o sticlă de bere bulgărească, m-am oprit și le-am mulțumit frumos. Fără costumul ăla de groază pe ele și cu bucile goale înroșite deja de soare, mi s-au părut chiar drăguțe.

Una avea curul bombat iar cealaltă curul plat. Asta cu curul bombat avea și țâțe, cealaltă cu curul plat avea pieptul mai plat. Eh, zic, asta-i treaba. Și m-am dus liniștit și m-am întins la soare pe cearceaful meu negru ca un steag de pirați.

Dar cum stăteam eu așa trântit pe spate și judecam în soarele bulgar, un gând nu îmi dădea pace. Ceva nu se potrivea. Era, adică, un lucru pe care nu îl înțelegeam. Eu parchez Matizul cu botul în tufiș. Deci farurile erau ascunse în tufiș. Nu aveai cum să vezi dacă erau aprinse decât dacă intrai în tufiș. Adică dacă te strecurai printre toate crengile alea, ajungeai în fața Matizului și îl priveai din față. Or, dacă așa stăteau lucrurile, intrase motociclista cu curul bombat în tufiș doar ca să se uite la farurile mele?

Noooo…

Și dintr-o dată mi-am dat seama ce se întâmplase!

M-a cuprins o duioșie pentru că mi-am dat seama că ea, sărăcuța, nu avusese niciun alt motiv să intre în tufiș decât ca să facă pipi. Adică eu, care îmi închipuisem mereu că motociclistele astea erau niște dure fără mamă fără tată, aflu dintr-o dată că una dintre ele, care avea și curul bombat, era ireal de rușinoasă și pudică. Adică, de jur împrejur era loc să te piși de dimineața până seara și de seara până dimineața că nu te vedea nici dracu. Și, mai mult decât atât, era marea, în care toata lumea, primul lucru pe care il face când intră în ea este să își dea drumul. Iar motociclista asta cu cască și vizieră, cu bocanci și mânuși cu ținte, aici în pustietatea asta făcută anume să te piși cât vrei, alesese să se zgârie prin boscheți, de teamă să nu o vadă cineva că face pipi!

Asta era tare de tot!

Dintr-o dată, în mintea mea mi-a devenit dragă. Le auzeam cum vorbeau și râdeau pe cearceaful lor la câțiva metri de mine. Povesteau ceva și râdeau de se prăpădeau. Ha-ha-ha, ha-ha-ha! Îmi zic: ia să le fac eu o glumă. Citisem undeva că urina de femeie gravidă miroase altfel decât cea de femeie negravidă. Și mă ridic de pe cearceaf și mă duc la ele.

Când ajung la cearceaful lor, motociclistele se opresc din râs și își ridică amândouă ochii spre mine. Aia cu curul plat își pune mâna streașină la ochi că o bătea soarele. Mă uit la aia cu curul bombat și zic:

– Nu-i așa că ai făcut lângă roata din dreapta față?

Luată prin surprindere, ea habar nu are ce vreau să zic. Face ochii mari și mă întreabă:

– Ce să fac, măi? Ce roată?

– Pipi, zic. Ai făcut pipi lângă roata din față a Matizului. Aia din dreapta.

Ele se uită la mine. Apoi se uită una la alta. Pe urmă se uită iar la mine. Și pe urmă se dau pe spate și râd, și râd de se prăpădesc.

– Ha-ha-ha. Hahahaaa. Ha ha ha ha ….

Mă uit la ele, mă uit la marea care clipocea alături, aștept să termine cu râsul. În sfârșit se potolesc. Se uită iar la mine.

– Da, zice aia cu curul bombat. Așa e. Am făcut lângă aia din dreapta.

– Ești gravidă în luna a doua, zic eu cu cea mai serioasă față pe care mi-o puteam compune.

La care amândouă rămân cu gurile căscate și holbează la mine niște ochi cât cepele. La asta nu se așteptau.

– Ceeee?

– Da, zic. Ești gravidă în luna a doua. Ți-am mirosit urina.

Ele tac, stupefiate. Se uită la mine ca la o apariție periculoasă. Pe urmă se uită una la alta. Pe urmă se uită iar la mine. Pe urmă se uită iar una la alta. Și pe urmă nu se mai pot abține și izbucnesc amândouă în râs. Se dau pe spate și se tăvălesc de râs pe cearceaf. Bat din palme și râd de se prăpădesc. Dau din picioare prin aer, de parcă ar face bicicleta, și râd. În sfârșit, se mai potolesc. Se ridică amândouă iar în fund pe cearceaf și se uită la mine cu ochii uzi de atâta râs. Iar aia cu curul plat zice:

– N-ai mirosit bine.

– N-am mirosit bine, zic?

– Nu! Du-te și mai miroase o dată!

– Păi de ce să mai miros o dată? întreb.

Ele se uită iar una la alta și râd iar. Mă uit la ele cum râd și aproape că îmi vine și mie să râd. Doar că mă enervează un pic faptul că nu prea mi-a ieșit gluma. În sfârșit se opresc. Mai chicotesc câte puțin și se opresc. Aia cu curul plat, abia abținându-se să nu râdă iar, se uită drept la mine și zice:

– Ai nasul înfundat. Că dacă nu-l aveai înfundat ți-ai fi dat seama din urină.

Instinctiv trag aer pe nas. Avea dreptate, aveam nara dreaptă un pic înfundată. Zic:

– Păi de ce să îmi dau seama?

Și, înainte de a mai spune orice altceva, se dau iar amândouă pe spate de râs și se tăvălesc pe cearceaf. Ha ha ha ha ha ha. Și printre hohotele de râs, abia de mai reușește să mai îngaime:

– Că suntem lesbi! Ha ha ha!

Am rămas un pic strâmb. Mă uit la ele. Mă uit la mare. Mă uit peste nisip, spre Matiz. Mă uit la cerul albastru.

Și, dintr-o dată, mă bufnește și pe mine râsul!

Cearceaful meu

Dacă îți place CE și CUM scrie Constantin Ciucă, alege să îl urmărești pentru a afla primul când publică ceva.

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu