Publicat pe Un comentariu

TATA – încărcarea cu lumină

Când trăia, tata dormea foarte puțin.

Stătea mult cu ochii deschiși, ca să intre în el cât mai multă lumină din lumina zilelor. Tata a dormit așa de puțin, încât, dacă pui cap la cap întunericul din somnul pe care l-a dormit toată viața, abia de se face puțină umbră.

Și din pricina asta, mereu îngrijorat de ceva care îi neliniștea mintea pătrunzătoare, mereu cu ochii deschiși, tata s-a încărcat cu lumina lumii ăsteia mult mai mult decât se încarcă ceilalți oameni.

Acum, după ce a plecat spre centrul pământului, îmi e ușor să îi găsesc noaptea mormântul pentru că el a dus cu el în pământ atâta lumină, încât mormântul lui e mai luminos decât cele din jur. Locul în care e îngropat tata pâlpâie în întunericul nopții și luminează în jur de parcă în locul acela aerul s-a aprins.

Dacă intru pe poarta cimitirului la miezul nopții și mă uit peste cruci, văd undeva, departe pe o alee din dreapta, o lumină care iese dintr-un mormânt. Și în lumina aceea îl aud pe el vorbind. Vorbește lumina strânsă în el cât timp a stat cu ochii deschiși pe pământ.

Lumina aceea face buze și limbă și vorbește cu mine, cu soră-mea, cu mama.

Îi spune mamei să facă gogoși din alea bune, dospite, cu lapte și ou, iar pe mine mă întreabă ce am făcut la școală și îmi cere carnetul de note, să-l vadă și să-l semneze. Și ne spune mereu să avem grijă să nu ne îmbolnăvim și să avem grijă de lucruri.

Iar flacăra aceea albăstruie dansează mereu lin în noapte, și prin ea se văd, ageri, galbeni și neliniștiți, privindu-ne pe toți, ochii lui.

E aceeași flacără care pâlpâie lin și în inima mea și care îmi dă, în orice întuneric aș fi, lumină.

Răspândește asta pe

Un comentariu la „TATA – încărcarea cu lumină

  1. Se vede, lumina!

Scrie un comentariu