Publicat pe Lasă un comentariu

TACÂMURI de burlac

De la multele mutări și concubinaje sau pur și simplu de la tot felul de fantezii de burlac, în sertarul în care îmi țin tacâmurile s-au strâns atâtea piese desperecheate încât, ca să ajung la o anumită linguriță sau tirbușon, trebuie să fac scuba-diving printre zeci de alte furculițe și cuțite puse de-a valma.

În timp însă, mi se formase ochiul așa de bine că, dintr-o privire, știam exact unde să scormonesc după o anumită linguriță cu coadă lungă sau după un anumit cuțit de curățat legume.

Doar că, de la o vreme, din sertar au început să dispară tacâmuri. De exemplu, ieri dimineață, zic, ia să îmi amestec eu zahărul din cafea cu una din lingurițele aurite primite cadou de nuntă de la foștii colegi de cancelarie dinaintea erei noastre! Îmi aminteam foarte bine modelul de frunzulițe de pe cozile lor arcuite. Ale lingurițelor, vreau să zic. Și mi se părea că în felul acesta le cinstesc și foștilor colegi memoria și îmi fac și mie un serviciu mnezic retrăind, la distanță de zeci de ani, momente pe care de fapt nu voiam să mi le amintesc.

Am deschis sertarul și am început să fac scuba-diving printre tacâmuri.

Am răscolit totul. Iar și iar. Ba chiar m-am și zgâriat la o mână în vârful cuțitului de cizmărie care habar nu aveam cum ajunsese acolo.

După vreo zece minute, din ce în ce mai mirat, mai indispus și mai dezamăgit, am închis sertarul cu un oftat care s-a auzit până la parter.Nu am mai găsit lingurițele de la nuntă.M-am așezat cu totul tulburat pe un scaun, mi-am amestecat zahărul cu o linguriță anonimă și am rămas așa o vreme, nemișcat, privind dus, cu un început de tahicardie, la butoanele aragazului.

– Ce naiba! zic. Eu așa îmi amintesc, că am fost însurat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *