Publicat pe Lasă un comentariu

Pieziș prin biografia mea

M-am născut la 16 mai 1958 pe malul Dunării, în Brăila și din cauza asta am avut tot restul vieții nevoie de o apă, curgătoare sau nu, în preajma mea ca să mă pună în echilibru cu propriile mele demențe și dezechilibre.

Vreo câțiva ani, nu știu câți…

Despre Brăila nașterii mele nu mai am amintiri.

Doar fulgurări dintr-un timp ulterior în care gustul de bragă se amestecă în creierul unui băiețel cu clănţănitul metalic al tramvaielor galbene pe un bulevard care nu am ştiut niciodată unde duce.

Altfel spus, din Brăila am dispărut chiar înainte de a-mi fi dat seama că am fost acolo.

Am urmat şcoala generală în Caransebeş într-o vreme în care era foarte potrivit să fii copil pentru că aveam sub nas dealuri, câmpuri și păduri plus cele două râuri, Timișul și Sebeșul, prin care era grozav să te pierzi cu praștia de vrăbii la curea.

In clasa a III-a în penultima bancă, cu breton. Caransebeș

De aceea oraşul şi împrejurimile au rămas pentru mine, topografic şi emoţional vorbind, o copie terestră perfectă a paradisului.

Pentru liceu, am plecat de acasă la Breaza, la Liceul Militar, cu un tren personal plin de negricioși și femei grase și în trenul ăla am băut pentru prima dată în viața mea urină de șobolan. Se numea coniac.

Anul I de liceu la Breaza

A fost peste puterile mele. În anul patru, deşi luam mereu premiul întâi, am fost exmatriculat.

Pentru că începusem să mâzgălesc poezii încă de pe la zece ani iar prin clasa a noua am început să scriu un roman plicticos și apologetic despre cum încercam să scap de poluțiile nocturne amăgind o colegă de la Casa Pionierului cu bomboane fondante și declarații mincinoase, un roman, desigur, neterminat şi pierdut, am ajuns de tânăr să cred că literatura are nevoie de mine în aceeaşi măsură în care eu aveam nevoie de ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *