Publicat pe 6 comentarii

Dirigintele

Copil fiind, despre pâine nu știam decât că am nevoie de trei lei ca să cumpăr una de la ”Spicul”, iar despre cărți, că am nevoie de șapte lei ca să cumpăr una de la librărie.

Mâncam pâinea de parcă cineva o culegea din copaci și citeam cărțile de parcă cineva le scotea din joben.

Lectura, această marijuana pe hârtie, îmi injecta visări dulci și o lume magică fără să aibă însă nicio legătură cu scriitorul, cu tipografia sau cu fabrica de hârtie. Niciodată nu mă gândeam la autorul ei când citeam o carte.

Habar nu aveam și nu mă interesa absolut deloc cum se năștea ea. O carte era o carte, și atât. Un obiect de pus seara la capătul patului. Șapte lei.

La fel cum o pâine era o pâine. Trei lei. O mâncam cu unt, cu tocăniță sau cu struguri, cu zahăr sau cu pepene, fără să fac absolut nicio legătură cu secerătorii de pe câmp, cu făina sau cu grâul, cu brutăria sau cu brutarul.

O pâine. Trei lei!

Apoi, într-una din zilele clasei a cincea, dirigintele nostru ne-a încolonat cu ghiozdanele în spate și ne-a dus, într-o cotcodăceala generală, în vizită la Fabrica de pâine.

Aici ne-a luat în primire o tanti grasă și mămoasă cu un șorț alb și cu părul și mâinile pudrate de făină, după care ne-am ținut prin fabrică toată ciurda de copii ca bobocii după o rață prin curte.

Ne-a dus de la sacii cu făină clădiți unul peste altul în magazie, până la malaxoare, la camerele de dospit, la cuptoarele fierbinți și la lăzile de plastic de la capăt de bandă în care cădeau cuminți, fragede și rumene, franzelele pregătite pentru oraș. Și acum mi se învârtesc în minte ghearele de oțel ale malaxoarelor care învârteau aluatul, îl rupeau, îl întindeau, îl amestecau, iar el se umplea cu bule de aer și se afâna și ne umplea nările cu mirosul lui de drojdie de ne lăsa gura apă. Iar la sfârșit, mama asta grasă ne-a dat la fiecare câte o franzelă fierbinte, cu care alții nu știu ce au făcut dar pe care eu până acasă am mâncat-o toată, ca un disperat.

Apoi, același diriginte, fără de care astăzi eu nu aș fi fost omul care sunt, și căruia acum, la multă vreme după ce el a plecat spre centrul pământului în costumul lui verde la doi nasturi și pantalonii cu manșetă de care râdeam, îi cer iertare pentru ce supărări i-oi fi pricinuit când alergam și strigam ca nebunul pe holuri, ne-a dus în vizită la o tipografie. Un nene subțirel și nervos într-un halat albastru cu buzunare în părți, cu un pix demonstrativ prins în buzunarul de la piept, cu mustăcioară și cu mânecile suflecate, ne-a învârtit prin tipografie de ne-a amețit și ne-a arătat totul, de la baloții de hârtie din depozitul de materiale, la rotative  și la teancurile de cărți ieșite de la ghilotină, care miroseau a hârtie proaspătă, a negru de fum și a povești cu tineri domni și domnișoare care abia așteptau să fie citite.

Nu erau jobene fermecate în care să bagi mâna să scoți cărți ci doar mașini, utilaje care munceau zi și noapte ca să producă obiectul de șapte lei.

Între timp, copilăria curgea perfectă și sacră, iar eu mi-o petreceam în pielea lui Robinson Crusoe și a lui Robin Hood, alergând cu alți băieți descreierați de seama mea prin pădurile din jurul Caransebeșului, prin iarba înaltă până la brâu a luncii și prin apa leneșă și rece a Timișului. 

Și făcând asta, ochii și sufletul mi se încărcau de toată frumusețea și grația din jurul meu. Și cu cât mi se încărcau mai mult, cu atât mai mult și mai des îmi venea  pofta să scriu despre lumea pe care o vedeam și atingeam, ca să îi opresc, egoist, trecerea. Să o păstrez.

Iar într-un târziu, după ani și ani, după ce am cunoscut lumea și viața, fermecat și cu riscul de a ajunge pe drumuri, am acceptat că nu pot fi altfel și am devenit singurul scriitor care își scrie literatura drogat cu mirosul de pâine caldă și cel de hârtie proaspăt tăiată, încărcată cu povești și suspine.

Chiar scriitorul acesta pe care îl citești tu acum!

[sbscrbr_form]

Răspândește asta pe

6 comentarii la „Dirigintele

  1. Așa cum pâinea e necesară trupului flămând, cartea ne ogoiește foamea spiritului.

  2. Mai vreau de mincare de 7 lei!

    1. Cu unt și cu brânză de oaie.

  3. “Lectura, această marijuana pe pâine ne injectează visări dulci și o lume magică !”
    Scrierile dvs creează dependență, domnule Ciucă!

    1. Nu-mi pare rău!

  4. Citind am avut o mie de prieteni si am calatorit in toata lume . Am fost in toate epocile si am facut cunostinta cu o gramada de personalitati .

Scrie un comentariu