Publicat pe Lasă un comentariu

Biografia de noapte

Mi-am pus un ceas mare pe peretele din dormitor tocmai pentru a mă obliga să țin cont de orele de somn. Dar, cu timpul, ceasul a devenit un simplu obiect decorativ.

Se face zece, apoi se face unsprezece, apoi se face doisprezece iar eu sunt treaz și, cum stau așa pe spate, pe sub pleoape îmi trec oameni și locuri care nu știu de unde vin și unde se duc.

Sunt plin pe dinăuntru cu femei și bărbați care, depozitați în carnea mea, își așteaptă rândul să fie visați. Dar eu nu vreau să visez. Nu am deloc nevoie de visele de noapte.

Dimpotrivă.

Aș prefera ca noaptea să fie doar un fragment de neant, negru și gol, la care să mă cuplez seara și de la care să mă decuplez dimineața. O întrerupere temporară a ființei, fără nicio legătură cu viața mea, intercalată neutru între apus și răsărit.

Dar, în loc, noaptea mă invadează și mă populează vise vii, care îmi scriu o biografie de noapte secretă, intensă, paradisiacă sau toxică, apocaliptică sau extatică. Și când îl visez, visul este mai real decât orice realitate trăită cu ochii deschiși. Intens, paradisiac sau toxic, apocaliptic sau fermecător. Mai real și mai acut decât orice realitate trăită cu ochii deschiși, el e o secreție fierbinte a minții care mă invadează și mi se răspândește prin tot corpul urmând același traseu ca al sângelui.

Este atât de veridic încât îl port în zilele următoare în cap ca pe o întâmplare adevărată dintr-o biografie a mea, enigmatică, pe care o dorm de la un capăt la altul și din care nu cunosc frânturile care mi se arată în vis.

O biografie adâncă, alcătuită din bucăți de somn puse cap la cap, în care își trăiește viața un sine de-al meu, necunoscut și straniu care noaptea produce întâmplări modificate, întâmplări care nu au avut încă loc și întâmplări care nu se vor întâmpla niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *