Publicat pe Lasă un comentariu

Nu mă mai


Nu mă mai chema
și nu mai trimite șerpii din flaut
să mă încolăcească;
nu mai inventa drumuri
spre nicăieri.
între noi a rămas o verighetă de vânt
în pustiu
și oul de gips al singurătății
pe care sorele a început
să-l clocească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *