Publicat pe Lasă un comentariu

facerea a doua

Și cum cădeam eu așa
de la pământ înspre cer,
prin nori
m-am întâlnit cu Dumnezeu de câteva ori.


Aha!
zicea El,
te duci la femeia
care o să-ți sară pe gură din ochiul unui
ghepard în alergare
să se facă toată
sărutare
învârtitoare
în viața ta.


Mergi
la ea,
iubiți-vă în vise de catifea,
prin ploi mărunte de toamnă,
și camere de hotel,
spunea El.
Ține-o de mână
până
vi se lipesc degetele
și sângele din ale ei o să curgă prin ale tale,


topește-ți în ea fierul din tine,
oțelul
și celelalte metale.

Du-te,


fii ție însuți erou,
spunea Dumnezeu făcându-mi cu mâna prin nori,
iubește-o cum mă iubești și pe mine
pentru că ea, după ce te-am făcut eu o dată,
se îndură de tine
și te face acuma din nou.

***

Scrie un comentariu