Publicat pe Lasă un comentariu

Cu ea sunt fără timp

Ea are ochii atât de mari
încât in ei încape o girafă in picioare,
o bucățică de cer instelat
și o pătură
pe care să stau eu, in savana ei,
culcat.


Ea se îndură
si de aceea dă drumul la leoparzi și la lei
să muște din mine,
ca niște secunde
pătate cu buzele ei.

Stau mult cu ea
pentru că ea lungește și scurtează timpul după cum vrea.

Apucă după-amiaza în mâini și o descântă și o alintă
și o lungește și o turtește
ca pe o plăcintă
și după ce îi dă drumul din mână,
după amiaza ține mai mult,
ține
aproape o săptămână.


Pe urmă, când deschide ea pleoapa,
peste mine vin soarele
și apa
și mă țin plutind pe spate.

Atunci ea se apleacă, își scufundă mâna-n timpul meu
și cu o mișcare șireată
îl trage
și mi-l scoate.

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu