Publicat pe 2 comentarii

JEANNOT

Mie Jeannot mi se părea de-a dreptul cretin.

Hăhăia din orice, iar când râdea, gura aia mare și băloasă i se deschidea ca o gaură în corp prin care puteai să vezi  cum i se mișcă omușorul în gât, ca o râmă. Și când râdea, făcea în colțul buzelor două bobițe de spumă albă și lipicioasă care îi rămâneau acolo și după ce închidea gura, până se evaporau.

Iar dinți strâmbi ca ai lui, care să iasă în afară pe sub buze chiar și când stătea cu gura închisă, nu mai văzusem.

Dacă aș fi fost mai solid, i-aș fi tras în fiecare zi un pumn peste bot să-i tacă dracului gura aia grețoasă din care dădea toată ziua, țopăind pe lângă Kaniko sau Stupko ca să le cânte în strună și să le intre în voie.

Doar când îl scotea la tablă la matematică, paraliza.

Îi cădea falca și amuțea, și lua o față de om suferind cuprins de o uitare bruscă și bolnavă. Nu scotea niciun sunet.

Nimic.

Doar se uita, ca o reptilă mută, când spre catedră când spre noi, cei din bănci, și în timpul acesta rupea creta în bucăți din ce în ce mai mici pe care le lăsa să îi cadă printre degete pe podea. Și pe bucățelele alea călcam noi în pauze când ne alergam unii pe alții printre bănci și o împrăștiam în toată clasa.

Dacă se întâmpla să vii de afară și vedeai dușumeaua mâzgălită, însemna că l-a ascultat pe Jeannot la matematică sau la fizică și că reptila tâmpă nu a zis nimic.

De fapt, multă vreme porecla lui Jeannot fusese ”Reptilă”.

Însă abia seara, când ne trăgeam pe noi pijamalele albastre și ne tolăneam pe paturile de fier din dormitor, puteai să îți dai seama cu adevărat de cât de idiot era Jeannot. Să spui bancuri bune în pluton era mai important decât să fii bun la învățătură. De fapt, era al doilea cel mai important lucru, după câte femei futeai. De bancurile pe care le spuneai și de femeile pe care le futeai depindea tot respectul pe care îl aveai printre ceilalți cadeți. Iar respectul era important pentru că era parte a confortului tău de fiecare zi. Dacă spuneai multe și bune, puteai să ajungi până acolo încât să fii servit din senin cu o țigară americană fără ca tu măcar s-o fi cerut-o.

Jeannot se băga să spună și el bancuri, dar bancurile lui erau atât de tâmpite că de ele nu râdea decât el singur. Ba chiar îl bufnea râsul înainte de a începe să spună bancul, ca și cum ne avertiza că urmează să spună unul tare.

-Du-te bă-n căcat cu bancurile tale de muiangiu retardat!”, îl beștelea Kaniko după ce Jeannot termina de spus bancul lui idiot.

Numai că Jeannot hăhăia de fiecare dată cu gura până la urechi satisfăcut de propriul lui banc stupid și chiar trimiterile insalubre la canalizare și oralitate ale lui Kaniko i se păreau o reușită.

Toată lumea știa că fusese admis în Institut doar pentru că taică-su fusese coleg de școală militară cu generalul Cristais, comandantul nostru, căruia gușa îi atârnă peste cravată, până la decorații. Și că din cauza asta, cam o dată la o lună, poate chiar mai des, el era primul care pleca în permisie.

Pe urmă, însă, lui Jeannot a început să i se spună ”Muie”.

***

Dacă îți place CE și CUM scrie Constantin Ciucă, alege să îl urmărești pentru a afla primul când publică ceva.

Răspândește asta pe

2 comentarii la „JEANNOT

  1. bine, si? e o continuare? sau ramanem asa cu ochii in soare?

    1. Există și o continuare.

Scrie un comentariu