Cerșetorul din Fes

În Maroc nu trebuie să ai mâini tăiate sau picioare damblagite, ochii scoși sau țeasta spartă ca să fii un cerșetor de succes. Nuu, asta e valabil doar în barbaria din Europa.

Aici cerșetorul este, mai degrabă, un funcționar fiscal care colectează taxa pe simpatie direct pe trotuar.

Astfel, când pleacă de acasă, cerșetorul din Fes se îmbracă în hainele lui cele mai bune şi se spală pe mâini şi pe față cu apă de portocale ca să nu miroasă urât și să își îndepărteze clienții. El trebuie să arate bine pentru că, mai importantă decât orice amputație sau infirmitate a trupului, este povestea pe care o ai de spus.

Și atitudinea.

În Maroc, în afară de femei, nimeni nu muncește. Bărbații care se respectă stau la cafenea, tolăniți într-un scaun de nuiele, sub copertinele decolorate de soare. La povești.Și asta pentru că, după ora zece dimineața, tot Marocul, de la un capăt la altul, devine o cafenea imensă în aer liber în care bărbații vin să bea o cafea, un ceai, un suc de portocale sau un lapte cu banană, să se dea pe spate în scaunele cu speteze rotunjite, cu fața la trotuar, să citească ziare şi să audă povesti grozave. Iar cerșetorul e mereu acolo, printre mese, să le livreze pe cele mai bune.

Ehei… Să fi știut eu araba, eram demult un om făcut! Dar eu eram prea ocupat cu propria mea poveste și cu scrierea ei.

***