Publicat pe Un comentariu

Bunul meu prieten, Johnny

Răsfățat în facultate al femeilor dintr-un mare oraș din Ardeal și bunic de la o vârstă la care alții abia își termină studiile, bunul meu prieten Johnny s-a căsătorit în viața lui de două ori cu aceeași femeie cu care, vreme de douăzeci de ani, trăise cele mai apocaliptice scandaluri, încheiate cu cele mai duioase și înlăcrimate împăcări, cine romantice cu lumânări parfumate și nopți fierbinți în puf de gâscă și lună plină.

Dar pentru că în ciclurile cerești există și multe nopți fără lună, până la urmă, după ani și ani de zile, relația lor s-a încheiat cu un Ordin Judecătoresc de Restricție prin care lui Johnny i se interzicea să se apropie de femeia lui la mai puțin de 50 de metri pentru tot restul vieții.

Ca bărbat cu un acut simț al valorii de sine, Johnny s-a simțit profund nedreptățit de această decizie care îi lua dreptul la fericire.

Ca un adevărat sentimental fioros ce era, o iubea încă pe fosta lui soție la fel de mult, iar în intimitatea lui din sufrageria cu pian la care nu mai cânta nimeni niciodată, se înmuia ca vata în apă și se tânguia ca un muezin și suferea ca un câine.

Când ne întâlneam, ca să îi mai alin durerea, eu o blestemam cât puteam eu de convingător pe cățea și o făceam în toate felurile. Îi găseam sau îi inventam cele mai atroce defecte și îl băteam prietenește pe umăr îndemnându-l să își găsească pe altcineva, care să îl merite cu adevărat. Și Johnny dădea din cap și era întrutotul de acord cu epitetele și cu îndemnurile mele.

Acum trebuie să spun că toată povestea aceasta se întâmpla într-un orășel din Olanda, aflat la granița cu Germania, în care Johnny locuia la vremea aceea. Iar ciudățenia cu orășelul acesta era că granița dintre cele două țări trecea chiar prin mijlocul străzii principale.

Ei bine, într-una din zile, fosta lui dublă nevastă, atrăgătoare și cu vino-ncoa, s-a angajat ca barmaniță într-un bar scump de pe partea germană a străzii, unde mergea într-o o fustă neagră mulată pe coapsele ei frumoase și o cămașă albă descheiată la doi nasturi la gât. La numai câteva zile după aceea Johnny, care nu avea nici în clin nici în mânecă cu alcoolul, a început să bea în fiecare zi câte un coniac mic și scump.

Desigur, în barul din Germania!

Johnny traversa strada și ajungea din Olanda în Germania. Ordinul de restricție fusese emis în Olanda și era valabil doar în Olanda așa că, odată traversând strada, Johny intra în legalitate. Mergea la bar, se așeza tacticos pe un scaun, comanda un coniac mic și scump, și stătea acolo bot în bot cu fosta lui dublă nevastă.

Ore în șir.

– Păi măi Johnny, îl întreb, de ce dumnezeu îți faci tu singur sânge rău și te mai duci pe la ea să te răscolească?

El dădea drumul fumului de țigară pe un colț al gurii și, fără să se uite la mine, zicea cu o părerea de rău pe care doar eu i-o știam.

– Așa vreau eu…

Râdea puțin, își scutura țigara, stinsă deja, într-o scrumieră imaginară, și își aprindea apoi alta…

***

Dacă îți place CE și CUM scrie Constantin Ciucă, alege-ți o parolă cu care să poți citi și conținutul PREMIUM.

Răspândește asta pe

Un comentariu la „Bunul meu prieten, Johnny

  1. Asta chiar e o poveste care merită un final fain, ardelenesc.

Scrie un comentariu