11 - totul era comestibil la ea

Totul era comestibil la ea

1,49 

Descriere

Citește un fragment

”Am cunoscut odată o domnișoară din care, dacă îi dădeai drumul singură pe stradă, bărbații se hrăneau cu fantezii cât să le ajungă pentru toată viața. Și asta pentru că totul era comestibil la ea: și sânii umflați cu pompa, și obrajii de nou născut, și pepenii rotunzi ai bucilor, și prunele groase și dulci ale buzelor, și castraveciorii delicați ai degetelor. O chema Ioana și nu exagerez deloc dacă spun că, din cap până în picioare, era un un eveniment hormonal de excepție! Un corn al abundenței. O supernova a foliculinei! O vitrină ambulantă a Paradisului pe lângă care, trecând, bărbații salivau, suspinau, imaginau, fluierau, se atingeau…

Totuși, femeia aceasta, care putea să corecteze disfuncțiile erectile ale bărbaților printr-o simplă plimbare pe trotuar, îmbrăcată în blugi, mi-a rămas în memorie mai degrabă dintr-un cu totul alt motiv decât cel din care s-ar putea crede.

Mai din neatenție, mai din noroc, am ajuns să o invit într-o după amiază în garsoniera mea de la etajul patru în care tocmai mă mutasem și de care eram foarte mândru. Mă gândeam că o să îi fac o impresie grozavă, mai ales cu canapeaua cu care mă deșălasem pe scări.

Doar că, după ce a intrat și i-a trecut primul moment de stupefacție, a exclamat îngrozită:

– Doamne, ce e aici la tine!!

M-a luat brusc o neliniște. Mă uit îngrijorat în jur ca și cum în garsoniera mea s-ar fi întâmplat ceva grav de care încă nu știam.

– Cum adică ce e la mine aici? întreb.

Dar ea dă într-o parte și-n alta din claia neagră pe care o purta pe cap sub numele de coafură și arată cu mâinile prin camera, ca după o calamitate:

– Păi, tu nu vezi?

Mă uit în propria mea cameră ca și cum atunci o vedeam prima dată. Toate mi se păreau la locul lor. Nu văd nimic.

– Ce să văd, dragă?

Se duce lângă șifonier, se apleacă și ia de pe covor ceva pe care o bălăngăne în mână.

– Ia uite! Șosete!

Și ridică într-adevăr o șosetă care nu știu cum naibii ajunsese acolo! Ooo, continuă ea, uitându-se mai adânc. Ia uite, chiloți. Semințe. Păianjeni… Pe urmă pune mâna pe perdea de parcă ar atinge o broască râioasă:

– Și asta-i perdea?

M-am uitat la perdea. Mie mi se părea că aceea era o perdea.

Se fâțâie prin fața mea între șifonier și fereastră în fustița ei de blugi care mai mult îi descoperă bucile decât să i le acopere iar eu, tot uitându-mă la ea cum se tot apleacă și se sucește, simt cum toată inspecția asta a ei începe să mă stârnească. Mă apropii de ea și dau să o cuprind cu brațul peste umeri ca să o trag spre canapea. Doar că ea, un pic surprinsă de mișcarea mea neașteptată, se trage în spate, mă oprește cu mâna la distanță, ca pe un purtător de patogeni periculoși, și mă întreabă ferm:

– Aspirator ai?

Chiar așa. După ce a îmbrăcat halatul meu de baie și a luat aspiratorul în mână, casa și viața mea nu au mai fost niciodată la fel.

Cămășile și puloverele erau mai corect aliniate în șifonierul meu decât pe rafturile de la H&M, iar prosoapele de la baie făceau un unghi drept perfect. Cu orice. Chiar și cu ele însele. Iar când m-am uitat în oglinda din hol am tresărit pentru că, din cauza luciului, păream mai înalt.

Mă simțeam foarte vinovat. După ce a dat jos halatul și l-a pus direct în mașina de spălat, zic, reparatoriu:

– Hai în oraș să mâncăm ceva. O pizza bună! Yummi, yummi! Și mimez cum se mănîncă, adică, pizza.

Ea se uită la mine cu îngăduință. Se duce glonț la frigider și îl deschide. Apoi o aud:

– Ceapa unde o ții?

Ceapă?! Dumnezeule!

– Cred că s-a terminat, zic ca s-o dreg.

– Păi, nici ouă văd că nu ai. Niciun fel de legume. Nici brânză…

Și după ce deschide ușa la congelator îmi aplică lovitura de grație:

– Aaa… păi tu nici carne nu ai!

Nu. Nu m-a părăsit. Mi-a făcut doar o listă de cumpărături și mi-a explicat pe îndelete, ca la copiii cu retard, pe culori și pe desene, din ce raion al supermarketului se cumpără fiecare aliment. A zis că ar fi mers și ea cu mine dar trebuia să rămână pentru că văzuse că aragazul avea butoanele unsuroase și voia să le frece puțin.

M-am uitat pe lista făcută de ea. Avea un scris de mână absolut fermecător, egal și curgător ca o pictură. Nu, nu era a bună! Doamne, zic, ce mă mai așteaptă oare cu femeia asta?”

Citește mai departe aici: 

1,49  Adaugă în coș

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Totul era comestibil la ea”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *