11 - LADIES FIRST

Ladies first

1,49 

La plimbare, cu orgasmul în spinare

Descriere

O povestire grozavă cu un personaj surprinzător.

 

Citește un fragment

 

”Am fost într-o vreme înscris pe un site de matrimoniale care, așa cum e și normal, colcăia de orgasme în așteptare și de marșuri nupțiale mereu amânate și pe care, în momentele mele de restriște personală, mai intram cu gândul să îmi găsesc o mândră care să se simtă bine în compania mea și în compania căreia să mă simt și eu un om normal. Și, adică, împreună să facem o treabă bună.

Poate că dacă în facultate nu aș fi avut un prieten de un rafinament lingvistic ieșit din comun și de o inteligență încântătoare, treaba asta cu matrimonialele mi-ar fi ieșit mai bine.

Băiatul ăsta, când ne apucam să bem un vin împreună și începea să istorisească vreo povestioară, era o adevărată poezie. În gura lui, limba română te electriza. Și, pentru că nu eram genul lui, mă simțeam în siguranță alături de el pentru că el era un homosexual cu gusturi evoluate iar eu, fiind doar un zănatec anonim, nu intram în atenția lui. Așa că mergeam din când în când pe la demisolul ăla friguros unde stătea el în gazdă și băteam câmpii seri întregi despre poezie, cărți, filme, oameni și tot felul de alte prostii din astea schizoide.

Iar când făceam lucrul ăsta acolo la el, eram de fiecare dată trei: el, eu și Leonard Cohen care se smiorcăia dintr-un casetofon gâjâit. Noi vorbeam, ne îmbătam de vin și cuvinte, iar Cohen acesta de care vorbesc își vedea de treabă în casetofon, înainte și înapoi, după cum se termina caseta. Se făcea târziu în noapte, ieșeau stelele pe cer, se opreau tramvaiele și se închideau cârciumile, și, în timpul acesta, pe nesimțite, Cohen, scâncind existențialist în fundal, devenea parte a științei mele de a înțelege viața și a poftei mele de a vorbi.

De aceea când m-am înscris pe site-ul de matrimoniale și am completat rubrica cu ”Ce fel de muzică preferi” l-am trecut, firesc, pe Leonard Cohen la favoriți.

Doar că, din motive și în circumstanțe pe care nu le cunosc, se pare că eu nu am fost singurul pe care Cohen l-a impresionat. Și spun asta pentru că în una din zile mă trezesc cu un mesaj de admirație de la o domnișoară care era pur și simplu entuziasmată de potrivirea aceasta. Cum că adică și ei îi plăcea foarte, foarte, foarte mult cântărețul acesta și, insinua ea oarecum elitist, doar o minoritate de inițiați erau aceia care îl înțelegeau și prețuiau. Decurgea de aici că noi aveam unele lucruri în comun și că nu ar fi deloc lipsit de rost să încercăm să ne cunoaștem.

Trebuie să fii într-un stadiu terminal avansat ca să nu reacționezi când te apelează o domnișoară blondă care crede că ai ceva în comun cu ea. Drept pentru care am intrat în trepidație și m-am dus la profilul ei să văd care era treaba.

Cum bărbaților dragostea le intră pe ochi, bineînțeles că m-am uitat înainte de toate la poze. Hmm… Erau două. Una era cu ea într-un lan de floarea soarelui. În a doua apărea o femeie blondă cu părul până pe umeri, în inele, cu un piept plin, cu o figură plăcută și cu o fustă lungă până la sandale. La poza cu floarea soarelui trebuie să recunosc că am avut un scurt moment de dificultate până mi-am dat seama care era ea dintre sutele de măciulii înflorite. Părea în regulă. Atrăgătoare. Dar ceea ce părea cu adevărat amețitor, era vârsta ei, care pe mine, deși mă făcea să par matusalemic, în același timp mă întărâta. Douăzeci și șase de ani. Mi-am spus că, dacă ea m-a apelat și era entuziastă, ba mai și credea că avem ceva în comun, la urma urmei era obligația mea cavalerească să o ajut să ne cunoaștem.

Așa că m-am dus la computer și i-am alcătuit un mesaj care merita mai degrabă preluat de manualele școlare decât de un site de matrimoniale. Mi-am zis că o dau gata!

Și chiar așa s-a și întâmplat. După un schimb rapid și intens de mesaje, am convins-o adică să vină la mine din orășelul ei din sud să îl ascultăm împreună pe Leonard Cohen. Ce mai, am dat-o gata!

 

În primă fază!”

Citește mai departe aici

1,49  Adaugă în coș

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ladies first”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *