00 femnet 2

00 Femei de pe internet – povestiri de dormitor – vol 1

5 out of 5 based on 7 customer ratings
(7 recenzii clienți)

3,99 

Devenită un fenomen literar, FEMEI DE PE INTERNET este o colecție de povestiri erotice despre femei cunoscute pe site-uri de socializare de pe internet.
Scrise cu o inteligență fermecătoare și un talent rarisim, dramatice, și pline de situații neobișnuite, ele sunt o lectură perfectă pentru orice situație în care te-ai afla și pentru orice stare emoțională în care ai fi.
Descarcă-le acum! Și bucură-te de ele!
Categorie:

Descriere

Citește fragmente

 

 

”Mie, de când m-am despărțit de femeia pe care am iubit-o iresponsabil, mi-e frică să mai dorm noaptea. Nu știu ce fel de șmecherie aritmetică a făcut ea, dar cert e că, după ce îmi jurase credință și iubire veșnică, a redus veșnicia la un sezon scurt.

Chiar și în timpul zilei când îmi mai găsesc câte ceva de făcut și încerc să uit, despărțirea de ea îmi toarnă acid sulfuric în creier și mi-l transformă într-un găinaț moale cu care nu mai pot gândi; însă pe timpul nopții despărțirea capătă forme horror.

Nici nu închid bine ochii și ea vine sub pojghița subțire a somnului meu și începe să trăiască în mine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Vorbim, ne plimbăm, uneori facem dragoste ca și cum totul ar fi așa cum fusese înainte. Tot somnul meu devine viața de dinainte care de fapt este viața asta de acum, de apoi. Totul este atât de real în vis, încât mă trezesc îngrozit ca în pragul unui atac de cord, și aprind repede lumina. Și nu știu de ce, mă duc repede la baie și mă uit în oglindă. Și, uitându-mă la mine, îmi vine să plâng.

Prin urmare, am devenit un soi de cioclu profesionist cu normă întreagă și bocitor non stop al morților mereu reluate ale femeii pe care am iubit-o pentru că după fiecare vis în care ea trăiește, eu mă trezesc și urmează o înmormântare. După fiecare vis în care ea e vie alături de mine, când deschid ochii ea moare, iar eu trebuie trec prin tot ritualul înmormântărilor ei succesive, mereu reluate, cu toată jalea și disperarea care însoțesc acest mister al morții. Iar de trezit mă trezesc și la unu noaptea, și la două, și la patru, și la cinci… Cum s-ar spune, am devenit un bocitor foarte sofisticat, dedicat și sârguincios.

Dar, chiar și așa, ca antreprenor profesionist al celei mai funebre pompe din viața mea, trebuia totuși să îmi găsesc naibii ceva de făcut cu mine și cu viața mea ca să umplu neantul și pustiul în care trăiam.

Și atunci mi-a cășunat, aritmetic, pe mașină. Am observat într-o zi, de parcă atunci o vedeam prima dată, că în mașina mea erau mereu cinci scaune și un singur pasager. Adică eu. Pe oriunde mergeam, mergeam de unul singur. Altfel spus, duceam peste tot după mine patru scaune neocupate ca și cum aveam o casă mare cu cinci camere, dar eu locuiam numai în bucătărie, la volan și la pedale, la aragaz și la chiuvetă și mâncam numai cartofi pai. Minimalismul în artă și în viață în general mi se pare stupid și mincinos iar eu sunt mai degrabă un tip baroc decât cubist. Totuși, cinci scaune la un singur pasager mi s-a părut o risipă. Însă nu una materială, ci o risipă în sensul că risipeam posibilitatea de a face și altceva cu spațiul acela din mașină. Nu mi-a trebuit mult. Mintea mea, când nu are acid sulfuric în ea, lucrează periculos de repede.

În una din zilele care au urmat mi-am pus în aplicare ideea.

Sunt un tip periculos!

– Le scoatem pe toate?

– Da, zic, pe toate.

Mecanicul se uită la mine într-o dungă.

– Păi și pe cel de la șofer?

– Nu, pe ăla îl lăsați. Scoateți-le pe celelalte.

Vine și șeful service-ului într-un halat albastru pătat de vaselină și ciorbă de burtă.

– Vreți să transportați ceva anume cu mașina? Vreun obiect mai voluminos?

– Nu, zic. Nu vreau sa transport nimic.

A stat puțin, s-a uitat la mine, s-a uitat la mașină, s-a mai uitat puțin prin jur și pe urmă a dispărut pe undeva prin service-ul lui. Mecanicul mi-a deșurubat toate scaunele, le-a scos din mașină și le-a pus călare alături unul peste altul. Plătesc, mă sui în mașină și dau să plec. Mecanicul strigă:

– Hei, șefu’, dar scaunele nu le mai luați?

– Nu, zic. Fă tu ce vrei cu ele! Ți le las ție.

Și am plecat cu mașina cu un singur scaun în ea, cel pe care stăteam eu. In rest, de jur împrejurul meu, numai podea de tablă neagră, antifonată, străpunsă din loc în loc de tot felul de șuruburi. Mecanicul n-a mai zis nimic, l-am văzut în oglinda retrovizoare cum și-a pus doar mâna streașină la ochi și s-a uitat luuung după mine, până când am ajuns în sensul giratoriu și de acolo am dispărut pe șosea.”

fragment din povestirea MAI BINE STĂTEAM CUMINTE 

1,49  Adaugă în coș

 

”Dintotdeauna am avut rău de înălțime.

Dacă, de exemplu, trebuia să mă urc pe acoperişul blocului ca să reglez antena de televizor, mă lua așa un tremurat de picioare și așa o amețeală acolo sus, că se termina prima repriză a meciului de fotbal și mie încă mi se zgâlțâiau genunchii în fotoliul.

Ei bine, Marocul ăsta este o ţară din Africa la care, dacă vrei să ajungi mai repede, trebuie să mergi prin cer vreo şase ore. Iar cerul, credeţi-mă, este foarte sus. Şi dacă ai probleme cu înălțimile, aşa cum am eu, odată ajuns în cer poate să te ia o ameţeală grozavă din care nici nu ştiu dacă îţi mai revii după prima repriză.

Făcusem escală la Milano, pe aeroportul Malpensa, şi, după ce am stat vreo trei ore în sala de aşteptare lângă un moş libidinos din Cairo, care aştepta o cursă spre Malta unde mergea să joace Blackjack la nu știu ce cazinou pentru că în Egipt era interzis, acum ne pregătim să ne îmbarcăm pentru Casablanca.

Spun că era libidinos pentru că în timp ce vorbea cu mine se uita mereu spre Leila, femeia cu care eram, şi în tot timpul ăsta în care a stat pe scaunul de alături cu picioarele ieșindu-i rășchirate dizgraţios din niște pantaloni scurți și largi din care, din anumite poziții i se vedeau coaiele, nu mi-a vorbit decât despre prostituatele din zona portului şi a hotelului Sheraton. Cât de pricepute erau ele şi cât de multe erau dispuse să facă pentru numai numai câţiva dirhami. Tu nu trebuia decât să te lungeşti confortabil și să te lași pe mâna lor. Şi, vorbind, făcea tot feluri de semne cu ochiul şi cu buzele lui de bale. Noroc că Leila nu înţelege engleza.

Aeroportul ăsta e mare, e foarte bine luminat şi are o mulţime de locuri în care poţi să îţi cheltuieşti bani mulţi pe lucruri puţine. Mai ales în zona porţilor de îmbarcare pentru cursele spre Paris, Londra sau New York. Ce observ însă, acum când ne îndreptăm spre poarta de îmbarcare pentru Casablanca, este că luminile se răresc, holurile sunt tot mai înunecate iar copiii sunt dein ce în ce mai negricioşi, mai gălăgioşi şi mai numeroşi. Se simte deja un spor de natalitate. Chiar şi mirosul general din aer pare puţin schimbat pe holul ăsta pe care se coboară înspre porţile pentru Africa. Casablanca, Abidjan, Abuja, Timbuktu… Hmmm… sună exotic, ce să spun.

Poate puţin prea exotic?! ”

fragment din povestirea FĂ-MI UN COPIL

1,49  Adaugă în coș

 

”Știu că poate părea indecent şi ireverenţios, dar trebuie să recunosc că de multe ori m-am gândit cum ar fi să fac amor cu o femeie în vârstă.

Am observat încă de mic, de când îmi doream cu ardoare să aflu cum arăta păsărica fetiţelor şi cum reușeau ele să facă pipi, că dacă îmi impun să nu mă gândesc la un lucru, sfârşesc prin a mă gândi numai la lucrul acela. Așa că, pentru a nu mai păți asta, îmi las imaginația să zboare şi să facă ce vrea. Să intre şi să iasă unde şi de unde doreşte ea, să cerceteze ce vrea, pe cine vrea, pe unde vrea.

Însă trebuie să spun că, înainte de a fi lubrică sau indecentă, obscenă sau scabroasă, curiozitatea mea este una pur gnoseologică. Studiez, adică, desfrâul cu glacialitate şi mă dedau lui numai dacă am sentimenul că sunt obiectul unui experiment important, asupra căruia să fac observaţii folositoare pentru toată lumea şi despre care, eventual, mai târziu, să pot ține disertaţii sobre la simpozioane savante unde se strâng oameni cu morgă şi cu bărbi frumos pieptănate.

Însă nu despre mine este vorba aici.

Este amurgul plăcut al unei zile de septembrie, iar eu mă aflu lângă poarta patriarhiei, rezemat de zidul care o încojoară, chiar lângă o cruce care iese din zid în relief şi îmi serveşte ca support pentru cotul dept. Aştept cu multă curiozitate o doamnă deosebită pe care am întâlnit-o pe un site de matrimoniale. Am întâlnit-o, se subînțelege, virtual. Iar acum urmează să ne întâlnim real.

O cheamă Ioana.”

fragment din povestirea SĂRMANUL VIRGIL

1,49  Adaugă în coș

 

”E adevărat că sunt cam destrăbălat.

Şi e adevărat că în viaţa mea destrăbălată am cunoscut multe de femei. Dar la fel de adevărat este că le puteam număra pe degetele unei mâini căreia îi lipseau două degete pe acelea de pe faţa cărora văzusem evaporându-se aceeaşi demenţă educată şi aceeaşi delicateţe a voluptății ca în cele câteva poze pe care le văzusem cu femeia aceasta. Ceva nebulos şi extraordinar îmi incitase instinctul meu de robinson psihotrop şi ginecodul.

Prin urmare, eram foarte hotărât să fac o impresie bună. Era prima dată când ne întâlneam şi o primă impresie bună conta enorm. Ştiam că e blondă şi, din fotografiile cu ea pe care le văzusem până atunci, îmi stârnise interesul. De fapt, ca să fiu sincer, se întâmplase chiar mai mult decât atât.

Îmi plăcuse.

Cu frumuseţea femeilor, şi mai ales cu cea susceptibilă de a mă face să mă îndrăgostesc, sunt bolnăvicios de precaut şi obositor de pretenţios. Nu pentru ca aş fi vreun sclifosit sau vreun misogin. Dimpotrivă, îmi plac femeile până la dezmăț şi penal şi nu satur să le rasfăţ, însă când e vorba să mă îndrăgostesc, lucrurile se schimbă.

În fotografiile pe care mi le trimisese pe net, femeia asta avea ceva paradoxal: pe de o parte, un chip de adolescentă cu o privire galeşă care, de sub genele mari şi frumos arcuite, insinuau ceva fabulos, habar nu am ce. Iar pe de altă parte o vârstă la care unele femei, mai grăbite şi iubite din vreme, devin deja bunici cochete. Îmi spusese ca are 45 de ani. Nu că o femeie de 45 de ani nu ar avea voie să fie frumoasă şi apetisantă însă în pozele acelea, pe care eu le analizazesm din toate unghiurile şi în toate luminile, apărea chiar un chip de copilă cu ochi mari şi curioşi, un năsuc mic arcuit cu butonul în vânt, obraji luminoşi de parcă erau daţi cu o peliculă subţire de ulei şi cu pielea atât de întinsă încât mă întrebam dacă nu fusese întinsă cu bisturiul. Nicidecum o femeie de patruzeci și cinci de ani. Toată faţa îi era încadrată de o claie de păr galben aranjat cu o neglijenţă căutată de aşa manieră încât să dea impresia de informal. Ba mai mult decât atât, în una din pozele acestea, de sub un furou alb şi parţial translucid, apăreau, spre deliciul ochilor mei de desfrânat neruşinat, două picioare frumoase, arcuite şi mlădiate pe placul inimii mele. Iar inima mea, când e vorba de picioarele femeilor, nu dă niciodată greş.

O chema Raluca. Şi chiar şi faptul ăsta mă îngrijora. Felul în care reverberau în mintea mea vocalele şi consoanele numelui ăsta se potrivea prea bine cu chipul ei.

Trebuie însă să fac acum o confesiune neplăcută care de fapt decurge logic din cea făcută anterior:

Eu nu iau niciodată femeile în serios!

Adică, atunci când se întâmplă să cunosc vreuna şi să mergem undeva să bem un suc, să mâncăm vreo pizza sau vreo ciorbă de burtă, sunt un tip drăguţ şi le ascult cu multă atenţie. O, da, femeile se înnebunesc după atenţia unui bărbat. Se răcoresc în ea ca şi vrăbiile vara în apa unei cişmele. Au o nevoie niciodată stinsă de a fi ascultate cu atenţie şi de a fi înţelese. Mai ales dacă bărbatul acela pare un tip inteligent şi are unghiile tăiate corect. Iar dacă, pe lângă faptul că miroase bine, poartă şi pantofi de piele de calitate care le duc cu mintea la un falus fantast, deja simt un fior plăcut electrizându-le coapsele şi pieptul.

Şi este şi firesc să fie aşa deoarece toţi ceilalţi bărbaţi din viața lor de până în clipa aceea au fost ori nişte brute dezgustătoare, ori niște nemernici, ori nişte nesimţiţi fără pereche. Sau pur şi simplu nişte proşti. Nişte animale stranii pe care, din păcate, este ilegal să le împuşti şi care nu vor de la tine altceva decât să te răstoarne cu picioarele în sus şi să-şi facă mendrele. Ba se întâmplă că unii te răstoarnă pe pat dar mai departe nu se mai pricep să facă mare lucru. Nimeni nu înţelege cu adevărat cât suferă ele. Şi atunci, dacă în timp ce stai cu ele la masă într-un restaurant despre care ele cred că e şic şi le priveşti insistent în ochi dând afirmativ şi solidar din cap când ele îţi povestesc despre cât de tâmpită şi lipsită de gust e pupăza aia de la financiar care şi-o pune cu ăla de la aprovizionare, le câştigi spontan încrederea. Eventual poţi să le atingi discret, ca din intâmplare, degetele mâinilor pe care ele le ţin întotdeauna pe masă lângă solniţă sau scrumieră, cu degetele tale. Asta acţionează ca un intensificator de confesiune. Ele se ambalează şi vezi cu ochiul liber cum se naşte şi creşte în ele dorinţa de a-ţi sări în braţe şi de a se cuibări acolo la adăpost de toţi şefii libidinoşi pe care trebuie să îi suporte, de toţi soţii beţivi şi impotenţi care nu se mai uită la ele decât cu curul şi mai ales pentru a-şi putea mesteca şi a se îmbăta pe îndelete cu visele lor de călătorie într-un mercedes alb, alături de un prinţ miliardar pe Şoselele Iubirii Nesfârşite. Când spun că nu le iau în serios nu spun însă nicidecum că nu le acord consideraţie. Sau că nu mă las angrenat în povestirile lor dureros de concrete şi liniare. Sau că nu exclam cu compasiune şi empatie exagerată la auzul ororilor prin care au trecut.

Nu!

Vreau să spun doar că le tratez ca pe nişte persoane care, deşi se plâng că ar avea scleroză în plăci, tumori maligne pe inimă şi viermi intestinali care le muşcă de maţe, suferă de fapt doar de o formă pasageră de răceală pentru care au nevoie de o aspirină. Sau două.

Şi, mai ales, ferească dumnezeu! Nu mă confesez lor niciodată!”

fragment din povestirea VATĂ DE ZAHĂR

1,49  Adaugă în coș

 

Citeste toate povestirile aici 

3,99  Adaugă în coș

7 reviews for 00 Femei de pe internet – povestiri de dormitor – vol 1

  1. 5 out of 5

    :

    "Femeile de pe net", un bovarism contemporan, cu analize de viata, facute de un scriitor cu simtul detaliului, ironie si erotism.Si atit de bine construite, de zici ca le-ai auzit de la colegul de birou, care se foieste de ani buni pe paginile ofertelor prin care isi va gasi zeita personala.
  2. 5 out of 5

    :

    Am citit-o „razand ca proasta pe mormant” (Vorba profesorului meu de romana din liceu) ?
  3. 5 out of 5

    :

    Umor nebun, imaginatie debordanta, viata "vazuta" altfel... Super! :)
  4. 5 out of 5

    :

    Marturisesc ca ii urmaresc scrierile din mediul virtual, i-am citit romanul Frica domnului AL KUPPI , dar m-am amuzat copios parcurgand povestirile "picante" despre femeile de pe net. Sunt convinsa ca fiecare dintre ele contine cate un crampei de adevar, sunt povesti rupte din viata, cu diverse tipologii feminine, in care vrem -sau nu- sa ne recunoastem. E o lectura relaxanta , cu umor din abundenta. O recomand tuturor celor ce vor sa ignore pentru o vreme sordidul din jur...
  5. 5 out of 5

    :

    V-am citit cartea in avion...Când izbucneam in râs, nu mai dormea nimeni si-si reluau toti lecturile care-i adormiserâ. E bun si avionul!:)))
  6. 5 out of 5

    :

    Savuroasa ca un ecler infulecat seara pe furis. Un Decameron modern, marca (deja consacrata) Constantin Ciuca.
  7. 5 out of 5

    :

    ,,Femeile de pe net " m-au buimăcit . Este ultima dintre cărțile d-lui Constantin Ciucă citite de mine . Si altceva . Eu nu m-am despărțit incă de ,,Regele cu pene " ... La prima vedere sunt niște povestioare savuroase , amuzante si presărate din belșug cu erotism dublat de un aparent cinism . Spun aparent , pentru că scriitorul iși arată la fel de nemilos și propriile-i slăbiciuni . Ai tendința să crezi că un misogin a atras femei de toate vârstele ca să le analizeze cu sânge rece și să le expună apoi vulnerabilitațile erotice . De fapt , autorul dezbracă erotismul de orice ipocrizie . Constantin Ciucă , bun psiholog , stie ca oamenii au curiozităţi comune , chiar daca se sfiesc in fata tabuurilor . Mai mult decât atat , știe ca doar cărţile pot dărâma aceste tabuuri . Un Decameron modern , scris impecabil in stilul dulce- amar , marca Constantin Ciuca

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *