Publicat pe Lasă un comentariu

Frica domnului Al Kuppi – sau cum sa faci din frica altcuiva, plăcerea ta – recenzie de Mirela Neagu

Am citit de curând, la recomandarea unei prietene,  romanul lui Constantin Ciucă, ”Frica domnului Al Kuppi”.

Credeți sau nu, cartea aceasta se citește singură!

Nu trebuie decât să îți ții ochii pe ea și din când în când să dai pagina. Textul curge atât de firesc încât, parcurgându-l, senzația este că mai degrabă te gândești la ceva decât că citești.  Si fizic vorbind, textul e spațiat exact așa cum trebuie pentru ca ochiul să rămână mereu relaxat și pentru a  face lectura confortabilă.

Puține lucruri nu sunt surprinzătoare în cartea asta.

Textul este compus din capitole scurte, unele chiar de o pagină sau două, ceea ce face citirea ușoară și fluidă. Narațiunea curge impecabil și este de o plasticitate care se adresează mereu mai degrabă ochiului decât minții. Altfel spus, vezi ceea ce citești.

Scriitorul acesta nu seamănă cu niciun alt scriitor. Adică stilul lui Constantin Ciucă este, din ce am citit eu până acum, unic în literatura română contemporană. Povestea stranie a lui Kuppi Gabalt este spusă în așa fel încât te solidarizezi cu el de la bun început într-o lume care îți devine rapid extrem de familiară. Autorul folosește un limbaj comun condimentat pe alocuri de cuvintele tari ce sunt o consecință a realității tari, nicidecum a dorinței de a șoca-literaturiza. Sexualitatea care pune în mișcare lumea concepută de autor, generează atmosfera şi tensiunea dramatică, umor, ironie şi autoironie.

Și în primul rând suspans!

Desigur că nu am să mă apuc acum să divulg povestea, dar povestea este minunată! Este povestea unui eșec existențial cu un final neașteptat care transformă totul într-o victorie într-un plan care  ia pe toată lumea prin surprindere. Autorul stăpânește o artă a dozajului acțiunii şi a suspansului absolut fermecătoare.  E povestea unei realități compusă din si descompusă în trăiri în care ne regăsim fiecare.

Sincer, e cartea care mi-a plăcut cel mai mult din tot ce am citit în ultimii trei, patru ani de zile. Și, credeți-mă, citesc!  Scriitorul ăsta e o revelație de proporții. Vreți o recomandare de la mine? Dacă ai un pic de timp liber și o bucățică de creier însetat de frumos, fă-ți cadoul de a citi cartea asta! Fă-ti un scurt tratament de emoție și de limbă română.

Eu am cumpărat-o online, de pe http://www.kuppi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *