Publicat pe Lasă un comentariu

Ce e poezia? Ce este romanul?

Poezia este un fel de ejaculare precoce, scuzat să îmi fie cuvântul precoce.

Anul IV de facultate cu Dostoievski la dub braț

Adică în tinerețe, atunci când scrie de obicei omul poezie, ești în fiecare clipă electrocutat de emoții la voltaje mari, trăznit și despicat de dorințe fierbinți și aprige, subiect de catastrofe care țin o oră sau două pentru că trebuie să facă loc la altele și mai și. Altfel spus, în tinerețe te învârtești în propria ta viață cu atâta repeziciune că abia dacă ai timp să pui vreo două-trei cuvinte de-o poezie.

Visezi din romane și te descarci în poezii.

Numai că, odată cu toată învârteala asta de care vorbesc, în tine încep să se construiască încet-încet lumi personalizate, complexe, coerente, organizate. Devii un depozitar mnezic de lumi care, laolaltă, alcătuiesc marea ta lume interioară.

Ei bine, dacă vrei să scoți lumile astea din tine și să le împachetezi corect ca să le poți trafica printre ceilalți iar ceilalți să le recunoască și să le consume, i.e. citească, atunci poezia nu mai este deajuns. Treci la proză. La descriere, la construcție, la planificare. Dacă te pricepi, desigur. Și dacă te pricepi, din toate astea, până la urmă, ies, unul câte unul, romanele operei tale de scriitor.

Adică de la pișcoturi și covrigei, treci la cozonaci!

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu