Publicat pe Lasă un comentariu

Capitolul 8

– O ştiţi pe Aladia dintr-a VII-a C? întreabă Dumi cu privirea rămasă la femeia tânără de pe fundație.

– Aia cu tenişii roșii? întreabă Deksi.

 Acum îmi dau seama că eu nu observasem tenişii. Aladia poartă într-adevăr tenişi rozșii.

Zic repede, ca să nu îmi pierd rândul în conversaţia asta:

– Da, o ştiu şi eu. Are numărul 14 pe tricou.

– Ce-i cu ea? întreabă plictisit Mişko.

Mişko se plictiseşte foarte repede de lucruri, în general. Dar rămâne calm şi netulburat şi intră într-o stare de utilizare redusă care îl menţine mereu identic cu sine. Nu ştiu dacă din cauza faptului că are mai mult de treisprezece ani, dar uneori, chiar dacă la școală are note mici, Mişko mi se pare deştept.

Nu întotdeauna. Numai uneori.

– E mişto, nu? întreabă Dumi întorcându-se către Mişko cu un rânjet pe buze.

Dar Mişko nu poate emite însă o judecată de valoare atât de însemnată fără să se gândească mai întâi şi fără să o producă exact în ritmul în care îşi trăieşte el viaţa. Îl lasă pe Dumi să îi aştepte verdictul.

Râul curge clipocind. Femeia freacă covorul cu putere.

– Am auzit că nu prea învaţă bine, zice Deksi aranjându-şi bucla căzută peste ochelari.

Deksi are un păr de zici că-i pus pe bigudiuri.

– Da, e mişto, zice într-un târziu Mişko. Apoi, ca şi cum dintr-o preocupare prietenească pentru binele lui Dumi ar emite o interdicţie de care ar fi bine să se ţină seama, adaugă: Dar are gagiu!

Dumi râde disprețuitor.

– Am futut-o! zice el.

Asta nu prea ştiu ce înseamnă. Nimeni nu zice nimic câteva secunde.

– Du-te bă, de aici, face Mişko, plictisit.

– Zău, face Dumi, nemulţumit că Mişko nu îl crede. Pe cuvânt am futut-o! Am fost cu ea în Teiuş.

 Teiuşul e un parc mare pe malul râului.

 Nu ştiu ce să cred.

Dumi e în clasa a şasea, a împlinit deja treisprezece ani de astă iarnă când am fost la ziua lui şi am mâncat gălbenuş frecat cu zahăr de soră-sa. Dumi vorbește foarte mult despre fete şi spune tot felul de lucruri care pe mine, sincer, mă interesează foarte tare. Are ochelari întunecați cu ramă albă de argint şi taică-su lucrează la Securitate.

Securitate e atunci când ești militar dar umbli îmbrăcat cu haine civile şi ai bani mulți.

Soră-sa, mai mică, e de o seamă cu mine şi are părul alb ca bezeaua de albuș şi drept, drept, drept. O cheamă Nelle, e frumoasă dar e foarte slabă.

– Du-te, bă, de-aici, mai zice o dată Mişko, parcă şi mai plictisit. Ai futut-o tu cum a futut-o şi Tutunaru.

Dumi se uită nemulţumit înspre noi. Faptul că Mişko nu îi confirmă reuşita îl umilește şi îl supără foarte tare. Iar asemănarea cu Tutunaru îl jignește profund în eul lui de gimnast şi acrobat.

– Ce bou eşti! face el, enervat. Poate îți trag un pumn în nasul ăla umflat ca un cur! 

Şi nu se mai uită la Mişko. Ia o piatră şi aruncă nervos cu ea spre cele două vrăbii de pe buza apei. Vrăbiile îşi iau zborul. Mișko scoate o bomboană din buzunar, o despăturește și începe să sugă din ea pe îndelete.

– Aaaaa!!!

– Ce e, bă?

– Ia uite! Ia uite! Tutunaru! Tutunaru!

– Unde, mă?

– În tufa aia. Acolo lângă apă. Uite, lângă apă!

Tutunaru?!

Tutunaru?! E oare posibil?!

Sărim repede în picioare și dintr-o dată ziua asta de vară atât de frumoasă şi liniștită nu mai este deloc la fel. Ne repezim spre tufă şi ne apropiem îngroziți.

Cine nu a  auzit de Tutunaru?

Profesor de muzică la Școala de Domnișoare cărora le tăia gâtul cu bomfaierul. Nu le omora. Doar le tăia gâtul până la jumătate și le bea sângele. Nu tot, doar o cană sau două. Dacă fata era mai mică, bea numai o cană. Şi pe urmă a început să facă lucruri şi mai groaznice.

Dumi ne arată cu braţul unde e ascuns Tutunaru și când îl zăresc  mi se face foarte teamă de ce o să se întâmple.

Dacă ne omoară şi pe noi?

Nu, nu, nimeni nu a spus vreodată că Tutunaru omoară băieți. Tutunaru nu omoară băieți. Ar putea, totuşi, dacă are cuţit la el sau fierăstrău. Sau sabie. Sau cu dinții dacă îi sunt mari. Oh, ce frică îmi e! Dumi e în faţă, aplecat, ca şi cum s-ar apropia de un animal periculos. Dede se scarpină la un coș. Deksi şi-a luat poziţia de cercetare şi înaintează cu grijă. La urmă vine Mişko, încet, scuturându-şi turul pantalonilor de praf, indiferent și nemulţumit că a trebuit să se ridice de pe pietre. Facem câţiva paşi şi ajungem la apă, în dreptul tufei.

Da, Tutunaru e în tufă, i se vede şi restul corpului.

Inima îmi bate foarte puternic.

Dumi a dat la o parte câteva din crengile pline de frunze ale tufei şi acum am ajuns cu toții chiar în dreptul lui. Îl văd în întregime.

Face lucrul acela.

Pentru o fracțiune de secundă am crezut că mi s-a făcut rău dar, nu, nu este decât ruşinea dureroasă care m-a cuprins ca o febră spontană. Îl vedem. Şi el ne vede pe noi dar nu se sinchiseşte deloc. Face în continuare lucrul acela ciudat și rușinos. Ar trebui să îmi acopăr ochii, să mă întorc cu spatele şi să o iau la fugă de acolo dar curiozitatea mi-e mai puternică decât ruşinea. Simt cum îmi zvâcnesc venele de la gât. Rămân şi mă uit, fascinat.

– Dă-te mai într-o parte, măi copile!  

Tutunaru este în pielea goală din cap până în picioare şi stă pe vine în mijlocul tufei.

Nu am mai văzut niciodată un bărbat dezbrăcat, fără chiloţi pe el.

Tutunaru ăsta este aici în tufă în curul gol. Este un bărbat mare şi puternic. Tot trupul îi este acoperit de un păr negru şi creţ iar picioarele îi sunt parcurse de fibre lungi și musculoase care i se văd pe sub păr. Mi se face o frică groaznică. Stă pe vine în tufă printre lăstari şi are privirea foarte fixă. Dar nu la noi se uită, pe noi pare că nici nu ne vede. Tutunaru se uită fix la femeia care spală covoare trântită în patru labe pe fundaţie, şi cu o mână face un lucru foarte ruşinos.

Puţa lui nu este ca a mea. Este mult diferită. Este mult mai lungă şi este îngrozitor de mare şi de groasă iar în lungul ei se văd nişte vene late şi strâmbe, vineţii, umflate, gata să crape.

Se uită fix la femeia tânără care se leagănă pe covorul ud, cu rochia mulată de apă peste corp şi cu mâna dreaptă, încleștată, îşi freacă repede puţa între picioare.

Sau ce o fi aia.

Unii copii îi spun pulă dar mie îmi este ruşine de cuvântul ăsta. Şi-o freacă repede și tot trupul i se mişcă în ritmul în care se freacă. Respiră repede, în același ritm în care îşi freacă puţa. Mă uit la el înfricoşat dar în același timp vrăjit, hipnotizat.

Nu înţeleg nimic.

Nu mi-e deloc limpede ce poate însemna lucrul ăsta. Simt doar că mi-e frică şi că nu ar trebui să fiu acolo. Dar în același timp ştiu că asist la ceva care, deşi e foarte ruşinos, este, nu ştiu exact de ce, foarte important pentru noi, băieţii. Şi pentru viaţa noastră de bărbaţi.

Pentru că, este evident, şi lucrul ăsta precis o să îl învăţăm şi la şcoală, bărbaţii ăştia mari, care au între picioare o pulă cu care fac lucruri atât de neobişnuite, se fac din băieţii ăştia mici care au deocamdată între picioare o puţă mică cu care fac repede, din picioare şi cu gândul aiurea, pipi pe coaja vreunui copac sau pe colțul vreunei case.

***

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu