Publicat pe Lasă un comentariu

Capitolul 4

Când deschid ochii dimineața, frumusețea Melindei, culcată pe perna de alături, îmi inundă ochii ca înflorirea unui pom fructifer.

Dimineața și lumina ei iau chipul Melindei şi de aceea diminețile mele sunt frumoase, oricare ar fi anotimpul în care mă aflu și poartă în ele promisiunea unor fructificări fabuloase. Melinda este mică şi fierbinte, alintată şi fragilă, delicată şi pretențioasă și pare o zeiță domesticită care a acceptat să împartă patul şi destinul cu un pământean.

Pământeanul sunt eu. Ăsta care se uită acum la el însuşi în oglinda din baie ca la un alt eu, experimental.

Pentru Melinda, aproximarea exactităţii unui răspuns sau a unei relatări nu echivalează deloc cu conştiinţa inexactităţii ei.

Ca urmare, ea poate să spună orice fără să fie nici cât negru sub unghie deranjată de inexactitatea a ceea ce spune. Ba mai mult decât atât, Melinda poate să povestească o întâmplare care nu a avut loc niciodată şi să creadă ea însăşi că este o întâmplare reală.

Să creadă atât de mult în ea încât, după ce a povestit-o, întâmplarea aceea să devină parte din amintirile ei despre sine pe care poate apoi să o repete ca pe o amintire firească de-a ei.

Cred că ăsta este motivul pentru care, de când m-am îndrăgostit de ea şi am devenit obositor de atent la fiecare cuvânt şi la fiecare gest al ei, m-a cuprins o nelinişte nouă.

Nu mai sunt deloc sigur pe ceea ce spune. 

Nu știu dacă ceea ce spune vine din ceea ce a trăit şi a simţit ea cu adevărat sau dacă întâmplările despre care vorbeşte sunt întâmplate de fapt altcuiva; sau sunt pur și simplu invenții. Sau dacă nu cumva sunt decupate dintr-un film sau dintr-o carte iar ea le refoloseşte şi le confiscă pentru propria ei istorie pe care să și-o facă interesantă.

Prin urmare, nu sunt deloc sigur dacă femeia pe care o construiesc în minte din ceea ce spune ea, este Melinda cea lângă care dorm nopţile sau este doar o femeie care nu există şi care nu a existat niciodată.

***

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu