Publicat pe Lasă un comentariu

Capitolul 5

– Kiva, eu am să mor, să știi! Iar mă doare ficatul.

Știm cu toții că tata este foarte bolnav și că o să moară. Poate nu chiar săptămâna viitoare, dar, oricum, curând.

Îl doare ficatul dacă mănâncă carne de porc iar dacă mănâncă fasole scăzută, îl înțeapă foarte tare fierea. Acestea sunt organe din om.

Copiii nu se îmbolnăvesc niciodată şi din cauza asta în loc să îmi fie milă de domnul Radostenos de la parter, care este şi el tot gardian la pușcărie şi pare foarte bolnav, mai mult îmi este frică de el pentru că e negru la față și are mereu ochii roşii și pentru că fumează țigări foarte proaste așa cum spune tanti Guinevere, soţia lui cu părul făcut permanent în bucle foarte mici, care de fiecare dată când urcă până la noi să bea o cafea i se plânge mamei de țigările puturoase pe care le fumează soţul ei.

Tanti Guinevere are ţâţe foarte mari şi bluze strânse pe corp.

Mama este dintr-un sat de câmpie unde sătenii, schimonosiți de muncă şi tutun răsucit în foiță de ziar, nu pot pronunţa astfel de nume și de aceea îi spune Elvira. Are unghiile foarte frumos aranjate, lungi, roşii, strălucitoare şi umblă în sus şi în jos pe scara blocului în papuci de casă albaştri şi pufoși şi într-un halat roz strâns pe corp. Asta te face să crezi că toată scara cu patru etaje este o singură casă în care locuiesc familii înrudite. Nu ştiu câţi ani are Tanti Radostene dar e bine că există deoarece are un băiat cu un an mai mare decât mine pe care îl cheamă Telefon cu care, deşi nu am voie să mă joc pentru că el a rămas un an repetent, eu, totuşi, în secret, mă joc.

E prost şi face numai ce îi spun eu.

Copiii îi spun Telefon pentru că a furat odată un telefon de la şcoală din biroul unui portar şi domnul director Forrga, un bărbat înalt cu tunsură şi purtare milităroase care se trezeşte dimineaţa direct în interiorul costumului său albastru impecabil, cu cravata vişinie ţeapănă la gât, cu o faţă ameninţător de serioasă şi insuportabil de neiertător, dădea din degetul arătător şi avertiza că îl duce la şcoala de corecţie.

Școala de corecţie este ceva foarte rău.

Acolo te bagă într-o cameră întunecată unde te bate cineva, nu se știe cine pentru că are mereu o mască neagră pe față, cu o curea cu ţepi peste umeri şi peste bucile curului de dimineaţa până seara iar noaptea intră în dormitor nişte draci cu cinci coarne de oțel înroşit care te muşcă cu dinţii lor scârboşi de gât. Şi de puță. Pe toţi ne-a trecut un fior de groază la auzul cuvintelor acestea cumplite.

Mai ales la gândul mușcăturii de puță.

Domnul Forrga ni-l arăta cu arătătorul pe Telefon ca pe un mulaj de gips de la orele lui de biologie şi îi prevestea un viitor sinistru încărcat cu puşcării şi cu oprobiu. Noi tremuram de frică pentru că de fapt cuvintele acelea ne erau adresate nouă, celorlalţi.

Totuşi, timpul a trecut şi nu l-au mai dus nicăieri pe Telefon. E tot cu mine în clasă, stă în ultima bancă cu Rike, un alt repetent.

Şi tanti Radostenos fumează dar ea are un sortiment de ţigări căruia îi este foarte credincioasă şi care, fiind scump, îl face de multe ori pe tata să cadă pe gânduri când te aștepți mai puțin şi să se întrebe de unde or fi având ăştia bani.

Atâţia bani!

– Îl vezi prost pe Radostenos da’ banditu’ ăsta să ştii că-i plin de bani. Îţi spun io! zice el foarte serios. Ăsta are bani de undeva!

  – Poate primeşte ea, din Germania, zice mama fără să îşi ridice ochii din andrelele cu care împleteşte un pulover pentru mine.

  – Păi de ce să primească ea din Germania? întreabă nemulţumit tatăl meu din poziţia din care, aplecat peste chiuvetă, deşurubează un robinet care nu se mai închide bine.

   – Ştiu şi eu… O fi având pe cineva care îi trimite, mai zice mama, deranjată de insistenţa cu care tata o anchetează despre nişte bani care nu sunt ai ei.     

Apoi nu mai spune nimic, îşi vede mai departe de împletit dând din andrelele lungi în sus şi în jos ca o libelulă mecanică din aripi.

Tatăl meu nu poate niciodată să tacă prea mult atunci când are pe cineva în preajma lui. Trebuie să se audă.

Mă vede pe mine.

– Unde te zgâieşti, mă, pe geam? N-ai lecţii?

 Mă uitam la Sanusa.

Stă singură pe bancă.

***

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu